Urmareste Enciclopedia calatorului independent 

 | ABONEAZA-TE PE E-MAIL | FACEBOOK | INSTAGRAM |

Un weekend la mare in Constanta

Daca tot am ajuns in Delta Dunarii vara asta ar fi fost pacat sa nu mai mergem 200 de km pana in Constanta avand in vedere ca ne doream de multi ani sa ajungem la mare in Romania. Tot drumul a fost cel care ne-a dat batai de cap, dar facand-ul asa, in doua parti, a fost mult mai usor. Planul initial pentru vara asta nu includea o vacanta la mare in Romania dar vazand ca timpul trece si nu mai mergem nicaieri am zis sa ne alegem macar cu un weekend in Constanta.

Vacanta asta am facut-o pe cont propriu, am calatorit cu autocarul si ne-am cazat intr-un apartament Last Minute cu reducere 50% rezervat AICI

un-weekend-la-mare-in-constanta-impresii

De ce un weekend in Constanta si nu in statiuni?
Initial am vrut sa incepem cu Mamaia dar stiti cum sunt preturile in plin sezon .... DE GROAZA. Pe langa ca erau foarte mari, 89% din unitatile de cazare erau deja rezervate asa ca nici nu prea mai aveam ce sa alegem. In schimb in Constanta era `sarbatoare` preturi mici si super oferte Last Minute pt weekend. Oricum ne doream sa mergem la Acvariu, Delfinariu, sa il duc pe sotul meu sa vada Cazinoul, deci nu a fost o mare abatere de la plan. Doua zile e perfect, am reusit sa facem turism dar sa ne relaxam si pe plaja. Apoi ne-am continuat vacanta in statiuni ...

Plaja din Constanta e perfecta daca mergi cu copil mic
De fapt sunt mai multe aspecte care chiar mi-au placut la plaja din Constanta. Fiindca nu vreau sa scriu un articol foarte lung am sa le descriu in idei scurte:
1. Plaja e cu nisip fin si auriu
2. In weekendul in care am fost noi erau foarte multi localnici si mai putini turisti
3. Pe plaja predomina oamenii in varsta si familiile cu copii mici
4. Nu am vazut pe nimeni sa faca topless
5. Aproximativ toata plaja e la liber, adica pentru cearsafuri
6. Este muzica, cateva sezlonguri si un bar pe plaja unde poti cumpara racoritoare
7. Apa in 2015 a fost perfecta pentru copii, in sensul ca mergeai (fara exagerare) 25 de m in larg ca sa ai apa pana la genunchi. Apoi era treptat din ce in ce mai mare si mai rece. In conditiile astea l-am putut lasa pe Kari in apa singur, fara sa ma ingrijorez catusi de putin. Meduze nu erau si nici alge.

plaja-din-constanta

castel-de-nisip-la-mare


la-mare-constanta-vacanta-impresii

la-mare-romania

Evident nu am ratat Cazinoul
Daca nu as ajunge la Cazino, nu cred ca as simti ca am fost in Constanta. Pur si simplu e prea emblematic pentru sufletul meu si amintirile mele din cei 10 ani petrecuti in tabara in Constanta. Chiar daca Cazinoul e neschimbat, exact asa cum l-am lasat vacanta trecuta. Adica in paragina. Dar chiar si asa cladirea impunatoare, cu motive Art Nuveau, merita vazuta. E un loc foarte fotogenic ca sa spun asa. Fiindca am ajuns in weekend am vazut numeroase miresici ce se pozau care mai de care mai artistic.


miresici-constanta-mare

copil-mare-constanta

blog-impresii-constanta-pareri

vacanta-la-mare-romania

Acvariul din Constanta a fost o surpriza foarte frumoasa
Am mai fost la Acvariu in copilarie asa ca s-ar putea ca si pe atunci sa fi fost la fel de frumos. Cert e ca nu imi mai amintesc doar bazinul mare din mijlocul salii, care e neschimbat. In schimb acum am descoperit foarte multi pestisori colorati, Kari l-a gasit pe Nemo, a fost incantat de micile pisici de mare si de pestele cu neuroni (pe care el l-a botezat asa). Mi-a placut foarte mult faptul ca acvariile sunt curate si bine intretinute. Singura dezamagire a lui Kari a fost ca NU erau caluti de mare si a mea a fost ca pretul putea fi o idee mai mic. Adica am platit 50 ron pt doi adulti si un copil in ideea in care femeile ce vindeau scoici langa intrare ne zisesera ca e 5 ron de persoana. Cine stie cand au intrat ele ultima data sa viziteze Acvariul .... probabil pe vremea cand eram eu copil.

aliceee-traveler-acvariu-constanta

pesti-acvariu-constanta

nemo-acvariu-peste-constanta

pestisori-acvariu-constanta

pestele-cu-neuroni-in-acvariul-din-constanta

cel-mai-frumos-peste-acvariu-constanta

peste-somn

pestele-balon

impresii-blog-acvariu-constanta

Port-ul arata ca scos din reviste
Ultima data am fost in Constanta (la mare) acum 8 ani. Pe vremea aceea zona port-ului avea doar clasicile yacht-uri si vaporase ce merg in larg cu turistii. Anul acesta cand am trecut de Cazino si am luat curba spre port nu mi-a venit sa cred ce restaurante de lux s-au deschis pe margine, ce curata era apa, ce frumos era amenajat totul. Pentru o clipa nici nu m-am simtit in Romania. Terasele sunt cele ce mi-au captat cu adevarat atentia, zici ca jucam intr-un film. Fiecare terasa are alt decor, alta poveste si toate de lux. Preturile pe masura, de la 10 euro in sus un fel principal.
Evident, terasele de pe plaja (alea de pe vremea copilariei mele) unde mancam cartofi prajiti si frigurui la mese de plastic nu mai exista.


