Review Hostel Mara din Brasov si povestile calatorilor ce i-am intalnit aici

Am facut o vacanta inedita in Brasov si mare parte din povestea acestei vacante se datoreaza oamenilor interesanti pe care i-am cunoscut. Am ajuns in Brasov fara sa am nici un plan, stiind doar ca trebuie sa stau o saptamana pana se termina tabara lui Kari in Bran. M-am cazat la hostel si a fost decizia cea mai buna, fiind astfel inconjurata de tineri non-stop cu povesti de calatorie super interesante. Pana acum v-am mai povestit despre avantajele si dezavantajele pe care le ai daca te cazezi la Hostel si de fiecare data am spus ca iubesc hostel-urile in special pentru partea sociala si modul in care te conectezi cu alti calatori. 

Hostel-mara-brasov-review-blog-calatorii


Pana acum niciodata nu am divulgat identitatea oamenilor pe care ii intalneam si nici nu povesteam pe blog prea multe despre asta, dar azi va fi un articol special despre Hostelul Mara din Brasov si mai ales despre oamenii pe care i-am intalnit aici fiindca au contribuit mult la reusita vacantei mele. Chiar cred ca Hostel-urile nu sunt doar un pat ieftin si o locatie buna ci mult mai mult. Pentru mine a fost un mod usor si rapid de a-mi face prieteni cu care am vizitat apoi Brasovul, am inchiriat o masina si ne-am dus in grup intr-un sat de langa Tragu Mures, am baut cocktail-uri si am povestit ore intregi despre experientele noastre din calatorii. Povestea calatorilor din Hostel Mara pe care i-am intalnit si cu care ne-am despartit prieteni o cititi mai jos intr-un `mic interviu` pe care l-am luat fiecarui calator.  Sper sa va placa si sa va inspire sa calatoriti si voi mai mult, mai departe si de ce nu sa va cazati mai des in hostel-uri :)
Am calatorit in Brasov pe cont propriu, am rezervat un pat intr-o camera cu 9 paturi in Hostel Mara, fiind hostelul cu nota cea mai mare (8.6 din 10) pretul cel mai mic (doar 8 euro pe noapte) si locatia cea mai centrala (exact in Piata Sfatului) din lista de hostel-uri afisata pe Booking. Daca vreti sa rezervati si voi un pat in Hostel Mara puteti sa o faceti >>> AICI
Povestile calatorilor pe care i-am intalnit in Hostel Mara

Hostel-mara-brasov-calatori1

Colleen Grady
Colleen e o tipa super draguta din USA (Indianapolis). Am intrat in vorba de cum a ajuns in camera si ne-am despartit cu imbratisari calde si cu multe urari de bine. Cu ea si Bernard am calatorit, am povestit multe si ne-am inteles foarte bine. Pacat ca a stat doar 3 zile. Colleen are 22 de ani,  a calatorit in aproape toate statele din USA, a predat engleza in Irlanda si Belgia si acum calatoreste 2 luni jumate pe perioada vacantei de vara, astea fiind ultimele ei zile din aceasta calatorie. Bugetul alocat pentru aceasta calatorie a fost de 2000 de dolari.

Tarile vizitate in calatoria asta: Am inceput UK -> Spania -> Belgia -> Danemarca -> Germania -> Cehia -> Polonia -> Ucraina ->Moldova->Romania

Orasul sau tara preferata: Mi-a placut mult Copenhaga, am simtit ca este orasul ce ma reprezinta cel mai bine. Acolo am stat si intr-un hostel super cool unde se facea yoga, totul a fost perfect pentru mine,cu toate ca preturile erau destul de mari.

Orasul  sau tara ce ti-a placut cel mai putin in vacanta asta a fost: MOLDOVA (nu prea ai nimic de vazut si de facut acolo).

