Urmareste Enciclopedia calatorului independent 

 | ABONEAZA-TE PE E-MAIL | FACEBOOK | INSTAGRAM |

Drumul spre Londra - prima zi, primele impresii

Drumul spre Londra

La 4 am. Am pornit cu noaptea in cap, avand avionul spre Londra la 6 dimineata din aeroportul din Cluj. Despartirea merge mai bine decat imi imaginam, nu avem timp sa ne zicem prea multe fiindca coada ce se formase era prea mare si se inainta prea repede. Sunt 3 avioane care urmeaza sa decoleze aproximativ in accelasi timp, spre 3 destinatii diferite->  Londra, Paris si Frankfurt. Plecam cu intarziere.

Pe drum dorm si ma trezesc fix deasupra marii, destul cat sa vad Londra intinzandu-se la nesfarsit. Nu ai zice ca e o Insula, e prea mare. Si totul era invaluit intr-o ceata densa, gri inchis, care apoi aveam sa descopar ca erau nori, asa sunt norii la Londra, fie o patura densa alba, fie o pictura cu diferite nuante de la albastru la gri inchis. Cand cerul e senin e Sarbatoare. Cand coboram din avion lumea o ia la fuga, la propriu. Probabil pe multi ii asteapta familia pe partea cealalta al aeroportului. Eu raman ultima. Nu ma grabesc, nici n-am cum cu rucsacul de 10 kg in spate si trollerul de 32, fix. Traversam coridoare, pe drum altii din alte avioane ni se alatura, din nou coridoare si scari. E clar ca avionul nostru a parcat la ultimele porti. Cand ajung la security o mare de oameni, imprastiati pe coloane se misca cu pasul melcului grabit. Oamenii se inghesuie, se imping, in spatele meu ceva indieni, in fata nu imi dau seama. Nu mai recunosc nici un roman,  sunt straina intr-o tara straina. Unii cu ceva pasaport verde (parca?!) sunt invitati sa intre pe o alta coloana, goala. Ma uit, pasaportul meu e visiniu asa ca astept, intr-un final cam 1 ora.
Dupa ce trec de controlul de securitate ma indrept sa imi scot bagajul si cat ma invart pe acolo ma intalnesc cu o prietena de familie. Da mica-i lumea. Venise la un simpozion, era doar cu bagajul de mana dar i-l bagasera la cala fiindca nu intrase in suportul acela. Era suparata.

La 9 am imi scot bagajul si acum vine partea mai dificila. Aveam de asteptat pana la 4pm cand iese I. de la serivici. Acum era 9 am, ora locala. Primul lucru decid sa dorm pe o banca in zona de bagaje.  Adorm. Un granicer ma bate pe umar cu delicatete si foarte frumos imi spune ca zona asta e private si trebuie sa merg in zona internationala care e monitorizata non-stop ca sa fiu safe.
Ma mut cu o camera mai incolo si ma uit la oameni. La bagaje. Veneau in valuri toate natiile pamantului,  englezi, francezi, spanioli, deseori vorbeau limbi pe care nu le identificam. Oamenii treceau prin fata mea grabiti si fericiti. Am observat ca oamenii sunt foarte fericiti in aeroporturi. Cate modele si culori de bagaje am vazut in dimineata aia n-am mai vazut niciodata. Nici nu credeam ca exista bagaj cu „Gobman” (tineti minte jocul de pe pc?) si multe altele de gen. Ma tot minunam cat de inventivi sunt oamenii, cat de asemenatori si totusi de diferiti.

La 12 am, ametita de atatia oameni si atatea bagaje ma duc in zona internationala.  Imi iau bagajul intre picioare, pun rucsacul pe post de perna si dorm. Somnul e remediu bun impotriva stresului, a gandurilor, a agitatiei. In sfarsit, cand ma trezesc, observ ca sunt inconjurata de oameni  care citesc. Carti, reviste, ziare, pe Kindle, pe Laptop si majoriatea pe Tableta. Welcome to London! Din prima clipa simt ca e alta lume aici. Mai relaxata, mai civilizata, mai moderna!

Londra - Primele Impresii

La 2 pm ma plimb pe la ghiseele autocarelor ce fac ruta Aeroport-Victoria Station. Il aleg cel mai ieftin,Greenline, 11 lire ruta. Chiar la iesire din aeroport  e parcat autocarul. Las bagajul la sofer si imi ocup locul. Dau fata in fata cu noua tehnlogie, doar la Londra am mai vazut asa ceva; autocarul are un monitor prin care vezi live ce se intampla in lateral, in zona de bagaje.  Macar pana in centru pot sta linistita ca bagajul meu e supravegheat.  Autocarul se umple repede si pornim. Am de gand sa vad Anglia din autocar dar fiindca totul e verde, dealuri, campii, dealuri, campii, adorm. Ma trezesc fix cand intram in cartierul cu statia de metrou Brent Cross unde vorbisem cu o doamna de pe romani in uk sa locuiesc in casa ei cu o alta romanca in camera. Zici ca fost un semn de la D-zeu ca m-am trezit fix atunci fiindca uitandu-ma pe geam mi-am dat seama ca nu vreau sa stau acolo. Autostrada trecea fix prin centru, casele sunt prea rasfirate, nu imi place deloc. Uite cum nici n-am intrat bine in Londra ca ne intoarcem la problema initiala – NU am cazare! 

