Statistici viața privată și călătorii în Iunie 2019

M-am trezit azi dimineață cu gândul "O my God" e mijlocul verii și eu nu am mai scris pe blog de nu știu cand. E clar. ca anul acesta de când cu noul job în UK, viata mea e mai plina, mai haotica, mai obositoare și mi-e greu sa pun scrisul pe blog în lista priorităților. Pasiunea pentru scris e tot acolo, thanks God mai reușesc sa si călătoresc. In capul meu scriu articole sau paragrafe zilnic, în special înainte de culcare, dar pur și simplu nu mai ajung sa le scriu fizic pe blog. Nici pe Instagram nu stau mai bine. E clar, m-am înhămat la prea multe!


Aliceee-traveler-Londra-am-fost-acolo



Cum a fost viata mea personala în iunie 2019


Ei bine, în iunie am realizat ca lucrez în UK de jumătate de an. Ceea ce nu ar fi fost extraordinar de greu, dacă nu as fi schimbat deja 3 companii, umblat dupa acte, adresa, dovada de adresa, NIN, cont bancar si toate minunile ce vin la pachet cu viata de imigrant.
In fine, revenind la companii, cu prima am lucrat pe mai multe proiecte în Sudul Angliei. Mi-a plăcut, dar mi-am dat seama ca schimbând mereu proiectul îmi provoacă prea mult stres. Practic pe când ma obișnuiam cu jobul, cu colegii de munca, cu orarul, se termina proiectul și o luam de la capăt într-un loc complet nou, cu reguli complet diferite.
Am zis, ca iau o scurta pauza sa încerc alta companie, dar nu a fost deloc mai bine. Ore inuman de lungi și stres continuu asa ca după o săptămână am demisionat, descurajata total. 
Printr-un miracol, am reușit sa ma pun rapid pe picioare și sa bat la ușa altor companii. Asa se face ca in iunie am început sa lucrez la a treia companie, pt care am trecut din nou de săptămâna de training, conferințe și meeting-uri și în sfârșit pot spune ca pentru moment îmi e bine. Asa cum mi-am dorit, am posibilitatea sa lucrez fără zile libere ca apoi toate "weekend-urile" sa le iau o data. Evident e greu, foarte greu, 20-25 de zile de munca continua dar măcar pot balansa job-ul cu viata de părinte și marea mea pasiune, calatoritul, având apoi 7 - 10 zile libere, in care pot sa am experiente mai valoroase decat intr-un weekend.

Pe unde am călătorit în iunie 2019 


Luna iunie am petrecut-o în Londra,, lucrând în fiecare zi. În capul meu, în afara job-ului, urma sa fie o luna plina de activități și întâlniri cu prietenii, mai ales ca 3 dintre cei mai buni prieteni ai mei locuiesc la Londra. În realitate cele câteva ore libere pe zi, s-au dovedit a fi prea puține pentru a face turism sau cine știe ce activități interesante, lucru pentru care am cam suferit, mai ales ca broșurile din oraș sunt pline cu festivaluri de vara, cinema în aer liber, piese de teatru, concerte, tururi, degustări etc. Doar ca distantele mari din Londra mi-au îngreunat cumplit programul. Am realizat repede, ca efectiv nu am cum sa mai gătesc, spăl haine, fac cumpărături și restul activităților dacă îmi i-a 2 ore sa ma duc pana în centru și înapoi. Exact, transportul a fost drama mea din luna iunie, teoretic as fi putut face multe lucruri, practic hai sa va povestesc ce am facut:

Am petrecut luna iunie predominant în Richmond, un cartier foarte frumos ce se întinde pe malurile Tamisei
Richmond-Uk-Malurile-Tamisei-Londra

Drept urmare am făcut zilnic plimbări pe malul râului, iubesc la nebunie zona asta

Richmond-Uk-Malurile-Tamisei-Londra

Am luat cafenelele la rand cu prietenii ce și-au făcut timp sa vina pana aici (pe aceasta cale le mulțumesc)

cafenele-Londra-Richmond

Am făcut degustări de preparate culinare la Pond's Market, târg ce are loc în fiecare duminica în curtea primăriei din Richmond.


Am ajuns și la festivalul de vara, ce a avut loc pe gazonul imens din Richmond's Green. Au fost concerte în aer liber, hale enorme cu produse de anticariat, handmade și eco și câteva locuri de joaca pentru copii. Atmosfera a fost superba, toată lumea s-a bucurat de primele zile de vara! 


Richmond-festival-Londra

In rest, am reușit sa ma mobilizez și eu într-o zi pana în celalalt capăt al Londrei la prietena mea I. am revăzut locuri dragi mie, de acum 5 ani când am avut o alta tentativa de a ma muta la Londra.
M-am plimbat prin centru in perioada training-ului și am ajuns chiar la un meci de cricket pentru prima oara în viata mea. 