Cele mai frumoase experiente din aceasta calatorie:
*Excursia facuta pe Transfagarasan in special fiindca am vazut ursi salbatici ce s-au apropiat foarte tare de masina noastra si am reusit sa-i filmez. A fost o experienta unica.
*Excursia la Cernobal a fost de asemenea foarte interesanta

Cele mai urate experiente din aceasta calatorie:
*Cand am trecut din Moldova in Romania mi-au cerut pasaportul la vama si au zis ca nu ma recunosc, ca nu sunt eu fata din poza (probabil fiindca nu eram machiata, stiind ca am de calatorit 10 ore cu autobuzul nu avea rost). M-am simtit oribil, mi-au cerut 3 poze diferite ca sa se convinga ca sunt eu fata frumoasa din pasaport. Inca sunt socata de chestia asta.
*Am mai avut o experienta cel putin ciudata in calatoria asta. S-a intamplat ca fix de ziua mea sa vizitez Auschwitz. Stiam ca sunt trenuri inapoi spre oras din ora in ora asa ca nu m-am stresat. Am vizitat in tihna, am facut multe poze si la ora 20:00 m-am dus in gara. Cand am ajuns acolo un conductor mi-a spus ca nu mai sunt trenuri azi desi pe site era afisat ca au trenuri pana la ora 23:00. Era ziua mea, implineam 22 de ani si urma sa mi-o petrec singura la Auschwitz, cel mai trist loc ce l-am vizitat pana acum! Am fost foarte suparata dar pana la urma totul s-a rezolvat cumva. Ironic dar nu eram singura blonda de pe acolo, rand pe rand au mai venit inca 5 turisti in gara, care la fel ca mine credeau ca mai sunt trenuri. In final am impartit toti un taxi, nici macar nu a fost atat de scump, ne-a iesit 12 dolari de caciula. Cu siguranta ziua asta de nastere nu o voi uita niciodata!


Hostel-mara-brasov-calatori2

Bernard Ried
Bernard a stat 3 nopti la Hostel Mara dar ne-am intalnit doar in a doua zi. Chiar am calatorit impreuna o zi si urmeaza sa va scriu totul in articolul urmator. Bernard e un tanar de 26 de ani din Noua Zeelanda, face inconjorul lumii de 4 luni si se gandeste ca banii ce ii are probabil o sa-i ajunga inca 2 luni, deci jumatate de an in total.
L-am intrebat cum a pornit in calatoria asta si mi-a zis ca a calatorit mult in trecut, a locuit jumatate de an in Londra dar i s-au terminat banii asa ca s-a intors in Noua Zeelanda, a lucrat 6 luni in asigurari la firma unui prieten si acuma calatoreste super light, cu un ghiozdanel micut prin jurul lumii. De data asta a ales tarile cat de cat ieftine, are un buget total de 5000 euro si incearca sa economiseasca folosind deseori CouchSurfing pentru cazare si ocazia unde e posibil.

Tarile vizitate in calatoria asta: Am inceput in Singapore -> Malaezia -> Thailanda -> Laos -> Vietnam -> Hong Kong -> Rusia -> Estonia ->Letonia -> Lituania -> Polonia -> Ucraina ->Moldova ->Romania (urmeaza Bulgaria, Turcia, Georgia, Egipt, Uk si inapoi in Noua Zeelanda).

Orasul sau tara preferata: Mi-a placut mult Moscova, dupa ce am calatorit prin Est-ul Rusiei care e o zona foarte saraca, cand am ajuns in Moscova m-am simtit ca in paradis. Pot sa zic ca e un fel de Londra el Europei de Est.

Orasul  sau tara ce ti-a placut cel mai putin in vacanta asta a fost: LAOS

Cele mai frumoase experiente din aceasta calatorie:
*Excursia facuta pe Transfagarasan cu Colleen
*6 zile pe tren din Estul in Vestul Rusiei cu Transiberianul
*5 zile prin Thailanda cu motocicleta pe cont propriu

