Excursie la Loch Ness, Monstrul Nessie si peisajele superbe din Scotia

Excursia de o zi la Loch Ness a fost cea mai bună decizie pe care am făcut-o pe tot parcursul șederii mele in Edinburgh. Am vrut să vizitez ce are Scoția mai frumos: peisaje, sate, castele, însă mi-am dat seama repede ca asta nu prea e posibil pe cont propriu. Highlands e o regiune din Nord-ul îndepărtat, prea sălbatică și departe de Edinburgh, asa ca nu este atât de bine conectata prin mijloace de transport public. În plus zilele de toamnă sunt scurte și nu am vrut să pierd tot timpul captiva într-un autobuz. După multe ore de documentare, bloguri de călătorie și forumuri citite despre Scoția am ajuns la concluzia ca în Scoția nu sunt decât două variante: fie închiriezi mașina, fie mergi prin agenții de turism varianta de 1 zi sau circuit de mai multe zile. Ambele opțiuni sunt costisitoare, la urma urmei, Scoția e la nivel de UK, uneori chiar mai scumpă decât Anglia(după părerea mea) .

de-vazut-Scotia-excursii-natura

De ce am ales turul companiei LochNessBus? Pentru că au un preț promoțional de lansare, de doar 29 de lire (în timp ce majoritatea companiilor vând excursia la Loch Ness cu 50 de lire). Rezervarea am facut-o pe site-ul oficial aici >>> LochNessBus Tours. Pe internet am citit doar review-uri bune despre ei, sunt deja în top 5 companii de turism din Edinburgh pe TripAdvisor! Rezervați rapid fiindca prețul promoțional nu va dura pentru totdeauna. 
Excursia a început la 8:00 AM într-un punct de întâlnire foarte convenabil pe Royal Mile. Barnie a fost ghidul și șoferul nostru pentru excursia la Loch Ness. Am avut mare noroc cu el, un tip super simpatic, ce ne-a povestit despre Scoția și locurile văzute pe tot parcursul călătoriei. Ne-a pus muzica scoțiană, ne-a povestit legende și curiozități, am făcut concursuri și astfel cele 12 ore de călătorie au trecut foarte repede. Autocarul a fost confortabil și turul este bine organizat, cu un raport bun de timp petrecut pe autocar și în aer liber! Excursia a fost foarte frumoasa! Mi-am împlinit un vis mai vechi, de a vedea lacurile și natura din Scoția. Pe drum am făcut nenumărate opriri pentru a ne bucura de toate peisajele și regiunile prin care am trecut. 

1.Mic dejun la Trossachs Woollen Mill 


Prima oprire a fost pentru micul dejun în Kilmahog, un mic sat mic scoțian. Din exterior acest loc arata ca o ferma cu un han mare, un loc minunat pentru a face fotografii cu bovinele specifice Scoției, vacile roșii cu par pe fata. 

În interiorul hanului este un magazin mare, cu diverse suveniruri, de la produse din cașmir, pana la whisky, ciocolata și evident nelipsitul shortbread (biscuiți scoțieni) pe care m-am bucurat să-i prind la oferta cu doar 1 lira pachetul. Sub același acoperiș exista și o cafenea și un restaurant, unde coada formata era foarte mare datorită turiștilor coborâți din mai multe autocare. Cu toate astea, nu va speriați, coada se mișcă repede! In 30 de minute am reușit sa beau un ceai fierbinte și sa mănânc o felie de tort în stil victorian.


vaca-Scotia-vacanta-poza

restaurant-scotia

2.O oprire rapida pentru fotografii la "Loch Tulla Viewpoint" 


Prima impresie când am coborât din autocar a fost wow, ce peisaj frumos! Un adevărat tablou de toamna! Natura în Scoția e uimitoare. Am contemplat lacul, învăluit în reflexiile arborilor, norii ce se răspândea cu rapiditate deasupra lui, era magic. După un scurt shooting foto și un dialog cu mama natura m-am îndreptat spre autocar. Sincer în Scoția totul e perfect, mai puțin temperatura. Barnie, ghidul, ne-a avertizat ca o sa se răcească, ca în Scoția într-o zi poți sa simti toate anotimpurile, dar nici prin cap nu mi-a trecut ca la doar 100 de km de Edinburgh poate fi cu 10 grade mai puțin. Iar vântul aici, e cu totul alta poveste, asupru și necruțător. Asta e motivul pentru care nu am rezistat afara mai mult de 10 minute:))


