Indragostita de Lisabona

M-am indragostit de Lisabona iremediabil! Inca de la-nceput!

Poate ca asta e problema. Poate amaruia ei melancolie s-a scufundat in mine putin prea adanc! Este greu de spus. Mi-am petrecut ultima mea dimineata in Lisabona, in Alfama plimbandu-ma pe strazile abrupte in sus si in jos, simtind cum se naste in mine,  treptat,  un mozaic de regrete. Stiu ca multi ziceti ca nu e loc de regrete in vacanta, voi nu regretati nimic in viata, a fost cea mai buna alegere la momentul acela, well, cu toate ca stiu teoria si textele astea inventate de oameni prea insensibili, eu totusi regret.

Regret ca am ajuns epuizata in Lisabona dupa 4 zile agitate in Barcelona, dupa o ultima noapte nedormita, cu dureri de picioare si besici in talpa. Regret ca nu mi-am rezervat cu cel putin 3 nopti mai mult ca sa ma bucur de inca un weekend in Bairro Alto si inca 3 zile ca sa apuc sa vad orasul pe indelete, sa-i simt vibratia, sa asist la un spectacol de fado, sa mai beau un mojito portughez si un vin de porto. Simt ca am pierdut timpul aiurea, ca nu l-am folosit suficient de bine. Regret ca nu am vazut Castelul San George, pe care il vede toata lumea chiar de sta doar o zi. Iar eu am stat 5! Lisabona e cunoscuta pentru graffiti, iar eu nu m-am mobilizat sa vad blocurile pictate de artistii stradali! Pur si simplu nu mi-am organizat timpul cum trebuie! Poate petrecerile si serile pierdute prin Barrio Alto mi-au dat programul peste cap. Stiti vorba 'too much fiesta ... long siesta' well cam asta am facut si eu, nu nu regret noptile pierdute insa partea cu siesta se putea diminua :)

Lisabona mea ....

E un oras pavat cu nostalgie si piatra cubica, neregulata, cu strazi in zig-zag ce urca si serpuiesc pe cele 7 coline ale orasului. Tinerii se agata de peretii funicularelor galbene, si huiduie si striga, apoi intr-o clipa dispar printre strazi de zici ca nici nu au fost. Oamenii merg incet, cu capul plecat, fiind atenti sa nu le fuga pamantul de sub picioare! Piatra aceea neagra, straluceste sclipind in lumina soarelui, si e atat de neteda ca e foarte usor sa cazi, sa aluneci, sa te rostogoloesti, sa o iei la vale! Asa e Lisabona, te asteapta blanda stiind ca oricat ai vrea sa o faci, sa te comporti ca un turist grabit, nu vei putea. E prea greu sa fugi pe dealuri in sus si in jos, e prea rusinos sa-ti horcaie respiratia si sa te plimbi putind a transpiratie prin multime. De aceea ajungi sa o descoperi incet, sa o cunosti, ajungi sa te obisnuiesti si curand sa ii simti dorul! Orasul asta ti se baga sub piele, te cucereste cu lumina lui, cu nostalgia lui creata de tramvaiele galbene ce suiera pe strazi , case scorojite de vreme, rufele puse la uscat, oceanul ce spumega la picioarele tale, mancare buna si  multa, prajituri cu oua, vin dulce, cu oamenii calmi si amabili, mereu prietenosi ce isi intalnesti pe strazi! Si nu in ultimul rand muzica lui, cu cantecele de doliu si jale ce poarta numele Fado! E un oras fermecator ce pe mine m-a cucerit!

Iar noaptea cand am ajuns in Barcelona am facut o promisiune, si anume ca ma voi intoarce in anii ce vin.... la iubita mea Lisabona!

 Daca v-au placut acest articol dati Like pe pagina de Facebook : Click Here!

Thanks for visiting,

Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!