Cele mai urate experiente din aceasta calatorie:
*Taximetristii ce m-au jecmanit in Vietnam
*Cand am trecut din Laos in Vietnam mi-au zis ca am nevoie de viza. Avand dubla cetatenie, tata fiind britanic le-am aratat pasaportul de Uk si mi-au zis ca asa e ok, pot intra in tara. Am platit autobuzul si dupa 3 ore a fost sunat soferul autouzului sa ma dea joc ca trebuie sa ma intorc la vama fiindca nu mi-au pus nu stiu ce stampila. Evident ca am insistat  sa nu ma mai intorc fiindca trebuia sa astept mult alt autobus si stiam ca voi ramane fara bani si bancomate nu erau in vama. Nu am avut nici o sansa sa scap asa ca m-am intors nervos in vama, mi-au pus stampila si apoi evident am ramas fara bani. Deja eram disperat, incepusem sa plang de nervi, oboseala si suparare cand m-a vazut un politist ce s-a oferit sa-mi cumpere el bilet de autobus si mi-a dat chiar si 5 dolari sa am de mancare. In final poate nu a fost o experienta atat de urata fiind cu final fericit dar a fost un moment greu al acestei calatorii. 

Hostel-mara-brasov-calatori3


Paulina
Cu toate ca dormea in patul de deasupra mea si a stat 3 nopti cu mine in camera nu prea am reusit sa vorbim multe fiindca Paulina se trezea foarte devreme si se culca la fel de devreme. In ultima zi am intrat in vorba si i-am ascultat povestea, una chiar interesanta asa ca imi pare rau ca nu ne-am conectat mai repede. Paulina are 30 de ani, e din Chile, face inconjorul lumii  de 1 an jumate si urmeaza sa mai calatoreasca 6 luni. Pentru acesti doi ani a alocat un buget de 30 000 de euro si mi-a zis ca probabil putea sa se descurce si cu mai putini bani dar nu isi refuza nimic si incearca sa viziteze tot ce se poate.

Tarile vizitate in calatoria asta: Am inceput in Indonezia -> Singapore -> Malaezia -> Thailanda -> Japonia -> China-> Hong-Kong -> Rusia -> Croatia -> Slovenia -> Polonia -> Danemarca ->Germania –> Marea Britanie -> Irlanda -> Franta ->Spania -> Andora -> Portugalia -> Kenya -> Tanzania -> Turcia -> Israel -> Iordania -> Bulgaria -> Romania (urmeaza tari din America de Sud si cateva state din America de Nord).

Orasul sau tara preferata: Mi-a placut mult Spania in special fiindca vorbesc spaniola si m-am putut intelege cu oamenii.

Orasul  sau tara ce ti-a placut cel mai putin in vacanta asta a fost: Orasele din Africa. Parcurile Nationale sunt superbe dar orasele sunt aglomerate, urate si foarte periculoase mai ales ca femeie ce calatoreste singura.

Cele mai frumoase experiente din aceasta calatorie:
*Safari in Africa. Am facut safari atat in Kenya cat si in Tanzania, am vazut multe animale salbatice si peisajele au fost WOW in ambele tari.
*Excursia cu balonul in Cappadocia la rasarit

Cele mai urate experiente din aceasta calatorie:
*Am  fost la snowboarding in Andorra. Mi-am inchiriat echipamentul, am urcat pe munte si am realizat ca zapada nu era chiar potrivita pt asta dar avand in vedere ca am dat bani pe echipament am zis sa ma dau totusi cateva ture. Evident am cazut si a iesit urat de tot. Mi-am rupt mana si apoi am calatorit cu mana in ghips doua luni. A fost incomod asa ca asta a fost cea mai proasta experienta din aceasta calatorie.

Hostel-mara-brasov-calatori4

Juan Pablo
Juan Pablo e tanarul zambaret si super prietenos pe care l-am cunoscut fix in ultima zi a vacantei. Este nascut in Madrid dar locuieste cu familia de 11 ani in Utrech, Olanda.  Este un calator inrait, a facut inconjorul lumii de 2 ori pana acum si iubeste la nebunie interactiunile interumane si e interesat de cultura si oamenii pe care ii intalneste in tarile ce le viziteaza. Acum e student in anul 4 la drept, are 25 de ani si calatoreste timp de 2-3 luni (in vacanta de vara). Bugetul alocat pentru aceasta vacanta e de 4000 de euro, poate o idee mai mult (urmeaza sa viziteze un prieten in Suedia si nu poate estima cat va cheltui acolo).

