Viata de calator full time = sinucidere?

Am un set de bloguri internationale care le citesc cu placere, constant. Fiindca travel bloggari din afara calatoresc mult dar isi fac timp sa fie prezenti si online cam la fel de mult cat sunt si pe drumuri. Fiindca vin cu povesti extraordinare, fiindca au bani si isi permit ca azi sa fie in Japan iar maine taking lunch in London.
Iar mie imi place modul deschis in care povestesc si felul in care transmit informatii. Iar azi  vom vorbi despre travel bloggari in general ci despre aceasta mare pasiune, calatoriile si ce implica ea!

calator

Articolul acesta are la baza povestea trista a bloggaritei de travel Anita Mac care s-a sinucis intr-un moment de dezechilibru si pierderi. Insa ce m-a determinat sa scriu articolul acesta e tocmai ultimul ei articol, in care pe scurt ne povesteste despre relatia HOME-TRAVEL! Despre familia si iubitul de acasa si viata ei, on the road! Aceasta era pasiunea ei, calatoritul, adus la rang de job din cate am inteles. Nu o urmaream frecvent si nu stiu prea multe despre ea insa nu imi doresc sa scriu un articol trist despre bloggari si ce implica asta si nici despre cat de rau poate fi uneori sa fi plecat la mii de km distanta, tocmai atunci cand afli ca tatal tau va fi internat in spital. Intre timp s-a despartit si de iubit si povesteste "I have written about solo travel but what about solo life???"Cum ar fi sa te intorci dupa 1 an de calatorii, de experiente noi, frumoase si sa nu ai cui sa i le povestesti? Sa te intorci la singuratate ....

Citind bloguri constant despre calatoriile full time am inteles ca am ales bine. Oricat de ispititor poate fi o vacanta in jurul lumii, cu bilet inscriptionat nelimitat, anxietatea, dorul de casa, de familie te va prinde din urma, intr-un final. Poti sa ai un iubit care sa nu fie si el un full time traveler ca si tine? Ma indoiesc. Ma indoiesc ca relatiile la distanta (variabila) uneori mai mare sau mai mica in functie de destinatie pot rezista. Banuiesc ca exceptii exista insa acolo trebuie sa fie vorba de o iubire prea profunda, chiar platonica ca sa se poata hrani doar cu telefoane si sms-uri la nesfarsit. Mai ganditi-va o data, LA NESFARSIT???!

Jobul acesta de full time travel bloggar ar trebui sa-ti aduca fericire. Sa te trezesti in fiecare zi intr-un alt colt de lume, cu un alt peisaj in fata ochilor ar trebui sa insemne paradis. Lumea se asteapta ca jobul de travel bloggar sa fie cel mai fascinant dintre toate, iar oamenii aceia cei mai fericiti de pe Planeta Pamant. Ei sunt cei ce vin mereu cu povesti interesante, povesti ce-i inspira si pe altii. Anti-depresive pentru cititori!
Dar chiar si in vacante oamenii raman oameni, cu zile bune si proaste. Cu anxietati, depresii, stare de rau. Astea sunt lucruri pe care nu vrea nimeni sa le auda si nici nu le spune nimeni: "Azi am stat in fata Turnului Eiffel si nu mi-a produs nici o reactie",   "Am ajuns pe una din cele mai frumoase plaje din Thailanda si nu simt nimic, sunt obosita, goala, deprimata....."

Si daca viata de calator full time poate ucide iubirea, naste gelozii, invidie, te indeparteaza de prieteni si de familie, oare merita? Vorba Anitei: oare chiar poti sa duci o viata singur, pt totdeauna , hranindu-ti sufletul doar cu calatorii???? Voi ati accepta un asemenea job de full time travel blogger daca vi s-ar oferi???

