Locuri de vizitat in York, Anglia

"York e un oraş medieval în răsărit de soare. De pe turnurile oraşului sunetul trompetei vesteşte dimineaţa; se deschid porţile, iar cavalerii ies din oraş pe falnici cai" . Nici chiar asa, însă York e un oraș desprins din basme. E unul din cele mai vechi orașe din Anglia, iar centrul istoric a rămas intact din 1086. Din punct de vedere geografic, York se afla în mijlocul Angliei si se ridica ca o comoara printre nesfârșitele câmpii verzi din Yorkshire. Centrul istoric e mic și compact, în mare parte pietonal, înconjurat de ziduri și turnulețe. Noi am ales sa facem o excursie de o zi în York (luând autocarul din Leeds), însă se pretează foarte bine pentru un weekend romantic. 

Am ajuns in York dimineața devreme, cu gândul de a vizita principalele atracții turistice înainte ca toți turiștii să apară. Autocarul ne-a lăsat în fața gării, dar mulțimile se îndreptau deja spre centrul orașului.

Atractii-turistice-de-vazut-in-York-Anglia
In Mănăstirea Sf Maria (St Mary's Abbey) m-am întors în trecut 

Ruinele pe care le vedem acum sunt tot ceea ce a mai rămas în urma uneia dintre cele mai bogate și mai puternice mănăstiri benedictine din Anglia. Wow! Structurile conservate din 1088, cimitirul din spate, gradina cu flori, ma teleporteaza înapoi in timp. Mi-a plăcut să citesc panourile informative din biserică și să rătăcesc în jurul ruinelor. Punctul culminant al vizitei a fost un bătrânel ce făcea demonstrații de zbor cu un vultur, pentru divertismentul turiștilor. Cu asa introducere deja iubesc York! 

atractii-turistice-York-Manastirea-Sfanta-Maria

atractii-turistice-York-Manastirea-Sfanta-Maria

atractii-turistice-York-Manastirea-Sfanta-Maria


Centrul orașului din York este unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale din Anglia

După ce am vizitat Manastirea, am continuat plimbarea îndreptându-ma spre centru. Străzile sunt pline de mici magazine independente, tarabe de suveniruri, biblioteci vechi și cofetarii bine aprovizionate, care vând prăjituri proaspăt coapte și servesc clasicul ceai englezesc. 

Am coborât pe strada Davygate, trecând pe lângă binecunoscutul salon de ceai "Betty's Cafe" . Cu toate ca aveam intenția de a lua micul dejun aici, m-am lăsat păgubașa după 15 minute de așteptat coada. 

vacanta-in-York

vacanta-in-York

vacanta-in-York-cafenea

vacanta-in-York

vacanta-in-York-restaurant

strazile-din-York

vacanta-in-York


Tunelul "The coffee Yard" 

Străduța aceasta mi-a amintit de "Strada Sforii din Brasov", un fel de alee ascunsa pe care se găsește o cafenea, un loc secret unde localnicii stau departe de privirile trecătorilor și hoardele de turiști. Acesta este cea mai lunga alee medievala din York, și face legătura între Grape Lane și strada Stonegate.

Tunel-medieval-York-obiectiv-turistic

Tunel-medieval-York-obiectiv-turistic

Tunel-medieval-York-obiectiv-turistic

Următoarea atracție pe care am vrut sa o bifez se afla chiar pe aceasta strada. Pt o clipa m-am întors în anii copilăriei, în magazinul „Stonegate Teddy Bear”. Cred ca au cea mai mare colecție de urși de pluș din Marea Britanie. Spuneți, voi nu ați avut un ursuleț de pluș, jucărie de suflet, în copilărie? 

Magazin-York


Magazinul de săpun din Yorkshire - săpunuri de lux la prețuri accesibile  

Acesta este unul dintre cele mai frumoase magazine în care am fost în York. Este un business de familie cu mult potențial. Folosind experiența lui Marcus ca bucătar, au mixat ingrediente pentru a face niște rețete interesante de săpunuri handmade. Poate nu știați însă am o pasiune pentru ele. Inspirați de la magazinele de dulciuri artizanale până la circul călător, au construit o experiență cu adevărat magică. Pt o clipa am crezut ca ma aflu într-o cofetărie. Înăuntru miroase divin! 

