Anul acesta am ales sa îmi sărbătoresc ziua de naștere în Andalusia, Sudul Spaniei, începând cu o vacanta de o săptămână în Malaga. A fost cea mai strălucită idee! Dacă doriți o vacanta într-un oraș-litoral încântător, Malaga este greu de egalat.Ceea ce mi-a plăcut atât de mult la Malaga este senzația de incitare, zonele atât de diferite între ele: străzile înguste din centrul Istoric, bulevardele largi mărginite de parcuri cu vegetatie tropicala și mulți palmieri, străzile ce alternează în Soho, cu graffiti înalte cât un bloc, parcul de la Alhambra într-o după-amiaza de duminica, plaja nesfârșită cu nisip fin din mijlocul orașului, senzația montana din Gibralfaro, bucătăria andalusa faimoasa pentru coada de Taur, freiduria și peste, mixul de restaurante modere cu preparate fusion și taverne mici tradiționale unde se servesc tapas, arhitectura moderna din Port, aerul proaspăt din satele învecinate tradiționalele "pueblos blancos" pe care le-am vizitat. Malaga e cunoscut de asemenea ca fiind un hub al artiștilor, orașul în care s-a născut Picasso în 1852 și a cărui cariera este sărbătorită în casa memoriala a artistului. Sunt nenumărate obiective turistice, muzee și galerii de arta contemporană, însă cu toate acestea orașul își păstrează foarte bine atmosfera locala, de comunitate și oraș mic, fiind total neschimbat de turismul de masa. Preturi mici și soare peste 300 de zile pe an. Cred ca v-am convins: Malaga este un adevărat rai pentru o vacanta combinata plaja/distractie/turism!
1. Cele mai frumoase privelisti din Malaga le-am vazut in Alcazaba
Nu exista turist ce sa nu dorească sa vadă Alcazaba, Castelul in stil maur din secolul 11, ridicat pe colinele orașului. Locația lui e excelenta, intrarea făcându-se chiar din centrul istoric. Eu am cam fentat puțin fiindcă nu vroiam sa ma obosesc inutil, asa ca am urcat cu liftul, prin intrarea laterala de pe Calle Guillen Sotelo. Liftul m-a dus direct în vârf și de cum am ieșit am intrat direct într-un tărâm de poveste cu pavilioane, curți interioare, fântâni istorice, grădini și o mica expoziție de ceramica. Castelul este bine întreținut și grădinile sunt frumoase. De aici am mai avut de urcat doar 20 de scări pana pe zidurile cetății de unde sunt doua puncte de panorama;una spre Port, iar cealaltă spre Centrul vechi și Catedrala. Ambele dezvăluie identitatea orașului.
2.O mica portie de istorie in Teatrul Roman
Am coborât din Alcazaba pe jos și imediat la ieșire am intrat direct în Teatrul Roman. Este o piateta istorică mica, însă intrarea e liberă, sunt câteva artefacte și mi-am găsit un loc bun de odihna pe treptele scenei. Înainte sa plec am vizionat și un scurtmetraj ce mi-a oferit mai multe informații istorice.
3. Catedrala din Malaga este prea mare ca sa o poti ocoli
Nici n-am făcut 5 minute pe jos și am ajuns la Catedrala. Intrarea a costat 6 euro și deși am zis ca nu o sa mai plătesc sa vizitez biserici, aceasta m-a convins datorită dimensiunii și a cozii formate. M-am gândit că trebuie sa merite. Am primit un audio ghid interactiv ce mi-a oferit mai multe informații. La final consider ca a meritat fiindcă catedrala este superbă și dacă nu te îndrăgosti de design, atunci cu siguranță o sa te fascineze istoria (biserica trecând prin multiple schimbări de la moschee, transformată în biserica gotica, proiectata cu detalii renascentiste, renovata și transformată într-un veritabil muzeu religios).
