A-6-a zi de circuit o incep super fericita fiindca se anunta o zi memorabila. Ziua in care voi urca la baza varfului Mont Blanc si ma voi fotografia cu cel mai inalt varf din Europa. Sunt super entuziasmata de toata aceasta perspectiva. Voi vedea alpinisti agatati pe pereti de piatra, voi vedea zeci de varfuri si (sper eu) peisaje ce o sa-mi taie rasuflarea. Iubesc circuitul acesta, fiindca am impresia ca e facut special pentru cei ce iubesc natura si vor sa vada unele din cele mai spectaculoase peisaje din Europa. Asadar azi vom merge in Chamonix, statiune din Alpii Francezi de unde urca telecabina spre Mont Blanc, apoi vom continua circuitul cu Elvetia, trecand granita si colindand strazile din Geneva. Se anunta o zi incarcata si foarte interesanta.
Vremea nu tine in totdeauna cu turistii din Chamonix
Suntem in mijlocul lui iulie asa ca nici nu mi-am facut probleme ca vremea ar putea sa ne faca o farsa. Dar o data ce ajungem in Chamonix vad ca norii sunt gri si zici ca pun de o ploaie. Dezamagirea mea incepe sa se instaleze. Totusi ma gandesc ca la 4000 de metri poate fi senin, tin minte ca in zbor cu avionul, deseori dupa ce urcam peste plafonul de nori era soare si frumos iar eu acum nu caut sa vad pamantul ci crestele muntilor deci hai ca poate nu e totul pierdut. Banii i-am dat ieri cand ghidul a facut lista cu cei ce urca pe Mont Blanc si analizand situatia acum sper sa nu arunc 100 de euro pe fereastra.
Treaba e simpla, excursia pe Mont Blanc dureaza 3-4 ore si practic in acest circuit ai doar doua variante. Fie sa urci cu telecabina si sa platesti 100 de euro, fie sa te fatai tot acest timp prin statiunea Chamonix pana restul grupului urca. Cand ajungem la baza muntelui unde e construita statia de telecabina crunta realitate ne loveste in fata. Pe patru monitoare vedem live situatia din varful muntelui si HORROR e vant si ceata. Ghidul isi pastreaza totusi optimismul si ne spune ca totul se poate schimba intr-o ora. Ceata sa se ridice si sa vedem tot acel superb peisaj, la fel cum s-ar putea sa nu se schimbe nimic si sa platim pentru o excursie pe muntele invaluit de ceata. E alegerea noastra daca dorim sa urcam sau nu. Biletele nu sunt inca cumparate asa ca mai avem timp sa ne razgandim.
Lumea incepe sa dezbata, cuplurile se sfatuiesc, in fata noastra vedem alpinisti ce se plang ca de 3 zile vin in Chamonix si e aceasi situatie. Bag seama Mont Blancul nu se dezvaluie asa usor, trebuie sa fi cu adevarat norocos sa-l prinzi intr-o zi cu soare.
Simt ca joc la loterie, dar decid sa merg la risc, fie pierd 100 de euro, fie castig o experienta pe viata
Dupa 20 de minute urcam in telecabina ce ne duce din Chamonix la Plan de L’aiguille (statia din mijloc). De aici se profileaza privelisti frumoase cu statiunea asa ca toata lumea se chinuie sa faca fotografii cat mai reusite prin geamul plin de zgarieturi.
Cand ajungem sus suntem dirijati de catre cei ce lucreaza acolo direct spre a doua telecabina cu care urcam in linie dreapta spre Aiguille du Midi. Aparent telecabina detine recordul pentru cea cea mai inalta ascensiune pe verticala, urcand de la 1.035 m pana la 3.842m fara stalpi de sustinere. Nu am de gand sa mint, e destul de infricosator! Merge cu 45 de km pe ora si avand in vedere ca-i ceata zici ca zburam printr-un tunel vidat.
Cobor din telecabina usor ametita dar ma trezesc rapid cand ma loveste frigul in fata. In Chamonix erau in jur de 24 de grade dar stiam ca sus va fi frig asa ca am venit pregatita cu bluza de lana. Nu stiu cum sa va explic ca ma simt la -7 grade in mijlocul lui iulie cand corpul meu e obisnuit cu 25. Trecem printr-un tunel de gheata si cand ajung afara ma simt dintr-o data orbita. Nu de la soare, nu de la ceata ci de la ZAPADA! Aici ninge si fulgii jucausi mi se prind de bluza, de par si isi fac loc spre nas, urechi si ochi. Okkkk, la asta nu ma asteptam.
Ar putea fi foarte frumos, daca toate peisajele de pe punctele de belvedere ce sunt desenate ni s-ar dezvalui de dupa cortina de ceata, dar simt ca degeaba stau fiindca spectacolul se va lasa mult asteptat. Ceata e atat de groasa incat nu vad bine la 1 m asa ca deseori ma simt singura in varful muntelui. Uneori tresar si eu surprinsa cand apar alti turisti pe langa mine.
