Am scris despre Budapesta din perspectiva unui adult, a unui copil si azi o voi face prin ochii unui tanar. Sunt sotie, sunt mama, dar sa nu uitam ca sunt si studenta si am doar 23 de ani. Si ma bucur ca pot sa vad lumea acum fiindca la batranete cu siguranta nu voi mai fi asa sensibila la lucruri marunte si nici nu voi mai da importanta la absolut tot ce ma inconjoara.
In cele 5 zile petrecute acolo am remarcat 2 lucruri :
1. In Budapesta se bea bere!
Despre oameni:
Unii din cei mai calzi, cei mai politicosi, cei mai respectuosi, cei mai frumosi oameni ce i-am intalnit pana acum sunt cu siguranta cei din Budapesta. Parca nu ar vrea sa te supere cu nimic, toti iti zambesc frumos, nu odata m-au intrebat daca am nevoie de ajutor in a ma ghida pe harta, 1 d-soara a mers cu noi 3 statii de metro ( care nu erau in directia ei ) ca sa ne explice exact pe unde sa o luam. E drept nu prea stiu engleza, dar cei care stiu nu isi intorc capul si pleaca cum mi s-a intamplat de multe ori prin alte parti!
Tot la capitolul acesta pot sa spun ca sunt si ce mai mari `bautori` din cati am cunoscut pana acum. Nu o spun intr-un sens rau, din contra. In cele 5 zile nu am vazut nici un om beat
sau care sa umble pe 4 carari, nu am vazut tineri drogati sau aurolaci cum vezi des prin Bucuresti insa am vazut zilnic oameni cu berea in mana.
sau care sa umble pe 4 carari, nu am vazut tineri drogati sau aurolaci cum vezi des prin Bucuresti insa am vazut zilnic oameni cu berea in mana.
In Budapesta `libertate` e un cuvant ce il intalnesti des `statuia Libertatii`, `podul Libertatii`, `parcul Libertatii` si mai ales il simti si il traiesti in fiecare zi. Il simti in modul in care se comporta oamenii degajat, frumos, civilizat, si il traiesti abordand viata pentru 1 zi ...2 ....3 ....5 ca ei. Si asa se face ca in cele 5 zile am luat-o incetisor, m-am asezat pe jos peste tot sa admir peisaje, am baut bere aproape la fel ca ei (sa nu uitam ca ei au experienta ). Budapesta e singurul oras din cate am vazut unde nu scrie nicaieri sa nu calci iarba dar nici ca e gazon special, accesibil care se preteaza la calcat. Oricum nu conteaza fiindca oamenii se aseaza peste tot, nu ma refer doar la parcuri, ci chiar peste tot ( in fata Parlamentului, in intersectii, oriunde e putin verde vezi si 2-3 grupuri ).
Al doilea criteriu pentru care spun ca sunt liberi e faptul ca beau peste tot si la orice ora. In vreme ce unii isi beau cafeaua de dimineata, in Budapesta o sa vezi multi la o bere matinala, apoi in mijlocul zilei o bere intre orele de servici, un fel de Cola la masa de pranz. Si de cum se face dupa-masa devine ceva oficial, peste tot pe strazi vezi tineri ( si nu numai ) cum se plimba si povestesc cu berea in mana. Si daca se face seara o oprire in Parcul Libertatii e un Must! Primaria a amenjat acest parc special pentru ei, cetatenii, unde gasesti oameni de toate felurile ( nu doar punkeri si rockeri ci si cei iesiti de la Office ... etc ) si l-au decorat frumos, tematic, au facut o terasa gen amfiteatru, pentru cei ce nu vor sa stea pe jos sau pe banca, au facut un iaz mare, si i-au lasat sa faca ce vor. Acolo o sa vezi tineri ce fumeaza din narghilea, grupuri mari si mici care beau si se distreaza, o adevarata nebunie! Si tot ei organizeaza in fiecare seara un eveniment live, cu amatori. Intr-o seara am prins teatru si spectacol cu flacari, in alta seara un fel de dans tribal cu muzica de rigoare si in ultima a fost un concert live de muzica latino unde toti dansau fiecare cu fiecare nu conteaza daca se cunosc sau nu. Un mod placut si ieftin de a-ti incheia ziua. In vreme ce la noi tinerii se inbacsesc de fum prin puburi, isi dau coate si se inbrancesc ca nu au loc , in Budapesta parcul Libertatii devine un pub in fiecare seara, cu aer curat, muzica buna si companie .... cel putin interesanta! Bravo lor!