4.Cel mai bun mic dejun l-am luat la restaurantul Lova
La Lova, vă puteți bucura de un mic dejun sau un brunch toată ziua. Acest restaurant este axat pe mâncare sănătoasă, opțiuni delicioase, cu multă varietate și decizii cu adevărat greu de luat. Dacă urmați o dietă vegană / vegetariană sau o dietă raw / specifică, restaurantul Lova este cel mai bun loc pentru dvs. Serviciul este rapid fiind un restaurant de familie, iar designul modern marchează noua generație de restaurante concept. Recomand cu drag „Lova Brunch” platoul casei, care include guacamole și somon, ouă ecologice, crema de brânză, pâine artizanala si iaurt grecesc cu fructe. Un alt preparat ce mi-a plăcut mult este "Baobab Bowl" un bol foarte nutritiv și rece pentru zilele fierbinți din Malaga. Smoothies-urile sunt, de asemenea, delicioase, nu plecați fără să încercați "Pina Colada" cu lapte de cocos sau "Smoothie Paradiso".
*Experientele le puteti avea si voi. Rezervari la >>> Restaurant Lova
5.O incursiune in cultura locala din Malaga (Muzeul etnografic)
La câțiva pași de restaurantul Lova, in vechea Mason de la Victoria, un han din secolul 17, se află acesta mica comoara, un muzeu de meșteșuguri populare, ce ne dezvăluie stilul de viata spaniol din trecut. Casa are un patio frumos, iar exponatele sunt dispuse în 13 camere, ca într-o frumoasă casa de la țara: în bucătărie am văzut cuptorul cu paine și multe vase de ceramica frumoasa, camera copilului, costume populare dar și haine de sărbătoare, un atelier de fierărie, o presă antică de struguri, picturi și sculptură din Malaga, trăsuri și căruțe, unelte agricole în camera de serviciu, etc. Merita vizitat, în special marti după-masa între 13:00 și 17:00 când întrarea e libera.
6.Calle Larios pentru dependentii de shopping
In ziua de azi shopping-ul și moda sunt activități culturale. Pe "Calle Larios" este fără îndoială una dintre cele mai bune artere de shopping din Malaga, bulevardul principal al orașului, lat și pietonal, acoperit cu o prelata alba ce sa ne ferească de soarele arzător de la prânz. Am intrat în numeroase boutique-uri de designeri dar și în clasicele magazine internaționale Zara, H&M etc. După scurta terapie prin shopping am privit îndelung arhitectura frumoasă și statuile moderne de pe bulevard. Constatarea mea la final e ca preturile în Malaga sunt mai bune decât în România în perioada reducerilor.
In aceasta zona, aproape de pasaj se afla Taberna de Monroy, cel mai bun restaurant din Malaga. Meniul e uimitor cu tot felul de tapas și preparate spaniole explicate pe larg, specifice pentru fiecare zona din regiunea Andaluzia. Asa ca aici am avut o experienta culinara completa ce a inclus "Tartar de ton rosu, pe un pat de avocado, decorat cu icre roșii in stil Masterchef", apoi "Crispy Taco" ce s-a dovedit a fi Tapas-ul meu preferat, „Anghinarea prăjită”, care a fost prezentată ca un trandafir prăjit, dar se topea in gura, iar la final nu am putut rata preparatul specific al regiunii "Rabo de Toro (coada de taur) cel mai bun pe care l-am încercat vreodată în Spania. Deserturile sunt și ele pe măsură, merita budinca de vanilie (absolut delicioasa) și brownie de ciocolată. Absolut toate preparatele au fost executate excepțional asa ca aceasta a fost cea mai buna masa servita de mine in Malaga. Restaurantul se mândrește si cu o selecție bună de vinuri spaniole! Am încercat mai multe și de departe preferatul meu este vinul rosu "Vino Dolce de Pedro Ximenes 40 Anos". Ospătarul a fost atât de drăguț, ne-a făcut recomandări grozave și a avut mare grijă de masa noastră. Acesta este un restaurant mic, elegant, confortabil, chiar în centrul orașului Malaga, așa că asigurați-vă că rezervați o masă cu cel puțin câteva zile înainte,fiindca e printre preferatele localnicilor.
