Suntem din nou in cea mai frumoasa perioada a anului ....Craciunul! Anul acesta singura vacanta de iarna la care visam era un tur al targurilor de Craciun prin Europa. Nu prea mi-a iesit planul, asa ca a trebuit sa ma limitez la o singura destinatie si dintre toate am ales Germania, fiindca e cunoscuta ca land-ul lui Mos Craciun, tara in care a fost prima data impodobit bradul de Craciun, in secolul XVI. Daca tot avem zboruri ieftine din Cluj spre Koln, am zis sa profit inca o data de ele si sa las magia sarbatorilor sa imi intre in suflet facand un tur al celor mai frumoase targuri de Craciun din Koln. A meritat din plin, m-am incarcat cu energie pozitiva si m-am intors acasa mai fericita ca niciodata.
Pont-ul lui Alice: Sunt 7 targuri de Craciun deschise in Koln, in locatii diferite, insa eu am ales sa le vizitez doar pe cele mai mari si mai importante, la indemana oricui. Pentru a le vedea puteti alege trenuletul Turistic ce va duce de la un targ de Craciun la altul. Biletul costa 3 euro.
Vacanta in Koln am facut-o pe cont propriu. Informatii utile de organizare:
*Zborul m-a costat 30 de euro pana in Koln luat de aici >>>Bilet de avion ieftin Koln . Vrei sa te cazezi la Hotel? Rezerva aici >>> Hotel-uri ieftine in Koln Eu ales cazare la localnici prin AirBNB, o camera dubla pe care am platit 27 euro/camera/doua persoane. Puteti citi detalii in acest articol >>> Toate apartamentele in care am stat pe AirBNB. Vrei sa inchiriezi si tu o camera/apartament la localnici? Iti ofer un voucher de 100 ron pe care il poti folosi la cazare oriunde in lume, la prima ta rezervare, daca iti faci un cont nou (gratuit) >>> VOUCHER 100 RON AICI.
Top 5 cele mai frumoase Targuri de Craciun din Koln in 2020
1. Koln Catedral - Cel mai mare targ de Craciun din oras
Cel mai mare târg de Crăciun din Koln se afla lângă Catedrala, asa ca decid sa încep turul cu acesta. La prima vedere pare mic, un grup de căsuțe din lemn înghesuite în jurul unui brad inalt, însă pe masura ce ma opresc la tarabe, îmi dau seama ca sunt multe, extrem de multe, mai exact 150 de căsuțe împodobite de sarbatoare. Fiecare căsuța vinde produse tradiționale, este un fel de organizație a tuturor meșteșugurilor, cu produse 100% made in Germany. Un domn cu mustață vinde ceasuri cu cuc, o femeie îmi face semn sa arunc o privire peste taraba ei cu bijuterii în stil minimalist, iar un domn ma invita sa gust din biscuiții cu scorțișoară. Pot sa spun cu ușurință ca au fost cei mai buni biscuiți gustați în viata mea, poate fiindcă I-am primit calzi și crocanți, parca tocmai scosi din cuptor. Nu m-am putut abține și mi-am luat o punguta. Peste câteva zile am descoperit același gust în pungile de biscuiți de la LIDL, din oferta de Crăciun “spicy biscuits”.E drept la supermarket nu ii cumperi calzi, dar prețul compensează.
Revenind la târgul de lângă Catedrala, merita mers la prânz, când sunt spectacole și concerte gratis (pe scena din fata bradului) și pentru shopping, însă atmosfera se cam pierde din cauza aglomerației și a spațiului restrans.
2. Cel mai vechi targ de Craciun din Koln
Cel mai vechi targ de Craciun din Koln este “Angel's market” si se organizează în piața și stația Neumarkt. Aceasta e de departe piața mea favorita. Zici ca ești în lumea lui Moș Crăciun, pe alei largi, mărginite cu căsuțe albe și steluțe mari, personaje deghizate ce se plimba prin mulțime, mulți îngerași și animatoare îmbrăcate în zâne ce distrează copiii. Toate astea combinate cu palavrageala oamenilor și muzica specifica de Crăciun, mi-au creat niște sentimente aparte, ce-mi amintesc de anii copilăriei și perioada în care credeam în Moș Crăciun. Ah și cât mi-ar fi plăcut sa existe și să-mi aducă sub brad, în seara de Crăciun, toate bunătățile ce le-am văzut aici: turte dulci imense, donuts și waffe, ciocolata pe bat cu marțipan, jeleuri tematice de Sărbătoare, bomboane de prins în pom etc. Iar la capitolul decorațiuni piața asta sta cel mai bine. În mijlocul pieții este construit un magazin enorm cu 3 încăperi doar cu globuri și căsuțe de Crăciun. E magic!!!