Tarile vizitate in calatoria asta: Am inceput in Grecia-> Georgia -> Armenia-> Azerbaidjan -> Romania (urmeaza Suedia si inapoi in Olanda).

Orasul sau tara preferata: Orasul meu preferat a fost Baku deoarece este un oras de lux combinat  intr-un mod armonios cu multa istorie.

Orasul  sau tara ce ti-a placut cel mai putin in vacanta asta a fost: Bucuresti deoarece a fost  foarte  cald in zilele in care am stat acolo si oamenii foarte  uraciosi cu mine.

Cele mai frumoase experiente din aceasta calatorie:
*Petrecerile din Grecia
*Hostelul Plus Confort din Georgia datorita oamenilor ce i-am intalnit acolo
*Mancarea super buna si super ieftina din Georgia

Cele mai urate experiente din aceasta calatorie:
*Nu pot spune ca am avut experiente urate. Poate o situatie mai neplacuta mi s-a intamplat ieri dimineata cand am ajuns in Brasov. Am vrut sa iau un taxi si am intrebat taximetristul cu cat ma duce pana in centru. Mi-a spus ca 30 de ron si  facand repede conversia in euro mi s-a parut prea mult pentru cati km imi zicea google maps ca sunt pana in Piata Sfatului. I-am spus ca e mult si atunci taximetristul mi-a spus destul de enervat ca in Brasov ajung doar turisti cu bani si ca ar  fi mai bine sa plec acasa.

Hostel-mara-brasov-calatori5

Jeremiasz
Jeremiasz este din Polonia si a stat doar o zi la hostel dar am intrat in vorba de cum a ajuns si era foarte entuziasmat de Romania si in special de Brasov asa ca mi-a pus o gramada de intrebari. Jeremiasz are 26 de ani si calatoreste timp de 2 saptamani prin Romania. A inceput in Budapesta, apoi a fost in Timisoara, Cluj, Sibiu, Brasov. A venit in Romania in special pentru munti si zilele urmatoare vroia sa mearga prin Bucegi cu cortul de aceea si-a rezervat doar o noapte la hostel. Bugetul alocat pentru aceasta calatorie este de 400-500 euro.

Cele mai frumoase experiente din aceasta calatorie:
*Salina Turda a fost locul cel mai impresionant din ce am vazut pana acum in Romania. Nu imi inchipuiam ca exista asa ceva intr-un oras atat de mic.

Cele mai urate experiente din aceasta calatorie:
*Trenurile in Romania circula foarte incet, au mereu intarzieri si sunt destul de scumpe. Nu ma asteptam sa imi petrec atata timp din vacanta prins in trenuri pentru distante atat de mici. 

Hostel-mara-brasov-calatori6

Sylvia Ahdieh
Sylvia e o dulceata de fata de 20 de ani din Londra, UK. Este in anul 2 la stomatologie si a calatorit o gramada pana acum cu familia si prietenele, tara ei favorita fiind Kenya pentru Parcurile Nationale si orasul favorit de pana acum este Amsterdam, pentru petreceri evident. 
Asta e prima ei calatorie solo, are de gand sa calatoreasca 5 saptamani si si-a facut un itinerar foarte bine pus la punct. Mi-a spus ca are de gand sa viziteze 1 saptamana Romania, apoi 1 saptamana Serbia, 1 saptamana Bosnia si Hertegovina si 2 saptamani va calatori prin Croatia. Avand in vedere ca e la inceptul calatoriei nu mi-a putut spune nimic despre experientele din aceasta vacanta, tot ce stie e ca are un buget de 1800 de euro si spera sa-i cheltuie pe diverse experiente  inedite.