*Experientele mele le puteti avea si voi. Rezervari >>> La Taberna de Monroy *
9. Odihna cu priveliste in Plaza del Obispo & Palatul Episcopal
Am continuat plimbarea prin centrul istoric, pana la Palatul Episcopal. Magazine cu statuete religioase, argintărie și librarii vechi, au rămas neschimbate de la începutul secolului trecut, așa ca e o plăcere sa intri în ele. Palatul Episcopal are una dintre cele mai uimitoare fațade din oraș și este gazda unor expoziții temporare. Intrarea este liberă. Chiar acolo se afla o piateta micuta, cu o fantana arteziana in mijloc, inconjurata de terase. Mi-a amintit de clasicele piazzete italiene.
10.Iglesia de Santiago-biserica unde a fost botezat Picasso
Dacă nu doriți sa plătiți intrarea la Catedrala, dar va doriți sa vedeți o biserică frumoasă cu arhitectura in stil gotic cu influențe baroce, merita văzuta aceasta. Pe lângă faima ce o are datorita lui Picasso, biserica are un interior superb, în stilul celor catolice, pictate din podea până-n tavan.
11. Nu ratati un TAPAS TOUR (recomand SouthTours)
După o zi de hoinareala, acest tur a fost modalitatea perfectă de a încheia restul serii! Andrea a fost ghidul nostru în lumea micilor tapas, a berii și a sangriei. Acest tur s-a dovedit a fi o modalitate excelentă de a gusta și de a cunoaște bucătăria tipică spaniolă fără a fi nevoită sa mă documentez, sa merg cu harta in brațe si sa mănânc singura din bar in bar. Ar fi fost chiar aiurea… Ma bucur ca am găsit aceasta alternativa, atât de populara in Malaga. In cadrul acestui tur am făcut o plimbare prin centru, cu opriri in mai multe restaurante tradiționale, unde ghidul nostru ne-a explicat despre fiecare Tapas consumat. Am incercat vreo 5 variante, toate delicioase. De-a lungul turului ghidul ne-a povestit si câteva date istorice despre locurile pe lângă care am trecut si in final seara s-a incheiat ca intre prieteni. Am avut norocul sa nimeresc într-o zi in care grupul a fost restrâns, aproape privat asa ca am ajuns să vorbim despre mâncarea din tarile noastre/ cultură / filme și alte subiecte interesante. Întreaga seară a fost perfectă!
12. Ati auzit de fântână arteziana "De las tres gracias"?
Una din cele mai frumoase fântâni am văzut-o în Plaza del General Torrijos. Din păcate e în mijlocul unei intersecții imense, așa ca nu m-am putut fotografia cu ea, însă e imensă și foarte frumoasa, având palmierii și Alhambra pe fundal, zici ca e o vedere postala. Daca era la Roma, facea concurenta cu Fantana Trevi, dar asa .... sunt convins ca nu ati auzit de ea.
13. Parcul Palmeral De Las Sorpresas și gradina Pedro Luis Alonso - plamanul verde din Malaga
Plămânul verde al orașului se afla fix pe bulevardul central, un parc enorm cu arbori seculari ce formează o mica jungla și multe pasarele a căror ciripit te face sa te simți în natura, departe de forfota orașului. Peste drum de acest imens parc, în fata primăriei se găsește o mica gradina numita după doctorul Pedro Luis Alonso. Este cel mai frumos exemplu de grădina Mediteraneana, cu influențe spaniole, un mic paradis cu portocali, trandafiri și un iaz mare împrejmuit cu ceramica colorata. Pe apa sunt câțiva nuferi și broscuțe ce se odihnesc pe frunzele mari. E o oază de liniște și relaxare, în care mă opream zilnic în drumul meu spre mare.
14.O plimbare pe promenada
Promenda din Malaga este enorma, cu sute de palmieri, numeroase restaurante moderne pe malul marii, un șir lung de yacht-uri și o mica piateta ce era ocupata de un târg cu produse handmade, suveniruri unicat, bijuterii ieșite din comun, pălării și articole de mers la plaja.
15. Plaja la Malagueta se afla in centrul orasului
Unul din motivele pentru care am ales Malaga a fost faptul ca plaja e fix lângă centrul orașului. La prima vedere nu îți dă cea mai tare senzație fiindcă e cu nisip gri, destul de neobișnuit, însă apoi m-am acomodat și m-am bucurat de facilitățile bune. Șezlonguri cu 5 euro, masaj pe plaja făcut de chinezoaice cu 10 euro - 30 de minute, dușuri gratuite, cocktail-uri mojito și sangria in pahare mari de 750ml cu doar 5 euro. În mijlocul lui septembrie era destul de cald sa stai la plaja și sa faci baie în mare, iar spre bucuria mea lipsea aglomeratia din plin sezon.
