De două ore ma gândesc la un titlu potrivit pentru orașul acesta. Orice tine de lux, oraș pe verticala, parada bogaților, paradis urban…. se potrivește, dar e plictisitor. Monte Carlo e atât de șocant, de surprinzător, de nebunesc, încât merita un titlu pe masura. Pana la urma, cred, ca am ales cel mai bine: Monte-Carlo, orașul in care banii plutesc în aer. Ii vad investiti în toate construcțiile de tip zgârie nori, în toate outfiturile elegante ale doamnelor, în toate mașinile ce trec prin fata mea pe strada, în servietele Gucci ale domnilor etc. Pana si portarul Hotelului, în fata căruia ne-am dat jos din autobuz, miroase a Chanel. Ma scuzi….
Vacanta pe Coasta de Azur am facut-o pe cont propriu. Informatii utile de organizare:
*Zborul m-a costat 60 de euro dus-intors Cluj-Nisa (luna februarie). Timp de 7 nopti am locuit intr-un apartament de lux luat prin Airbnb cu 25 euro pe noapte. Daca vrei sa inchiriezi si tu apartamente la localnici oriunde in lume, primesti 100 ron CADOU la prima rezervare daca iti faci un cont nou (gratuit) >>>
Voucher AICI.
Prin Monte Carlo, fără harta și fără net
Citisem în ghidurile turistice, că pentru a ajunge în oraș sunt două variante. Prima ar fi, sa vii cu trenul care o sa te lase în gara, în partea de jos a orașului. A doua varianta e, sa vii cu autobuzul 200 din Nisa, care o sa te lase în partea de sus a orașului. Cert e, ca noi am făcut o greșeală. Poate nu am coborât la stația potrivita, nu știu sigur, dar cu siguranță n-am ajuns unde îmi imaginam eu. Mai exact visam sa vad Monte Carlo cocoțat pe stânci dintr-un punct de belvedere și apoi sa tot coboram spre centrul orașului. Am fost atenți în autobuz, cu ochii în patru sa nu ratăm stația, am și văzut orașul din depărtare, după o buclă ce-a făcut-o șoferul în viteza pe serpentine, dar n-a oprit și oricum eram încă departe. Când am ajuns în Monte Carlo eram deja printre clădiri.
În mod obișnuit, când ajung într-un oraș nou, ma folosesc de cele doua variante la îndemână oricărui turist. Prima (preferata mea) e, sa merg direct la biroul turistic unde agentul imi schițează tot ce e de văzut pe harta și-mi spune exact itinerarul in funcție de preferințele mele. A doua varianta e, sa navighez cu google maps și sa ma ajut de Wikipedia pentru informații cu privire la ce vad. Din păcate în Monte Carlo nu a funcționat nici o varianta pentru noi. Netul costa de rupe, fiind în afara zonei EU (chiar dacă nu e granița, nici nu te verifica nimeni), iar biroul de turism nu am găsit în zona asta (de sus) a orașului. Drept urmare am vizitat Monte Carlo pe bajbaite, ca atunci când umbli pe întuneric,simti totul, vezi in ceata printre clădiri, dar nu înțelegi nimic.
Orasul acesta este ca un labirint
După ce am făcut pace cu ideea, ca nu o sa vad panorama și nici harta nu o sa am, am început sa percep altfel lucrurile. Primul gând a fost wow, orașul asta chiar e altceva, o nebunie fantezista pe verticala.. Autobuzul ne-a lăsat sus pe munte, pe unde trece șoseaua, dar asta pentru Monte Carlo nu e suficient de sus. În fata noastră sunt multe clădiri cu zeci de etaje și câteva acoperișuri cu grădini luxuriante, ce contrastează cu piscinele cu apa turcoaz, în timp ce în spatele nostru Monte Carlo se cocoteaza in continuare pe stânci, pana în nori. Suntem pierduți.
Dilema zilei…. sa încercăm sa urcam cât mai mult, ca să vedem toată partea asta a orașului sau sa coboram spre port. Am decis sa urcam, nu cumva sa trebuiască sa urcam din nou mai apoi. Scările sunt aproape de noi, le-am văzut când cautam biroul turistic pe bulevard. 40 de trepte, 100 de trepte și tot nimic. Priveliștea e blocata de clădiri. Habar nu avem pe unde sa o luam. Scările sunt în curbe, înghesuite între blocuri, asa ca nici nu vezi capătul. Ne simțim ca într-un labirint, zici ca jucam în escape rooms, doar ca noi suntem în escape city. Pe aici nici oameni nu sunt, sa întrebam direcționari. Când în sfârșit vedem doi băieți, observam apoi ca urca și o bicicleta în spate, asa ca n-avem curajul sa ii deranjam. În definitiv ce să-i întrebam? Unde vrem sa ajungem?
In Monte Carlo se desfășoară parada cladirilor
Am tot urcat și ne-am tot minunat. Cu siguranță n-am mai văzut asemenea arhitectura în viata mea, cu toate ca am fost în Kuala Lumpur, unde sunt vreo 200 și ceva de zgârie nori. Dacă în Milano se poarta parada hainelor, în Monaco cu siguranță e catwalk-ul clădirilor. Cu cât urcam mai sus sunt din ce în ce mai frumoase, parca dorind sa le întreacă pe cele din spatele lor. Ei bine, părerea mea e, ca arhitectura baroca pe zgârie nori nu cred ca ai sa vezi, altundeva, decât în Monaco!