terasa-port-constanta

yacht-uri-in-portul-constanta

pescarus-constanta-mare-vacanta-romania

terase-port-constanta-impresii

in-port-ul-din-constanta

De ce NU ne-am dus la Delfinariu
Initentionam sa mergem pana am intrat pe site-ul oficial si am vazut recenziile. Din 10 comentarii, 9 erau negative. Lumea se plangea ca tichetul e prea scump (50 ron/pers), ca show-ul e prea scurt (20 de minute), ca delfinii nu fac nimic spectaculos, ca interiorul nu arata bine deloc, ca trebuie sa astepti mult la coada sa intri (mai ales in weekend) si multe alte plangeri. Dupa ce am citit toate astea mi-am pierdut tot entuziasmul. Am fost anul trecut in Ungaria si am vazut un spectacol cu foci de 1 ora si nota 10. Pana la urma m-am gandit ca poate vom avea sansa sa mergem in alte locuri, poate undeva unde se practica si inotul cu delfinii. Ar fi mai interesant.

Daca ajungeti in Constanta va recomand restaurantul Oz Demir (are nota 4.7 din 5 pe Tripadvisor)
Am ajuns aici absolut din greseala, in ultima seara, cand ne intorceam acasa si autocarul il aveam la 10 pm, iar check out la 6 pm. Fiind nevoiti sa eliberam asa devreme apartamentul am zis sa gasim un restaurant undeva langa autogara (Care e chiar lipit de gara) si sa stam acolo pana seara la ora plecarii. Am cautat cu Google Maps si acest restaurant ne-a fost indicat ca fiind la 50 de metri, chiar pe strada din fata autogarii. Perfect! O data ce am pasit inauntru zici ca am fost teleportati undeva in Istanbul. Eram inconjurati de turci, din boxa se auzea muzica orientala si un grup de barbati se uitau la un meci de fotbal intr-un colt al incaperii. Decorul de pe mese era in stil oriental si meniul destul de stufos asa ca am avut de unde alege. Mancarea a fost foarte foarte buna, as putea spune ca a fost cea mai buna mancare turceasca ce am mancat-o pana acum, cu mult peste ce am incercat in vacanta din Turcia. Preturi orientative: 100 ron a venit nota pentru 2 ciorbe/ 2 fel principal/ 1 pizza turceasca/ 2 sucuri / 1 apa plata / 1 cafea si 2 portii de baclava).


restaurant-turcesc-meniu-constanta

Cateva observatii pentru cei ce merg in Constanta:
1. Ca sa vizitezi orasul nu trebuie sa mergi neaparat vara, poti face un city break in orice alt anotimp.
2. Daca alegi sa mergi vara si vrei si la plaja trebuie sa stii ca accesul nu e chiar asa de usor in sensul ca sunt vreo 100 de trepte pana la plaja (daca cobori din Piata Ovidiu) sau poti sa mergi cu autobuzul pana la statia Tomis Poarta II si de acolo 15 minute pe jos pe langa Cazino si port. Se poate de la statia de autobuz lua si un taxi doar ca....
3. Taximetristii au un obicei prost de a nu pune aparatul daca considera ca distanta nu e suficient de mare. Apoi la final iti cer direct 5 lei sau 10 lei in functie de cat de lung li s-a parut drumul si cum esti imbracat. Practica asta am intalnit-o la majoritatea taximetristilor si cand le faceam semn sa porneasca aparatul imi ziceau ca e prea mica distanta. Eram in vacanta si nu aveam chef sa ma prost dispun cu ei dar unii mai nesimtiti ar fi meritat sa fie reclamati.
4. Nu exista o harta cu statiile de autobuz, de unde le ei, ce statii urmeaza, nimic. Practic trebuie sa te descurci din mers si doamnele de la ghiseu nu sunt prea prietenoase cand aud accent ardelenesc.
5. Distantele in Constanta sunt mari, asa ca asigurati-va ca rezervati un hotel aproape de plaja si de centrul istoric, daca nu vreti sa va complicati.

Mai multe articole din aceeasi serie aici-->>> Romania

Thanks for visiting,
 Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)

3 comentarii : Leave Your Comments

  1. Interesant, ma bucur sa citesc ca lucrurile se misca in directia buna si la Constanta. Am fost si eu intr-o vacanta acolo, acum mai multi ani, impreuna cu niste prieteni care inchiriasera un apartament in oras. N-a fost rau, mi-a placut orasul, desi la vremea respectiva eram tanara si nelinistite si preferam mai degraba balciul din Mamaia :))
    Sa va fie de bine vacanta!
    PS: Inspirata din articolele tale am zis ca data viitoare cand vin in tara vara sigur trebuie sa merg in Delta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa citesc asta Larisa, deabia astept impresiile tale din Delta.
      Stiind cat iti place natura sunt sigura ca o sa iti placa foarte mult.

      Ștergere
  2. Pacat de Cazinoul acela, este trist sa il vezi asa, mai ales pentru noi care i-am prins si zilele de glorie. Iar portul chiar arata "ca in reviste", bine ai zis. Si noua ne-a placut acvariul, dar sa stii ca si la Delfinariu a fost interesant. Mihnea a urmarit spectacolul cu placere si chiar si eu, ca am fost prima data :) E drept ca nu am cu ce sa compar si biletele erau scumpe, asa-i. Noi am platit doar pentru Mihnea, caci sotul meu are gratuitate cu insotitor cu tot, datorita statului de nevazator. Avem si un minuscul avantaj din aceasta grea situatie, dar ne-am obisnuit deja.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Jurnale de calatorie