16. Malaga e supranumit Muzeul artelor (având nu mai puțin de 10 muzee de arta)
Dintre toate am ales Muzeul Malaga fiindcă citisem ca e un loc fascinant cu o colecție masivă de exponate arheologice și de arta locală, expuse într-un mod interesant. Acest muzeu urmărește istoria Malaga din timpurile preistorice și până în zilele noastre. Pentru a vedea și a citi totul am stat în interior 3 ore, având în vedere ca e pe 3 etaje și sunt zeci de camere. Unele tablouri sunt enorme, cât un perete. Mi-a plăcut enorm și intrarea e gratuită pentru cetățenii UE.
17. Alte câteva muzee și Atracții turistice ce merita vizitate în Malaga
- Muzeul sticlei și a cristalelor = 6 euro Adult /4 euro Copil, vârstnici 65+,studenti
- Centrul Pompidou Malaga = 9 euro Adult
- Muzeul Casa Picasso = 8 euro Adult /6 euro Copil, vârstnici 65+,studenti
- Carmen Thyssen Museum= 10 euro Adult / 6 euro Copil, vârstnici 65+,studenți
- Hammam al andaluz (ritualuri complete cu masaj și tratamente corporale într-un Hammam istoric)
- Muzeul Vinului =5 euro întrarea și primiți un pahar de vin, o mica degustare
18. La siesta se face in Plaza de la Merced
Am stat într-un apartament fix lângă piateta aceasta, asa ca foarte repede a devenit unul din locurile mele preferate din oraș. Plaza de la Merced este o piațetă spațioasă din secolul 19, în centrul istoric al orașului,dar într-o zona mai retrasa, unde localnicii adora sa isi petreaca timpul liber. Este o zonă cu atmosfera boema, de relaxare, plina cu baruri si restaurante înșirate una lângă alta, cu un impunător obelisc neoclasic, admirat mai mult de turiști. Fatadele cladirilor, construiesc tot decorul!
19. Descopera viata de noapte din Malaga printr-un Pub Crawl (recomand SouthTour din nou)
După experiențele anterioare de Pub Crawl tour ce le-am avut in Sofia si Istanbul anul trecut, am vrut sa repet experienta si in Malaga, mai ales ca am stat o săptămână, era păcat sa ratez viata de noapte atât de vibranta a orașului. Trebuie sa stiti ca Malaga e un oraș studențesc, asa ca distracția e la cote maxime. Am făcut rezervarea online tot prin South Tours fiindcă am fost foarte mulțumită de Tapas Tour-ul ce l-am făcut cu ei. Recunosc totuși ca m-am dus cu puține dubii fiindcă am ales turul de marți noapte. Intalnirea a avut loc in Plaza de la Merced la 12 noaptea, o locație foarte bună pentru mine, fiind la câțiva pași de hotel. Spre surprinderea mea când am ajuns acolo am fost socata sa vad in jur de 45 de persoane, de toate vârstele si naționalitățile, pregătite pentru distracție cu bratarile grupului deja pe mana. M-am relaxat instant, mai ales când am auzit un grup de franțuzoaice ce ziceau ca fuseseră si cu o seara înainte. Asta e o mărturie ca turul e foarte bine organizat si distracția e garantată. Într-adevăr ne-au dus in 2 baruri doar de localnici știute, unde am avut timp sa ne cunoaștem. Intre timp am fost serviți cu bere sau Sangria si shot-uri sa ne facem încălzirea, incluse in tichet . Restul nopții am petrecut-o in doua cluburi din centrul istoric unde am putut lua pulsul distracției in Malaga cu intrare VIP inclusa (adică am sărit peste coada lunga de la intrare si am avut tichetul platit). Tot ce pot sa va spun e ca Malaga chiar e in top la capitolul clubbing. Cluburile sunt destul de micuțe asa ca sunt pline chiar si in timpul săptămânii si oricum ghidul ne-a zis ca alege in fiecare seara alte club-uri si baruri, in asa fel incat dacă alegi sa mergi de mai multe ori in aceasi vacanta, vei avea parte de o experienta diferita, in fiecare noapte. Merita fiecare bănuț mai ales ca ieși mai ieftin cu 13 euro decât sa plătești individual intrarea si băutura. In plus, nimic nu egalează prietenii formați, atmosfera creata de grup si distracția garantata până la răsărit pe ritmuri de muzica latino.