Sunt multi alpinisti aici ce asteapta o raza de soare ca sa poata incepe adevarata expeditie, de cucerire a Mont Blanc-ului. Totusi din punct de vedere turistic, sunt foarte placut surprinsa de modul de organizare a francezilor care iti ofera posibibilitatea (desi la un pret cam piperat pt un salar de roman) sa ajungi in doar 20 de minute pe varful muntelui si sa poti vedea toate aceste peisaje (daca esti norocos si prinzi o zi frumoasa) fara nici un efort, doar mutandu-ti fundul dintr-o telecabina, in alta telecabina. E de laudat faptul ca astfel pot ajunge aproximativ 5000 de turisti in fiecare zi la baza varfului Mont Blanc.
Muzeul Mont Blanc
In interiorul celei mai inalte stanci de pe Mont Blanc se afla un lift cu care ajungem in varf unde din nou raman surprinsa cand ajung intr-un muzeu interactiv ce vorbeste despre cuceritorii Mont Blanc-ului, iar pe un tablou de onoare sunt prinse fotografiile primilor alpinisti ce au ajuns pe Mont Blanc:
Jacques Balmat si Dr. Michel Paccard in 1786. Sunt multe date, multe fotografii, multe informatii despre echipamentul necesar pentru o astfel de expeditie etc.
Cand ies din muzeu sunt condusa spre o `camera` de sticla unde toti turistii sunt invitati pe rand sa isi faca o poza in vid. Practic esti cu picioarele in aer, pe o podea de sticla, deasupra unui crater imens. Experienta ar fi fost interesanta dar in clipa in care am pasit eu acolo tot ce vedeam in jur era o ceata laptoasa asa ca nu m-au trecut nici un fel de palpitatii.
Iesirea se face printr-un magazin de suveniruri la care ajungi dupa ce mai urci vreo 20 de scari. Niciodata n-am urcat atata de greu un nr atat de mic de scari. De la prima treapta m-a luat deja cu ameteala, simteam ca de abia respir si starea de rau incepea sa se instaleze. Mi-a fost clar ca-i de la lipsa de oxigen asa ca am luat-o incet in sus, am baut apa, o doamna din circuit mi-a dat o bomboana si in final m-am odihnit pe un scaun pana ce mi-a trecut.
M-am fatait putin in magazinul de suveniruri,mai mult pt fotografii decat pt cumparaturi, apoi am luat liftul in jos spre o noua realitate, mai calduroasa, mai senina si mai colorata. Practic toata experienta mea a fost un film in alb si negru care pare atat de ireal incat ma gandesc si acum daca am fost eu?!
M-am fatait putin in magazinul de suveniruri,mai mult pt fotografii decat pt cumparaturi, apoi am luat liftul in jos spre o noua realitate, mai calduroasa, mai senina si mai colorata. Practic toata experienta mea a fost un film in alb si negru care pare atat de ireal incat ma gandesc si acum daca am fost eu?!
Ghid practic pentru o vacanta in Chamonix
Prin Agentie de Turism: Cel mai rentabil este Circuitul de 10 zile prin Elvetia-Bavaria-Lombardia ce l-am facut in colaborare cu >>> Agentia Terra Vista. Circuitul a costat doar 460 euro/persoana si a inclus 10 nopti cu mic dejun si transport cu autocarul.
Transportul: Pe cont propriu cel mai rapid si ieftin ajungeti in Lyon cu avionul. Rezerva aici un >>> bilet de avion spre Lyon Din Lyon faceti 3 ore cu autocarul in Chamonix, iar un bilet costa aprox 30 euro.
Cea mai ieftina cazare o gasiti la localnici. Inscrie-te gratuit pe site si primesti din partea mea 20 euro la prima rezervare. >>> VOUCHER AICI
Cele mai ieftine si bune hotel-uri din Chamonix-Mont Blanc sunt:
>>> Chalet Les Frenes (IEFTIN nota 7.8/10)= 35 euro/pers/camera dubla
>>> Hotel des Lacs 2* (Bestseller nota 8.3/10) = 40 euro/pers/camera dubla
>>> BestWestern Plus Excelsior Chamonix Hôtel & Spa 4* (Bestseller nota 8.3/10) = 70 euro/pers/camera dubla
>>> Chalet Les Frenes (IEFTIN nota 7.8/10)= 35 euro/pers/camera dubla
***Disclaimer: Preturi la cazare variaza in functie de sezon/ disponibilitate si nr de nopti rezervate!
***Daca sustineti acest blog va rog sa faceti rezervarile pentru vacantele voastre prin link-urile asociate din acest articol! Multumesc!
***Daca sustineti acest blog va rog sa faceti rezervarile pentru vacantele voastre prin link-urile asociate din acest articol! Multumesc!