Un alt aspect unic în Monte Carlo e conceptul urban. Coborând și urcând pe străduțe, mi-am dat seama ca orașul e terasat, practic fiecare strada paralela e mai înaltă decât următoarea, ceea ce înseamnă că Monaco e pe mai multe niveluri, un oraș sculptat în stanca, înconjurat de mare! WOW
In vacanta asta mi-a părut rău că n-am învățat franceza la scoala
Dupa 2 ore de plimbări și urcat de scări ne-am dat bătuți. În afara de clădiri și macarele ce construiesc noi clădiri, n-ai ce sa vezi. Nici în vârf n-am ajuns, nici n-am idee unde se afla. În orice caz nu suntem în locul potrivit fiindca pe aici nu sunt oameni. Doar case private (superbe) birouri fumurii și complexe rezidențiale. E cazul sa coboram în port.
După vreo 200 de scări am ajuns pe un bulevard principal. L-am străbătut fiind absorbiți de tot ce vedeam: ceasuri de lux, bijuterii scumpe, mașini ce-ți fura privirea, domni la costum, femei cu pălării la 10 grade.
Am făcut un mic popas într-o cofetărie, unde preturile sunt pe masura costului imobilului pe metru pătrat, o prăjitură 20 euro, o apa 5 euro, un croassant 7 euro….
După micul moment de răsfăț, haideți să trecem înapoi la treburi serioase: Cum să ajungem în port! Ideea e, că eu m-am săturat de coborât scări și doamnele acestea pretențioase nu vor să vorbească engleză cu mine, ca să ne ajute cu direcțiile. Ma ignora total, iar cele puține, ce ma baga în seama îmi vorbesc doar în franceza, limba cu care ma lupt de când am ajuns pe Coasta de Azur, dar parca in Monte Carlo a fost cel mai greu fiindca chiar depindem de localnici. Acum îmi pare rău, c-am dormit la orele de franceza din clasele primare.
În Monte Carlo se circula cu liftul
V-am spus eu ca acesta e un oras diferit. Pe aici, sa mergi cu masina e un lux ce te costa bani și timp (traficul e la cote maxime având în vedere numărul mic de străduțe), iar într-un oraș construit pe verticala cel mai rapid și eficient transport e cu liftul. Bulevardele mari sunt conectate între ele cu lifturi gratuite, singura problema fiind sa le găsești. Sunt câteva indicatoare pe franceza, însă trebuie să te uiți bine după ele și sa știi sa te orientezi. Într-un final, cu ajutorul oamenilor, am făcut un “salt în aer” și am ajuns jos. Acum am înțeles de ce nu prea vezi oameni pe scări. Fiindcă doar turiștii sunt nebuni sa meargă pe ele.
Mașini de lux și limuzine de fițe
N-am ajuns în Port, asa cum credeam, ci pe bulevardul Princesse Grase unde mașinile de lux sunt atât în vitrine (reprezentanta Ferrari, Rolls Royce etc) cât și pe strada (în 5 minute cât am așteptat la semafor au trecut 2 limuzine, WOW, după care o mașinuța electrica, de dimensiunea unui scaun pe rotile și 3 decapotabile de-ți picau plombele, vorba romanului.
O oaza de verdeață în Gradina Japoneza
Din senin a început sa ploua. Cu bulbuci. Bine măcar, c-am găsit gradina japoneza (e gratis, mica și frumoasa) unde ne-am adăpostit într-un pavilion. Singurii turiști de aici erau un grup de asiatici, ce nu păreau deloc deranjați de ploaie, se fotografiau în parc ca și cum n-ar fi văzut asa ceva în viata lor. M-au amuzat, apoi le-am călcat pe urme, fiindca nu vroiam sa ne prindă întunericul fără sa ajungem la Casino.
Am înconjurat parcul, am trecut podețe, am fotografiat peștii din lac și arcadele cu flori și mi-am imaginat cum ar fi sa locuiești in Monaco, în acest oraș în care clădirile se mănâncă unele pe altele, grădinile sunt pe acoperiș, iar parcurile sunt în stilul celui japonez, adică Zen, ca să-ți limpezesti creierul sufocat de beton. Nu sunt sigura ca mi-ar plăcea, nici măcar cu tot luxul din lume.
Lux pe care l-am găsit la Casino
Ca să ajungem la Casino n-am găsit liftul, iar singura tipa ce mergea pe jos și părea localnica, ne-a spus, ca nu este. Sincer, mi-e greu sa cred, probabil văzându-mă durdulie s-o fi gandit ,ca nu-mi strica puțin sport… asa ca am urcat un deal abrupt, cu vreo 3 serpentine pana ce am ajuns la Casino.
Locul e de un lux ieșit din comun. De pe o esplanada cu gazon, privim Casinoul uriaș în fata, Cafe de Paris in stânga (cu chelneri îmbrăcați în costume negre și sorturi albe, stand în fata terasei de lux, așteptând clienții, având pe chip o expresie de oameni pretențioși, nicidecum primitori și zâmbăreți), iar în dreapta, în reconstrucție e Hotel de Paris, primul hotel de lux din Europa.
Window shopping in Pavilionul din Monaco
Probabil cel mai luxos complex de shopping din Monaco, se afla fix în fata cazinoului. Sunt 5 galerii inter-conectate, în total ocupa 2500 m, iar magazinele sunt reprezentante ale celor mai faimoși designeri din lume. Cu ocazia asta, am întrat la Chanel, Lanvin, Chopard,Yves Saint Lauren, Miu Miu, Alexander MC Queen etc. N-am cumpărat nimic fiindcă nu mai aveam loc în bagaj, în rest mi-aș fi luat de toate. Parfumuri, pantofi și poșete :)
Din capătul pavilionului am luat autobuzul 200 și ne-am întors acasa fiindca eram deja obositi și înfometați. Am plecat fără sa vedem Palatul Regal și Portul, însă asa se întâmplă când calatoresti fără net și harta, mai lași și pe data viitoare :)
Thanks for visiting,