centru-londra-victoria-station

La 3 pm ajungem in Victoria Station dupa ce pe drum se fac mai multe opriri, asta fiind ultima. Fix in fata la Victoria Station vad case cu cateva trepte, genul celor pe care le-am vazut in Sex and the City. Imi amintesc instant de Carry, rolul principal din serial si zambesc la gandul ca Londra seamana cu New York ca si cum tocmai pasisem intr-o comoara care avea sa-mi ofere viata protagonistelor din film.Chiar imi placea ideea. De fapt tot ce vazusem de la Brent Cross pana aici mi-a placut. Dar acum nu prea am timp sa ma gandesc la asta fiind concentrata sa ajung la serviciul lui I pt care trebuie sa iau metroul, sa o sun etccc.

Victoria Station e cea mai mare gara a Londrei. Desi la prima vedere poate parea haotica,  cu oameni ce o traverseaza perpendicular si in toate directiile nu e. Prima data trec printr-un fel de mall unde pe culoar un domn vinde cartele Lebara. I imi zisese sa cumpar una acolo sa am numar de Anglia ca sa putem suna pt cazare si job mai apoi. Si sa o pot suna pe ea. Imi cumpar, tipul se ofera sa puna el cartela in telefon si ma asigura la final ca functioneaza ok. Ma costa 5 lire am 100 minute incluse in retea si sun in Romania cu 2 pp/minut. Adica de o lira vreo 30 minute!Chiar ieftin.
Dupa partea de Mall in aceeasi  „hala” e gara si in fata intr-un colt e metroul. Buticuri cu sandviciuri ce vand mancare mult prea scumpa, un ghiseu de informatii turistice la care ma bag si ies cand vad coada de 50 de persoane. Ma indrept spre metou unde ma blochez cand vad cele 20 de scari pe care trebuie sa le cobor pe jos. Mi se pare criminal avand bagajul de 10 kg in spate si cel de 32 de kg in mana, nu am cum sa cobor practic cu 50 de kg in brate. Astept pe margine sa se intample o minune.
Care se intampla repede, un englez simpatic, in varsta, ma ajuta sa-mi cobor bagajele si sa-mi iau cartela Oyster  pentru transport care costa 5 lire. Arata fix ca un card bancar si se procedeaza cu el cam la fel. Il bagi in „tonomat” pui bani pe el sau il incarci cu un abonament (saptamanal/lunar) in functie de zona in care stai. Momentan ma rezum la 10 lire.... fiindca nu stiu inca unde voi locui. Statia asta de metrou e un furnicar, oamenii stau la rand sa isi valideze cardurile,  sunt stresata pe moment sa dibuiesc cum ajung in Holborn, statia unde trebuie sa cobor. Harta metroului londonez e un puzzle la prima vedere,  dar reusesc dupa un timp sa-l rezolv.E facut ca tot prostul sa inteleaga, sunt desenate sageti pe jos, sunt indicatoare mari, nu zic ca nu as putea sa ma incurc dar nu intr-o zi in care sunt super atenta si concentrata. Ajung in Holborn cu bine. 

harrods-centru-londra-victoria-station

La 4 pm o astept pe I sa iasa de la servici in timp ce admir tinutele englezoaicelor care tocmai ies de la servici si se napustesc in taxiuri. The black cab, taxiurile negre care dau atata eleganta Londrei, parca desprinse din filmele clasice cu Audrey Hepburn. Barbati eleganti, la costum, cu servieta in brate fac pasi prea mari si grabiti semn ca traim vremuri moderne(grele) in care nimeni nu are timp de nimic. In jurul meu e agitatie mare si reusesc cu greu sa imi pastrez calmul. Apoi o fericire imensa ma cuprinde cand o vad pe I. Nu ne-am vazut demult asa ca revederea ma bucura. Simt o usurare, de acum totul va fi bine!
La 5 pm trecem strada sa luam autobuzul.  Trecem pe rosu fiindca nu vine nici o masina. Desi ezit I. Imi spunea ca asa e la Londra. Nimeni nu are timp  .... nici macar sa astepte semaforul!
Vine autobuzul. Prima mea calatorie intr-un double deker. I ma avertizeaza ca drumul va fi lung dar eu refuz sa ocup un loc. Primele 20 de minute trec pe nesimtite, in timp ce povestim cu zor ultimele evenimente din vietile noastre.  Londra din autobuz e o mare necunoscuta. Care ma ingrozeste si ma bucura in accelasi timp. Frica de necunoscut/ fericirea exploratorului. Dupa 40 de minute in autobuz si diferite cartiere strabatute imi dau seama ca Londra e un oras uniform, doar detaliile si fetele oamenilor fac diferente. Si e curat. Zici ca 50 de oameni fac curatenie pe fiecare strada de 2 ori pe zi.  Nu vreau sa dau verdicte, nu sunt genul care sa se lase condusa de aparente. Astea sunt doar primele impresii. Pana in Stratford m-am concentrat mai mult pe discutie decat pe subiect. Londra a ramas in planul doi de descoperit lunile viitoare.  In Stratford intr-o statie de autobuz imensa, cu multe benzi si multe auzbuze, un fel de „cap de linie” asteptam al doilea autobuz care ne va duce pana aproape de casa lui I. 
leyton-londra-cartier-estul-londrei