Thanks for visiting ,


Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)

23 de comentarii:

  1. Eu nu as accepta...Cred ca trebuie sa existe un echilibru intre job si familie/viata personala si acest lucru nu este valabil numai pentru bloggerii calatori full-time.
    Desigur, daca esti un adept al singuratatii, este altceva...
    Pana la urma trebuie sa faci ceva ce te implineste si, in acelasi timp, nu te vaduveste de altceva.
    E alegerea fiecaruia, nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol foarte bun mai ales in modul in care ai pus problema.
    Sunt avantaje si dezavantaje la orice job. Cred ca un om singur poate sa isi hraneasca sufletul doar cu calatorii in timp ce unul cu multi prieteni si atasat de familie oricat de ispitit va fi initial intr-un final va ajunge un om trist. Dupa un timp intervine rutina chiar daca permanent se intampla lucruri noi in viata lui.
    Sa calatoresti full time nu e un job pt oricine, eu sunt obosita dupa 10 zile la plaja in Grecia. Ce sa mai zic?? imi plac calatoriile dar nu as putea atat de mult. Nici macar cat calatoresti tu nu as putea, nu stiu cum faci fata avand copil si familie, prieteni, zici ca zilele tale sunt duble fata de ale mele. Eu deabia reusesc sa fac mancare in weekend pe cand tu ne trimiteai poze din Apuseni

    RăspundețiȘtergere
  3. Orice in exces face rau, la fel si calatoriile :)
    Banuiesc ca nu-si mai luase demult concediu de la job-ul de calator full-time :(
    Echilibru este cuvantul cheie. Spor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trist...
    Sa stii ca de aia nici nu-mi place sa calatoresc impreuna. Vreau sa descopar locuri noi impreuna cu cineva, nu singura.
    Consider ca nu ar avea nici un farmec calatoria daca nu as avea cu cine sa ma bucur de ea. De aceea am si de suferit, ca sa zic asa, pentru ca as avea posibilitatea sa calatoresc, dar nu am cu cine...Nu e de ajuns sa ai iubit, prieteni, familie...unora nu le place sa calatoreasca, altii nu au veniturile necesare sau timp.

    RăspundețiȘtergere
  5. Monica ai spus un lucru mare "Pana la urma trebuie sa faci ceva ce te implineste si, in acelasi timp, nu te vaduveste de altceva."
    Mi-a placut!

    Simona tot accelasi timp il avem toti, e drept ca eu nu prea am timp liber, din acela in care sa stau pur si simplu dar per ansamblu e vb doar de organizare. :)



    RăspundețiȘtergere
  6. Natural nici nu stiu cum ar trebui sa arate un concediu de la astfel de job! Probabil jumate din timp il dormi si jumate te vezi cu familia, prietenii si faci shopping...

    Mihaela am noroc ca mie imi place sa calatoresc singura. Dar imi place si mai mult cand ma intorc acasa si ii povestesc la mama, apoi la sotul, apoi la prietene cum a fost, le arat poze, le explic....
    Pana la urma eu am facut un compromis, decat sa sufar ca nu merg deloc mai bine asa. Asta este :(

    RăspundețiȘtergere
  7. Depinde acum si de ce isi doreste cu adevarat fiecare si de ce il face fericit. Dar ma indoiesc ca singuratatea face pe cineva fericit. Eu cred ca fiecare hobby este frumos si face bine atat timp cat exista un echilibru. Cand pasiunea pentru ceva, inclusiv pentru calatorii, se transforma in obsesie, e clar, nu mai este bine si ca orice obsesie poate aduce numai nenorociri.

    Imi plac calatoriile (pana la urma cui nu-i plac?!,) dar recunosc nu sunt "addicted", nu sunt nici pe departe mai presus decat familie, prieteni si viata de zi cu zi. Pana la urma viata nu se intampla doar in calatorii, ci in fiecare zi si e pacat sa nu profiti de ea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa calatoresc din cand in cand ma vad, nu si sub forma de job full-time. Nu imi place sa calatoresc singura mai ales cand in viata mea exista un partener.
    Apropo de ce ai spus: "Azi am stat in fata Turnului Eiffel si nu mi-a produs nici o reactie", "Am ajuns pe una din cele mai frumoase plaje din Thailanda si nu simt nimic, sunt obosita, goala, deprimata.....", chiar daca nu evidentiez, spun si lucrurile mai putin neplacute, caci toate sunt "normale".

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim3:08 p.m.

    O, Doamne, ce trist! De-aia se spune ca e bun un echilibru in toate! Eu ma bucur enorm ca reusim din doua salarii normale sa calatorim o data pe an in afara tarii si cel putin o data la munte. Am vrea noi mai mult, dar pana la urma savuram si rumegam mai bine asa lucrurile frumoase pe care le traim!
    Foarte interesant articolul, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim3:09 p.m.