Magazin-cu-sapunuri-York

Magazin-cu-sapunuri-York

Magazin-cu-sapunuri-York


York Minister - cea mai mare catedrală medievală din Marea Britanie 

Am mai facut câțiva pași și am ajuns la Catedrală. Vizibilă din toate unghiurile, catedrala York Minster este bijuteria orașului. Mi-au plăcut vitraliile medievale, artefactele sclipitoare și altarul imens. Catedrala este o minune arhitecturală și o vizita e esențială, cu toate ca interiorul e cu plata și nu e voie sa faci fotografii. Am citit că cele mai frumoase vederi asupra orașului sunt din turnul catedralei, dar eu nu am avut puterea de a urca 275 de scari.

Pont de la Alice: pentru cele mai bune fotografii, "de Instagram" cu Catedrala, mergeți puțin mai departe pe strada Precentor. Este cumva ascunsa de mulțime și vei avea toată vederea pentru voi.

Obiectiv-turistic-York-Catedrala

Obiectiv-turistic-York-Catedrala

Dean's Park - moment de odihna în Parcul Catedralei 

Pentru a absorbi toată aceasta frumusețe și vederea cu Catedrala ne-am oprit în Dean's Park. Sunt o mulțime de bănci, dacă nu doriți sa stați pe iarbă la soare. Am cumpărat o înghețată de la ghereta muzicala, dar mi-am dat seama rapid ca am nevoie de ceva mai consistent. Mi-e foame. 

atractii-turistice-Dean-Parc-York

atractii-turistice-Dean-Parc-York

atractii-turistice-Dean-Parc-York



Următoarea oprire a fost pt prânz la restaurantul „The drawing board” 

Soarele de pe terasă arăta atât de îmbietor, încât nu am putut rata ocazia de a lua un loc. Am avut noroc ca ne-au primit, fiindcă York e atât de aglomerat și plin de turiști, încât majoritatea restaurantelor funcționează cu rezervare. 

Meniul e specializat pe variante de mic dejun și brunch, sunt doar cateva variante asa ca ne-a fost ușor sa alegem. Am împărțit un orez brun, sănătos, cu pesto și pui și un burger proaspăt gătit, servit pe ciabatta caldă - unul dintre cele mai bune pe care le-am gustat vreodată.

The-drawning-Board-restaurant-York

The-drawning-Board-restaurant-York

The Shambles - cea mai populară stradă din York 

După prânz ne-am îndreptat spre "The Shambles", o stradă istorica cu mult farmec. Această stradă oferă o imagine clara călătorului despre cum arata York-ul în trecut, având toate clădirile originale. Majoritatea datează din secolul al XIV-lea și au un specific anume. În trecut era strada macelarilor și toate casele sunt înclinate în fata, pentru a tine umbra cărnurilor prinse de cârlige, pe schele de lemn. Cârligele sunt încă la vedere, însă magazinele au fost transformate în variante dedicate lui Harry Potter, întrucât „The Shambles” este strada din care s-au inspirat, pt aleea Diagon, din carte. Magazinul meu favorit de pe strada e "The shop that must not be named". Pana și numele e creepy, iar în interior zici ca te afli în casa vrăjitorilor. 

Shambles-strada-medievala-York

Shambles-strada-medievala-York

Shambles-strada-medievala-York

Shambles-strada-medievala-York

Magazin-Harry-Potter-York




Pentru toate doamnele ce iubesc pisicile vizitați "The cat Gallery" și faceți traseul pisicilor prin York 

Istoria pisicilor din York datează din 1920, când Sir Stephen Aitcheson și-a ornat casa cu doua pisici. Unii spun ca le-a pus acolo pentru a speria șoarecii, alții cred ca e doar un mod de a înfrumuseța casa, parte din design. Ulterior mai multe familii au așezat statuete cu pisici pe case, garduri, acoperișuri, etc. Acum ele fac parte din traseul turistic "The cat trail" pe care eu l-am ratat, asa ca m-am mulțumit cu galeria, unde totul e despre pisici: tablouri, șosete, rame foto, brelocuri, magneți, cești etc. 