-Parcul Libertatii-
2. Budapesta e cel mai verde oras ce l-am vazut pana acum!
E plin de parcuri si scuaruri, orice petec de pamant nefolosit a fost transformat intr-un loc verde, sunt multe bulevarde verzi unde e greu sa iti dai seama daca esti pe bulevard sau in parc din cauza nr. mare de statui, banci si arbori. Sunt foarte multe locuri de joaca pentru copii, spatii amenajate pentru batrani cu mese de ping-pong si table de sah, spatii amenajate pentru animale de companie, iar pentru tineri se potriveste parcul Libertatii sau insula Margit Sziget.
-Scuarul `indragostitilor`-
-Asa arata un bulevard din centrul orasului-
-One more square-
-Terasa `Camping` din Buda-
Si ..... insula Margit Sziget despre care nu stiam aproape nimic inainte sa mergem. Este de fapt un parc imens in centrul orasului si in mijlocul Dunarii, un parc ce are unii din cei mai vechi arbori ai orasului si este si unul din cele mai mari parcuri din Budapesta ( are 2 km ). Se ajunge fie pe jos fie cu busul nr 26 care face opriri in mai multe locuri din parc. De fapt nici nu stiu daca i se potriveste mai mult termenul de parc sau de 'iarba verde' dar oricum ar fi Margit Sziget e un loc foarte bun de relaxare. Are un strand, o gradina japoneza, cateva tarcuri cu pasari ceva in genul celor de la gradina Zoo, o fantana arteziana ce canta si ''danseaza' in ritmul muzicii, un amfiteatru in aer liber unde se fac concerte live si o mare parte din parc e doar cu gazon unde localnicii vin si fac gratare; joaca carti; beau bere, alearga si povestesc o zi intreaga. Si daca vreti sa vedeti insula intr-un mod mai amuzant puteti inchiria unul din bicicletele cu 4 roti si sa pedalati timp de 1 ora sau 30 min si sa faceti doar scurte opriri pentru poze. O astfel de bicicletea se poata inchiria pentru 4-5 eu de doua persoane/30 min sau 6-8 eu pt. doua persoane/ 1 h.
-Insula Margit Sziget-
In sfarsit cele 3-4 ore petrecute pe insula Margit Sziget a fost un refresh absolut pentru noi. Am stat si noi la `iarba verde` am ras cu copii, am facut poze, ne-am plimbat, un 1 Mai adevarat.
Thanks for visiting,
Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!
Draga Alice abia m-am intors din Budapesta unde am petrecut 5 zile minunate. Daca dupa vacanta de luna trecuta din Malta nu credeam ca o sa mai fiu entuziasmat prea curand, Budapesta mi-a intrecut asteptarile. P.s. ma dor gambele de mor de cat am umblat dar ce frumos a fost :)
RăspundețiȘtergereMa bucur mult ca ai avut o vacanta frumoasa, n-am mai fost in Budapesta de cativa ani. Sincer mi-e dor si mie :)
Ștergerehttps://www.rovial.ro/circuite-autocar/budapesta-viena-bratislava/ 99euro/4 zile
RăspundețiȘtergereprofita :D
Acum sunt prinsa cu alte calatorii, dar mersi oricum pentru pont
Ștergere