Hostel-mara-brasov-calatori7

Ricardo
Ricardo este un fenomen, exemplul viu ca tinerete fara batranete exista si ca spiritul tanar din noi poate rezista o viata daca e hranit cu calatorii. Ricardo este din Argentina, are 68 de ani, calatoreste de peste 20 de ani, a fost prin toata lumea si mi-a povestit o gramada de lucruri interesante despre Argentina, sunetul asurzitor al ghetarilor ce cad in Perito Moreno, experientele lui de 2 luni prin India, despre mancarea din China, despre drumetiile si ascensiunile facute in Himalaya, despre calatoria facuta pe jos din Roma in Santiago de Compostela etc. Mi-a spus ca calatoreste cu banii din pensie, doarme deseori cu cortul si cand nu e posibil alege cele mai ieftine hostel-uri, mananca din supermarket, ca mijloc de transport prefera trenul fiindca garile sunt deseori centrale si trimite zilnic prin e-mail poze la copii si nepoti ca sa-i inspire sa iasa din zona de confort si sa ii calce pe urme.

Alti turisti care s-au perindat prin camera mea de la Hostel Mara in aceste 6 zile si cu care am vorbit dar mult mai putin, asa ca nu am reusit sa le aflu toata povestea au fost: John din USA, Elvin din California, 2 fete din Korea, Alex din Romania, doua fete din Suedia ce nu erau deloc prietenoase si doi baieti ce vorbeau pe franceza (habar n-am de unde fiindca nu stiau alta limba si erau toata ziua plecati pe munti).

Review personal Hostel Mara, cateva impresii personale
*Hostelul are 3 camere mari, una cu 9 paturi, o camera cu 6 paturi si o camera cu 4 paturi.
*Ii dau nota 10 pentru locatie. Hostelul se afla intr-o cladire veche,exact in Piata Sfatului, foarte aproape de Biserica Neagra si de toate obiectivele turistice din oras.
*Ii dau nota 10 pentru personal. Hostelul este din cate am inteles o afacere de familie, Angie (proprietara) e o doamna super de treaba, stie engleza la perfectie, iti ofera toate informatiile de care ai nevoie de cum te cazezi, mi-a dat harta cu toate obiectivele turistice notate, m-a ajutat enorm cu organizarea excursiilor in imprejurimi, a fost super prietenoasa si deschisa si venea in fiecare zi in camera sa faca curat si sa ne intrebe daca ne poate ajuta cu ceva azi. 
*Ii dau nota 10 pentru curatenie fiindca in fiecare zi Angie se ocupa de igiena la toaleta si in camere.
*Hostelul are o bucatarie complet utilata unde se poate gati.
*Internetul prin wifi a mers foarte bine desi il foloseam simultan multi turisti.
Singurul minus ar fi poate lipsa unei zone comune, practic nu este o sufragerie, nu are gradina si nu are un loc mai mare unde sa ne strangem toti si sa povestim. 

Cititi si articolele:
>>>10 Informatii utile despre cazarea la Hostel 
>>> Impresii despre GoodMorning Hostel  (nota 9.4) din Lisabona
>>> Impresii despre Crazy Duck Hostel (nota 9.3) din Bucuresti
>>> Impresii despre Hostel Machin (nota 8.4) din Madrid

4 comentarii:

  1. Alice,
    O postare excelentă, parcă am citit o carte. Sper să mai citesc din această categorie interviu multe alte postări. Numai bine și spor în toate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Super articol. Mi-ar placea sa citesc mai multe astfel de articole. M-a mirat sa vad atatia straini care viziteaza Romania. Si ii admir pentru curaj, mai ales pe fetele care calatoresc singure. Eu n-as fi in stare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place sa citesc experientele celorlalti, nu stiu daca as putea sa calatoresc mult timp si dormind in camere cu mai multe paturi, cu straini. Sa calatoresti singur in jurul lumii mi se pare super tare si curajos!

    RăspundețiȘtergere
  4. Alice, ce mult mi-a placut postarea asta! Frumoase povesti, frumosi oameni. Si eu stau deseori la hostel si imi place sa ascult, chiar si pentru cateva minute, ce-i aduce pe ceilalti calatori acolo.

    RăspundețiȘtergere