Povestea-pisicilor-din-york



Piața Regelui și Povestea ciocolatei din York 

In aceasta piateta am găsit "The chocolate factory" un alt tur pe care l-am ratat fiindcă trebuiau cumpărate bilete în avans. Eu habar n-am avut ca este o legătură între York și ciocolata, pana sa ajung aici. Drept urmare m-am mulțumit cu magazinul muzeului, unde vând bomboane de ciocolata, acadele de ciocolata și numeroase tablete cu ingrediente deosebite cum ar fi ciocolata cu chilli, ciocolata cu ghimbir, cu rubarba, etc. Am cumpărat câteva sortimente și sincer regret ca nu le-am gustat când am fost acolo, fiindcă sunt delicioase!! Trebuia sa imi cumpăr mai multe!!

Ciocolata-York-Impresii



Pauza in Lion's Pub pt un cidru rece și bun 

Am cam obosit după atâtea plimbări și cumpărături, asa ca e timpul pt "Pub a'clock' cum spun englezii. Dintre toate barurile l-am ales pe cel ce mi s-a părut mai autentic, cu muscate în ghivece și o pancarda istorica. Am ales bine, interiorul e minunat, cu mese din lemn masiv, in stil traditional englezesc și un bar lung unde servesc o gama larga de băuturi. Din toată gama de beri artizanale și cidru la țap am ales varianta comerciala "Old Mount" cu lime și kiwi pe care am savurat-o pe terasa de pe acoperiș. 

Lions-Pub-York-Impresii

Lions-Pub-York-Impresii

York se mândrește cu cel mai lung circuit de ziduri medievale ale țării, care se întind pe aproape trei mile  

Am lăsat ce-i mai greu la urma, traseul cetății ce împrejmuieste orașul. Romanii au făcut multe lucruri pentru britanici. Au construit drumuri, băi termale și au lăsat în York cea mai lunga cetate medievala din tara. Zidurile oferă o plimbare minunata, cu priveliști asupra centrului istoric, multe perspective încântătoare, in special spre Catedrala. N-am fost în stare sa parcurg tot traseul, fiindcă e tare obositor, multe scări de urcat și coborât, asa ca am mers doar 2 km, cat sa explorez puțin orașul si de la înălțime. 

ziduri-medievale-York


Ne-ar fi placut să explorăm mai mult York. Nu pot sa zic ca am reusit sa facem prea multe intr-o excursie de o zi. O sa ma intorc candva cu siguranta, pentru un weekend, sa-l vizitez asa pe indelete. Mi-a ramas de vazut Castelul, sa fac o plimbare cu vaporasul, vreau sa vad Muzeul de ciocolata, aproape ca am itineraul facut :)

Ce loc v-a placut cel mai mult din plimbarea mea in York?


😍 Apreciez comentariile voastre pe blog  😍


Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

8 comentarii:

  1. Cat e de frumos acolo, chiar e frumoasa Anglia din tot ce am vauzt la tine. York e superb si el si chiar nu ma pot hotara la un singur obiectiv, as vrea sa le vizitez pe toate

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt impartita in doua: catedrala este uimitoare prin arhitectura gotica, iar magazinul de sapun prin felul in care-si prezinta produsele, ca prajituri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am avut ocazia de a vizita York-ul, însă îmi doresc foarte mult! Am vizitat Anglia acum câțiva ani și mi-a plăcut foarte mult!

    RăspundețiȘtergere
  4. The Cat Gallery mi-a placut, ca sunt o pisicara! :) mi-e dor de Anglia, nu am fost la York dar poate ca voi ajunge si pe acolo in viata asta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am tot fost in Anglia, York dar din pacate nu am apucat sa vizitez nimic. Cu prima ocazie am sa bifez tot de pe lista ta. Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  6. Thank you so much for sharing such an awesome blog...

    Black Travelers

    RăspundețiȘtergere
  7. foarte frumoase locurile vizitate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim2:12 p.m.

    Ce legătură au romanii cu cetatea medievală? De acord cu drumurile și băile termale, dar evul mediu a fost ceva mai târziu. Vezi textul!

    RăspundețiȘtergere