3.Harbour Market - Targul de Craciun de pe apa
Al treilea târg de Crăciun ca și mărime și importanta din Koln este Harbour Christmas market, ce se află lângă Muzeul de ciocolata, pe malul Rinului, supranumit “Târgul de Crăciun de pe apa”. De cum am ajuns, am simțit în aer aromele de turta dulce, vin fiert și castane prăjite. Peste 70 de corturi albe, împodobite de sărbătoare stau aliniate pe malul apei, așteptând vizitatorii. Aici se vand de toate, de la căciuli și fulare croșetate, pana la săpunuri handmade, miere, gin, lumânări, tablouri și produse tradiționale din alte tari cum ar fi: Grecia, Maroc și Franța. Atmosfera e creata de colinde și o căbanuta de lemn cu șemineu, unde am stat sa ma încălzesc cu un vin fiert băut dintr-o cana în forma de cizma și cu specialități marine specifice orașului. Degustări culinare se pot face și la Barca piraților, dar preturile mi s-au părut o idee mai mari. Dupa ce am făcut inconjurul pietii, mi s-au întipărit în minte toate jucăriile de plus din căsuța copiilor și standul cu ciocolata unde exponatele sunt adevărate opere de arta ce nici nu-ți vine sa le mănânci. Pot fi cadoul perfect, original și personalizat pentru cei dragi!
4. Targul de Craciun preferat de localnicilor din Koln
Stadgarten este al-4-lea târg de Crăciun vizitat în Köln și se spune ca e preferatul localnicilor. Se afla în cartierul Belgian și are o atmosfera aparte. Ai impresia, ca ești într-un sat mic și romantic, construit în centrul orașului,ce strălucește sub miile de beculete și ornamente de Sărbătoare. Sunt 80 de căsuțe de lemn, amplasate pe un spațiu mare, împrejmuit cu brazi de Crăciun împodobiți și fiecare stand oferă degustare. Am încercat numeroase variante de gem și marmelada de casa, muștar cu numeroase arome, cafea spicy, lichioruri și produse organice. Sunt zeci de standuri cu bijuterii, creme, ornamente, globuri, pălării și alte accesorii. Nu lipsesc nici clătitele, tartele flambate, alunele prăjite, bomboane mari pe bat și micile terase cu mese înalte la care poți sa consumi un vin fiert și tradiționalii cârnați. Se țin spectacole pentru copii și concerte de jazz in fiecare seara.
5. Orasul lui Mos Nicolae
Ultimul târg de Crăciun pe care l-am vizitat în Köln a fost “Village of St Nicholas”, ce se află în Rudolfplatz. După ce nume pompos are, ma așteptăm la ceva mai mare și mai strălucitor, însă singurul avantaj al acestui târg este turnul medieval Hahnentorburg, care oferă într-adevăr cadrul de poveste, fiind îmbrăcat în lumini. Standurile sunt puține (poate 30) și majoritatea se adresează pasionaților de preparate culinare. Am făcut o degustare rapida pe la standurile cu cașcaval tradițional, am mâncat un wurst in chifla și mi-am cumpărat câteva pachete de biscuiți tradiționali trași în ciocolata, de adus în România, familiei.
😍 Apreciez comentariile voastre pe blog 😍
- Cat costa o vacanta in Koln
- Top 10 obiective turistice de vazut gratis in Koln
- Tur culinar in Koln - restaurante preferate la 10 euro/meniu
- 8 locuri de vazut intr-o zi in Bonn
- Totul despre Parcul de distractii Phantasialand
- Top 5 Targuri de Craciun de vazut in Koln
- KolnCard - cea mai buna afacere pt a economisi in Koln
Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului
Ce frumos! Mi-e dor de un Crăciun european! Voi testa și eu două piețe de Crăciun la 30 de grade, în Bangkok. Numai că vor fi fix în zilele dinaintea Crăciunului așa că trebuie să mai am puțină răbdare :)
RăspundețiȘtergereFoarte frumos organizate targurile de Craciun, auzisem ca cel mai frumos ar fi in Viena.
RăspundețiȘtergereCare mai de care mai frumos amenajat! Sunt absolut superbe si emana un iz craciunesc perfect!🎄
RăspundețiȘtergereVai ce am oftat la vederea pozelor si citirea informatiilor. Sunt targuri foarte frumoase, care creeaza o atmosfera aparte. :) Le-as vizita pe toate, pe indelete!
RăspundețiȘtergereador sa ma uit pe la targurile de craciun ce bunatati au!
RăspundețiȘtergereFrumoase poze. Am avut impresia, datorita pozelor ca am fost cu tine la Koln.
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase toate! Chiar mi-a zis ieri fratele meu ca e la targul de Craciun din Koln si nu intelegeam de ce. Acum am inteles. Sunt absolut superbe toate. As fi vrut sa merg si eu.
RăspundețiȘtergereN-am fost pana acum la niciun targ de Craciun, dar cu siguranta mi-ar placea!
RăspundețiȘtergereM-am indragostit de pozele tale. N-am fost niciodata intr-o alta tara sa vad un targ de Craciun. Ce pofta de duca imi faci. :D
RăspundețiȘtergereOh cat de frumos❤. Ador Targurile de Craciun, sunt minunate!
RăspundețiȘtergereCe sa zic ... m-au cucerit pozele. N-am fost pana acum la un targ de craciun in afara tarii si admir de fiecare data pozele altora.
RăspundețiȘtergereWow! Arată superb! Mi-ar placea sa ajung și eu.
RăspundețiȘtergere