    Scuze, nu am reusit sa ma loghez altfel, nu stiu de ce! Milly

    RăspundețiȘtergere
  11. Larisa cu un singur lucru nu sunt de acord din ce ai zis "ca viata nu se intampla in calatorii". Eu sunt de parere ca tocmai atunci traiesti cel mai intens fiindca la fiecare ora te asteapta ceva nou.
    In rest sunt de acord ca nu exista obsesii "bune" dar pana la urma job-ul acesta nu e o obsesie, e un job pe care multi il practica (cei de la National Geografic, Lonely Planet, sunt bloggari nomazi ce calatoresc astfel cu anii) ....

    Mihaela Pojogu mai zic si eu astfel de pareri, dar de obicei atunci toata lumea zice ca judec locul sau orasul din prisma faptului ca eu nu eram "in the mood" :))

    Milly Multumesc frumos de comentariu. Ai dreptate cand spui ca o vacanta (unica si mult asteptata) e savurata mai intens!

    RăspundețiȘtergere
  12. Jobul asta ma duce cu gandul la un altul, in care tot asa trebuie sa fii mereu pe drumuri. Cel de ghid turistic. Mie nu-mi place sa fiu mereu pe drumuri, sunt comoda, cel mai bine e acasa. Desigur, in vacante imi doresc sa "evadez" intr-o tara frumoasa, dar nu tot anul, nu pentru o lunga perioada de timp. Nu sunt facuta pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  13. eu, la cum sunt acum, as accepta. nu stiu daca mi-ar placea sa fac asta toata viata sau sa fiu plecata cu lunile fara sa ajung la Salas, dar pentru cativa ani, cam cat mi-ar lua sa vizitez macar un sfert din tarile planetei si evident fiecare continent, mi-ar placea maxim :D.

    RăspundețiȘtergere
  14. Nice ai dreptate e un job solicitant. Ca si ghid turistic si mai si fiindca trebuie sa urmaresti anumite cerinte date. Si scrii doar informatii utile, nu e ca si cum ai scrie pareri proprii din perspectiva unui travel bloggar :(((

    Andra esti prima care zice ca ar accepta! poate din cauza varstei, esti mai tinerica, inca fara familie, cu mai mult simt de aventura!
    Vorba ta, nu trebuie sa fie un job pentru totdeauna. Cand nu mai poti, demisionezi. Totusi ma roade un gand: oare te mai poti adapta la viata pasnica, "plicitisitoare" de zi cu zi dupa asemenea job???

    RăspundețiȘtergere
  15. Îmi plac vacanţele, dar cu siguranţă nu aş rezista să mă mut non stop dintr-un loc în altul. Cred că ăsta e un lucru pe care îl apreciez la călătorii, momentul în care mă întorc ACASĂ :)

    Cum spunea şi altcineva, e tare bine să pleci în vacanţe cu cineva drag, cu care să împărtăşeşti bucuriile şi încântările locurilor vizitate. Sigur, poţi să te bucuri de vacanţe şi singur(ă), dar să faci asta mereu ar fi obositor, cel puţin pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  16. mai spunea cineva mai sus, depinde mult de starea sociala. calatoritul continuu este pentru oamenii pe care nu-i asteapta un sot, eventual un copil care depinde de ei, acasa sau cei foarte legati de familie. ori o faci cand esti tanar fara obligatii, ori cand esti trecut prin tot felul de probleme ale vietii si iei fiecare iesire ca un dar, te bucuri de orice "turn eiffel" sau plaja, ca si cum ar fi cele mai frumaose din lume! daca te gasesti intr-un loc superb si tot ce poti gandi e "ce pacat ca nu-i cutare cu mine" nu esti in locul potrivit!
    e foarte trist ce s-a intamplat...
    sa avem calatorii frumoase si gustate la maxim!

    RăspundețiȘtergere
  17. Wow...impresionanta povestea Anitei (am rasfoit si eu mai devreme putin blogul ei)! Eu care imi imaginam mereu ca oamenii care calatoresc sunt joviali, optimisti, norocosi, fericiti...oricum numai deprimati si anxiosi nu! Ca sa vezi cat de mult pot insela uneori fotografiile si aparentele!

    RăspundețiȘtergere
  18. Andra :) si eu sunt fericita cand ma intorc acasa fiindca imi vad prietenii! Si parintii
    Nici mie nu imi plac vacantele foarte lungi. Cred ca limita mea se rezuma la o luna. Ma refer asa intens, cu colindat dintr-o parte in alta... vizitat din zori pana in seara ...
    Apoi as avea nevoie de o perioada de reculegere.