Thanks for visiting,
Citeste tot jurnalul de calatorie aici --> CIRCUITUL ELVETIEI
Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi toate postarile accesati Cuprinsul blogului (click)!
Am ajuns la Chamonix de 3 ori. Prima dată în 2011, tot în luna iulie, când am avut parte de o zi însorită sus la Aiguille du Midi, cu temperaturi ridicate, astfel încât în mânecă scurtă ne-am aÅŸezat pe bancă pentru o sesiune de bronz la înălÅ£ime. Ghidul ne-a spus că am fost extrem de norocoÅŸi să prindem aÅŸa o vreme cum rar este dat să ai. ÃŽntre timp ne-am convins că aÅŸa este. ÃŽn iulie 2014 ne-am reîntors la Chamonix să vizităm Marea de Gheaţă pe care o ratasem data trecută dar ÅŸi pentru a urca din nou la Aiguille Du Midi. La fel ca ÅŸi în cazul tău pe drum vremea s-a schimbat iar când am ajuns în staÅ£iune a început ÅŸi ploaia. CeaÅ£a era prezentă peste tot , norii se descărcau deasupra noastră, motiv să întrebăm la ghiseul de unde se cumpără bilete cum e vremea sus ÅŸi dacă merită să urcăm. Ne-a spus că sus vremea este rea ÅŸi că nu are rost să urcăm că nu avem efectiv ce să vedem. A fost drăguţă doamna de la ghiÅŸeu ÅŸi ne-a explicat că de câteva zile vremea este nasoală ÅŸi că nu sunt ÅŸanse nici în zilele următoare ca vremea să se îndrepte. DezamăgiÅ£i ne-am petrecut ziua la o sesiune de cumpărături. ÃŽn iulie 2015 ne-am mai încercat o dată norocul. De această dată am fost încântaÅ£i că vremea frumoasă de afară ne-a întâmpinat cu o vizibilitate excelentă asupra Alpilor. Ce-i drept de această dată vântul puternic ÅŸi rece nu ne-a mai permis să stăm la plajă, însă spectacolul norilor care s-au fluturat deasupra Alpilor ne-a Å£inut ocupaÅ£i în timpul ÅŸederii noastre pe toate platformele de la Aiguille du Midi. A fost o experienţă interesantă ÅŸi la – 10 grade ( în Chamonix erau 25). Concluzia este că la asemenea altitudini vremea este capricioasă ÅŸi foarte schimbătoare. Trebuie să fii pregătit cu haine groase indiferent cât de cald ÅŸi frumos este jos în Chamonix. Eu nu mi-am mai cărat cu mine haine groase ÅŸi asta m-a costat acolo sus. Åži acum când îmi aduc aminte ce vânt puternic ÅŸi rece bătea mă ia cu frisoane.
RăspundețiȘtergereDin păcate la vremea aceia încăperea de sticlă nu era deschisă pentru turişti, ea fiind supusă unor ample renovări, la mai puţin de un an de la darea ei în folosinţă.
Una peste alta sunt convinsă că a fost o experienţă interesantă şi pentru tine, chiar dacă extrem de costisitoare. Apropo de asta, dacă ghidul vostru avea bun simţ, cumpăra bilete pentru grup, şi era mult mai ieftin. Ca idee în 2015 am plătit 58,50 euro de persoană atât pentru Aiguille du Midi cât şi pentru Mer de Glace.
WOW Cora, de 3 ori!!! Ati avut mult noroc ca din cele trei incercari ati prins de doua ori vreme buna si ati putut vedea tot acel peisaj. Ma gandesc si eu ca poate peste ani voi mai ajunge in Chamonix si o sa-mi mai incerc o data norocul. Atunci sper sa am mai mult timp sa vad si Mer de Glace.
ȘtergereVremea este o mare problema si din cate am inteles tine de obicei mai multe zile. Daca iti faci fix atunci concediul acolo si vrei sa faci trekking sau alpinism s-ar putea sa iti strici toata vacanta.
Din păcate aÅŸa stau lucrurile cu vremea. Cât despre Marea de GeaÅ£a, nu mai arată aÅŸa cum arăta odată, pentru că din cauza încălzirii globale gheaÅ£a a ajuns să se topească de trei ori mai repede decât de obicei. ÃŽnsă, merită să ajungi la ea pentru plimbarea cu trenuleÅ£ul cu cremalieră Montenvers – Mer de Glace care te urcă până la 1913 m printr-un peisaj de poveste. Călătoria durează 20 de minute până în celebra gară Montenvers. De aici se coboară 400 de trepte până în grota ce adăposteÅŸte o expoziÅ£ie montană. Când ai chef, aruncă un ochi pe blog că am scris un articol detaliat despre acest loc.
ȘtergereUn 2017 plin de călătorii memorabile îţi doresc.
Multumesc frumos Cora. Voi trece in vizita pe la tine :)
ȘtergereIti doresc si tie un 2017 plin calatorii si vacante inedite!