leyton-londra-cartier-estul-londrei-ciresi


La 6 pm suntem la jumatatea drumului dintre centru si casa lui I. Ma astept ca partea aceasta, mai indepartata de centru sa arate mai rau, mai a periferie. Dar din contra, e chiar mai frumoasa. E primavara si ciresii infloriti plantati la distante egale pe alile cu case din caramida, foarte ordonate cu strazi curate imi dau sentimentul de cartiere rezidentiale, oameni  ce au ales sa traiasca departe de zarva si aglomeratia din Centru si nu cartiere de emigranti. Cand vad autobuzul cum o coteste ba la dreapta, ba la stanga, pe strazile inguste si scurte imi pun serios problema daca vreodata voi cunoaste cu adevarat orasul acesta. Pana acum tot ce pot sa spun ca e mult prea mare si sa gasesc un loc anume sau o adresa anume ar fi o problema reala pt mine.  Desi credeam ca stiu engleza nu inteleg nici o prezentare a statiilor de autobuz care se aude din boxa. Ce aud nu are nici o legatura cu ce citesc pe monitor. Gandul acesta ma inspaimanta chiar mai tare.  Cand ajungem acasa la I sunt fericita si in accelasi timp foarte gandita. 

Cum o sa fac fata zilele viitoare fara I? 
Va urma ...
Citeste toate articole despre Londra aici --> ANGLIA
Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

10 comentarii : Leave Your Comments

  1. Ai inceput in forta aventura londoneza. Mie mi se pare ca, povestea ta desfasurata in Anglia, ar putea constitui scenariul pentru un film. Cate sentimente, stari de spirit, decizii si ganduri intr-o singura zi! Pana si eu, dupa citirea articolului m-am simtit usor bulversata, daramite tu! Desi cred ca erai oarecum obisnuita cu acest tip de calatorie (pe cont propriu). Hm, pare tare greu sa izbandesti in lumea lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai tot respectul meu pentru doza mare de curaj

    RăspundețiȘtergere
  3. Într-adevăr ești foarte curajoasă.
    Mi-ai făcut poftă și mai mare de Londra :(.

    RăspundețiȘtergere
  4. De acord cu Hapi, esti o curajoasa. Mereu am zis asta, faptul ca uneori calatoresti si singura demonstreaza asta. Mie mi-ar fi teribil de frica. Si m-as simti tare singura sa fiu intr-un oras strain, intr-o tara straina.

    RăspundețiȘtergere
  5. La fel ca si cei de mai sus, si eu te admir foarte mult pentru curaj. Insa probabil experienta calatorituluit singura si inainte te-a ajutat..Eu iti spun sincer, nu stiu daca as avea curaj...nu sa plec in alta tara, ci sa plec singura.
    Mi-ai amintit putin de ziua cand am venit aici, tot asa, cu doua bagaje dupa mine....

    RăspundețiȘtergere
  6. Te inteleg perfect ! Si eu in prima zi am avut aceleasi sentimente. Acum am ajuns sa iubesc Londra, cand ma duc acasa, imi e dor de toata agitatia si nebunia de aici, de parcurile imense, de locurile in care imi place sa ma plimb. Sunt de un an jumatate aici si imi place, dar tot nu as vrea sa-mi petrec restul zilelor in orasul asta, vremea ma doboara psihic. Eu iubesc soarele si marea, aici detest vremea asta capricioasa, acum incepe iarna, pana in mai nu mai vedem soarele. Dar pana termin facultatea si plec in alta tara mai insorita si mai calduroasa, ma multumesc cu Londra si toata nebunia ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Greu de citit cand sunt obosita, pentru ca imi place cum scrii si nu vreau sa-mi scape din detalii, mi-a luat tare mult. Te felicit!

    RăspundețiȘtergere
  8. esti o luptatoare si curajoasa!
    admir tot ce tine de britanici, mai putin clima :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari pentru imagini. Vorbesc de la sine.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Jurnale de calatorie