    Aa asa este, trebuie sa fii aventuriei, tanar daca se poate. Desi si tinereata asta, e scurta. La 18 esti prea tanar si dupa 25-28 oamenii au niste pretentii de la tine. Un job constant, unde sa poti progresa, un sot, apoi copil ....

    Ana Q e logic ca toti oamenii au probleme, anxietati si sunt momente cand sunt deprimati. Nu e vb de aparente, faptul ca in poze zambeste si e fericita nu inseamna ca atunci nu era. Intre timp probabil lucrurile au luat o intorsatura urata :(((

    RăspundețiȘtergere
  19. Din ce îmi dau seama, Anita nu s-a sinucis doar pentru că avea un job care o solicita (plăcut, este evident) în exces ci pentru că avea inima zdrobită în urma despărțirii de iubitul ei. Deci s-a sinucis din dragoste, cum au făcut-o alții foarte mulți de care mai auzim la știrile de la 5, dacă se mai uită cineva...

    Sigur că povestea este tristă și sigur că te întrebi ce o determina pe ea că aibă un job (repet, plăcut pentru ea), dar care o ținea departe de viața ei sentimentală, vizibil și ea importantă? Eu cred că problema este mai complexă și imposibil ca cei din jurul ei să nu fi observat manifestări aiurea la ea în ultima vreme. Era în depresie, este clar și nici cu "lumea la picioare" nu îi era mai bine, căci lumea ei nu erau călătoriile ci acel prieten la care se întorcea acasă din călătoriile ei.

    Mai cred că dacă faci ceva cu mare pasiune, trebuie să-ți și asumi posibilele efecte negative, iar eu doar din răsfoitul blogului (deci se poate să mă înșel) mi-a părut-o pe ea puțin cam naivă. Cine te așteaptă la nesfârșit dacă nu are posibilitatea să te urmeze? Come on, adică trebuia să întrevadă asta nu să se trezească cu inima frântă... Când ai un job de acest fel sau o pasiune de acest fel, cred că trebuie și e vital să-ți găsești un partener cam din breaslă sau din una care să-l solicite la fel de mult ca pe tine, astfel vei suferi groaznic și tu și el.

    Cu ocazia asta mi-am amintit un citat sublim din Arta conversației: "Între doi oameni care alcătuiesc un cuplu sau vor să alcătuiască un cuplu trebuie să se potrivească mai multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivirile acestea se mai poate lua de ici şi pune colo, una este însă indispensabilă şi fără tocmeală: concepţia despre lume".

    RăspundețiȘtergere
  20. Bia e clar ca pentru ea alegerile nu au fost cele corecte. Nici eu nu cred ca o relatie poate sa dureze la distanta. Nu stim ce a fost in sufletul ei, de aceea am scris ca articolul si povestea ei e doar punctul de plecare a acestui articol, insa subiectul ramane job-ul sau pasiunea de calator full time.
    Legat de ea, ne putem da multe cu presupusul, oricum nu stim ce a fost acolo de fapt, doar ceea ce ne-a lasat ea sa intelegem. Sunt sigura ca atunci cand a a pornit pe calea calatoriilor s-a gandit ca va fi pe termen de 1-2 ani cat sa vada mare parte din lumea asta gratis, poate chiar cu salar ... suna job-ul perfect.
    Ea calatorea singura si doar cineva care calatoreste astfel pt mult timp poate stii ce inseamna asta. Cred ca compromisuri au fost facute si le-a asumat.
    Dupa cum am spus pe larg cred ca calatoriile pe pilot automat non-stop, mai ales singur, duc la depresii urate. Plus ca dupa ce faci asta 2 ani nu stiu daca mai poti sa te readaptezi la viata dinainte ....

    RăspundețiȘtergere
  21. As prefera oricand sa mor din 'vina' sutelor de calatorii facute decat sa stau acasa si sa nu ma bucur de nimic!

    RăspundețiȘtergere
  22. Laurentiu e si asta o perspectiva :)))

    RăspundețiȘtergere
  23. Chiar si viata traita intr-un acelasi loc poate fi considerata o calatorie neintrerupta.

    RăspundețiȘtergere