Planuri pentru vacanta din iulie 


O mare parte din orele mele libere din luna aceasta, le-am petrecut facand planuri pentru vacanta de vara cu Kari. Dragilor, cu ocazia asta vreau sa va spun ca am ajuns în rândul oamenilor normali cu vacante scurte și limitate. Dacă pana anul acesta lucram de acasă și puteam practic sa călătoresc când vreau, acum sunt extrem de limitata de zilele fixe. E greu, al naibii de greu sa organizezi o vacanta având zile putine la dispozitie si intr-o perioada de timp specifica. S-a terminat cu ofertele la biletele de avion in zilele cele mai ieftine ale lunii, cazare luata Last Minute cu 50% discount. Acum nu imi mai permit riscul acesta!
După o luna de munca grea, fără nici o zi libera, mi-am dat seama ca îmi e aproape imposibil sa ma inham la o vacanta culturala, de vizitat obiective turistice și fugit din dreapta, în stânga. Sunt deja extenuata, nu as face fata la asa ceva. Drept urmare pt prima oara în viata mea am apelat la o agenție de turism, pt un pachet All Inclusive. Eh, asta da schimbare….

Inainte sa imi sariti in cap si sa ma judecati 


Vreau sa va spun ca nu este nici o tragedie. Asta nu inseamna ca voi trece la vacante confortabile in destinatii exotice pentru totdeuna, nici nu vreau sa aud comentarii de genul `Acum lucrezi in UK, calatoresti la All Inclusive...`. Este doar o perioada in care incerc sa imi echilibrez viata obositoare si haotica si am nevoie de suport. In plus asta a venit si ca o lectie de viata, despre cum nu e bine sa judeci oamenii, ca intr-o zi s-ar putea sa te invarti in apele lor.

Și cu astea fiind spuse, asa am încheiat luna iunie, visând cu ochii deschisi la o vacanta de relaxare, vizualizand mintal cum voi sta pe șezlong și voi consuma cocktail-uri, în timp ce Kari se balaceste în mare, în fata mea. Despre toate astea și multe altele în articolul sumar din luna viitoare.


Voi pe unde ati calatorit in iunie 2019?

16 comentarii:

  1. Vacante pe placul tau iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si sa ne scrii despre ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur, încerc sa scriu rapid ca să nu uit informațiile, cum s-a întâmplat cu atâtea alte vacante

      Ștergere
  3. Mult succes si reechilibrare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, urmează reechilibrarea. Am ales o destinație buna pentru asta, sper

      Ștergere
  4. In 2019 am calatorit pe plaiuri mioritice, Sighisoara, Brasov, Sinaia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos, îmi place mult zona aia, în special în Brașov. Am petrecut o săptămână făcând turism pe acolo și m-am îndrăgostit de posibilitățile de petrecere a timpului liber

      Ștergere
  5. Luna iunie a trecut mult prea repede ca sa ma gandesc la calatorie :( Recuperez un pic in aceasta luna, cand mergem la mare si apoi in august cand incerc weekenduri la munte. Sa ai spor in toate si sa ne citim cu drag cat de curand :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Munte și mare!!! Un. Plan frumos de vara, eu n-am mai ajuns la munte de câțiva ani, nu prea e printre prioritățile mele de vacanta

      Ștergere
  6. Ce locuri drăguțe ai pozat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu sunt exact invers, am lucrat multi ani cu program fix si mereu era o problema cu vacanta, toata lumea dorea vara si eu plecam doar in septembrie. Acum lucrez de acasa si desi as putea pleca oricand in vacanta, trebuie sa termin proiectele si mai depind si de munca sotului meu. Deci tot la final de vara plecam in vacanta, doar ca nu mai am stresul zilelor limitate.
    In luna iunie, nu prea am reusit sa iesim din oras, am sarbatorit ziua sotului in 3 weekend-uri, dar au fost zile minunate!
    Mi-as dori ca in iulie sa putem iesi mai mult sa vizitam Sibiul si sa mergem la Sovata, ca sa ne treaca mai usor timpul pana la vacanta in Italia, sper toamna sa avem mai mult timp pentru explorare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh Mihaela, asa da petrecere 3 week-end-uri de răsfăț. Sper sa ajungeți măcar în Sovata, pentru relaxare.
      Ma bucur ca acum ești cu program flexibil, mi-e dor și mie de zilele acelea, sa profiți din plin!

      Ștergere
  8. As fi vrut sa calatoresc in iunie oriunde, dar cum am avut de pregatit disertatia, am stat acasa si am scris si am sters si iar am scris pana totul a capatat sens.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unele lucruri cer sacrificii, desigur disertație e mai importanta în perioada aceasta.

      Ștergere