20. Descopera cartierul Soho din Malaga, faimos pentru Grafitti si decor chic
Fiecare oraș are Soho-ul lui. In Malaga cartierul Soho este cunoscut pentru graffiti-urile imense ce acoperă fațadele clădirilor (unele sunt pe clădiri inalte de 3-4 etaje) pe garduri si pod-uri. Mi-a plăcut sa umblu pe străzi in căutarea lor, e o activitate ce imi face mare placere, de fiecare data când ma aflu intr-un oraș nou. Imi dezvolta latura artistica, ma inspira, imi colorează ziua. Exact asa s-a întâmplat și în Malaga, de aceea va recomand sa va rezervați măcar 2 ore pentru plimbări prin Soho.
Ce parere aveti despre Malaga? Alte recomandari?
😍 Apreciez comentariile voastre 😍
Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!
Multumim pentru articol.
RăspundețiȘtergereMi-am reamintit cu drag de calatoria in Andalusia. Am fost primavara.
Malaga este un oras viu, vibrant. M-a cucerit si astept sa-l revad.
Daca ai timp, data viitoare sa vizitezi si Muzeul Automobilului si modei...o sa te surprinda in mod placut.
In rest, numai de bine despre Malaga.
Mulțumesc de recomandare. Am sa țin cont de sfatul tău. Păcat ca nu l-am vizitat data aceasta, dar e greu sa bifezi totul 👍😍👍
ȘtergereCe frumoase sunt pozele. Chiar e o locatie perfecta pentru o vacanta pe cinste.
RăspundețiȘtergereOh daaa, Malaga merita negreșit 😍
ȘtergereDin nou am citit cu drag articolul tau, ce locuri superbe ai vazut, Malaga e si pe lista noastra de destinatii.
RăspundețiȘtergereSper sa va ajute recomandările mele 🤗
ȘtergerePentru 2020 am si eu in plan un concediu in Madrid, de acolo pot sa ajung si prin imprejurimi iar art tau vine la fix
RăspundețiȘtergereMulțumesc Deya. Totuși Malaga e puțin cam departe...
ȘtergereCe frumos ! Pozele sunt adorabile !
RăspundețiȘtergereMulțumesc Diana 😍😍😍
ȘtergereNu am ajuns in Malaga, dar la cate locuri frumoase sunt de vazut, tare mi-ar placea sa ajungem si noi acolo.
RăspundețiȘtergereSper sa ajungeti cât de curând 🤗😍🤗
ȘtergereAm aflat acum despre aceasta destinatie si deja sunt nerabdatoare sa trec prin locurile si experientele recomandate de tine. Dai un vibe asa fain cititorului, ca acum imi vine sa rezerv biletele <3
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru aprecieri 🤗
ȘtergereCe impunatoare e catedrala din Malaga! Chiar pare un loc minunat, de vazut macar o data in viata.
RăspundețiȘtergereEste enorma!!! Foarte frumoasa și în interior, din păcate nu e voie sa faci fotografii...
ȘtergereAm fost si eu anul asta in Malaga insa nu am reusit sa bifez tot, pastrez lista ta pentru data viitoare
RăspundețiȘtergereSper ca v-ați simțit bine ❤️
Ștergerems...asa vad si eu multe tari,locatii,culturi...succes
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos 😍
ȘtergereCatedrala din Malaga mi se pare impresionanta! Nu mai auzisem de ea si chiar mi-ar placea sa ajung acolo pentru o sesiune fotografica si pentru a-i afla istoria! ^_^
RăspundețiȘtergereSimona, din păcate sesiune fotografica poți face doar în exterior. În interior nu este voie.
ȘtergereInca nu am vazut Malaga, dar vin de Malaga am gustat! :)
RăspundețiȘtergereAi început bine ❤️
Ștergere