Loch-Tulla Viewpoint-poza-Scotia


Loch-Tulla Viewpoint-poza-Scotia


Loch-Tulla Viewpoint-poza-Scotia


3.Highlands - cel mai pitoresc drum din Scoția și o oprire la punctul de belvedere The Three Sisters  

Există foarte putine locuri ce le-am văzut in viața mea, ce sa fie mai frumoase decât Highlands din Scoția. Locul acesta este magic! Este atât de departe, sus în Nord, atât de izolat, de sălbatic, incat uneori, am simțit ca am părăsit lumea asta și am ajuns pe alta planetă. Apropo de temperaturi, aici am experimentat iarna. Am văzut munți acoperiți de un strat de zăpadă, aliniati ca niște torturi pudrate. Am văzut dealuri verzi pe care pasc oile. Poate nu știați dar în Scoția sunt de 4x mai multe oi decât oameni. Este cu totul alta lume aici, o lume de poveste, o lume creionata parca în cărți vechi de poezii. Ne-am oprit într-un punct de belvedere timp de 15 minute ca să respiram aerul din Glencoe. Aici am văzut "Cele Trei Surori" cunoscut ca fiind cel mai fotografiat munte din Scoția datorită vârfurilor conice.M-am simțit atât de aproape de natură și atât de fericita, încât am uitat complet de frig. 


the-three-sisters-scotia-highlands-atractii-turistice


the-three-sisters-scotia-highlands-atractii-turistice

the-three-sisters-scotia-highlands-atractii-turistice


the-three-sisters-scotia-highlands-atractii-turistice

4.In căutarea lui Nessie, monstrul din Loch Ness 

În cele din urmă, în jurul orei 1, am ajuns la destinația noastră, în Fort Augustus, unde ne-am oprit timp de două ore.

Prima ora am petrecut-o plimbându-mă prin orașel, hrănind ratele, intrând în magazinele cu suveniruri, pana ce a început ploaia, dar nu orice ploaie ci una cu bulbuci. Nu va mint, e cam afurisita vremea prin părțile astea din Scoția! Ca sa prinzi o zi cu soare, trebuie sa ai foarte mare noroc. 

Pe când ploaia s-a oprit am fost invitați sa facem o croaziera opțională, pe lacul Loch Ness. A costat 13.5 £ de persoana, un preț destul de accesibil fiind în grup, asa ca am acceptat. Vaporul e acoperit, e mare și confortabil, pregătit pentru toate condițiile meteo.

Loch Ness este al doilea cel mai mare lac ca suprafață în Marea Britanie, dar datorită adâncimii sale foarte mari, este cel mai mare lac ca volum din insulele britanice. Punctul său cel mai adânc este 230 m. Ghidul ne-a spus că conține mai multă apă proaspătă decât toate lacurile din Anglia și Țara Galilor combinate. O informații foarte interesanta pentru mine, văzând culoarea neagra, neclara, aproape murdara a apei din lac.

Va întrebați dacă merita aceasta croaziera? Eu spun ca da, dacă vrei sa vezi alta fata a Scoției, sa te bucuri de natura și peisaje de pe apa. Sunt o mulțime de oportunități de fotografie și toată excursia e presărată cu povești interesante spuse într-un mod amuzant de echipajul de croaziera. 

Croaziera a durat o oră și, desigur, Nessie nu a apărut la această "reuniune privată". Cu toate acestea, călătoria mea în Scoția nu ar fi fost completa fără sa ajung pe acest lac, unul din cele mai populare destinații turistice din Scoția!


Loch-ness-lac-scotia-nessie


Loch-ness-lac-scotia-nessie


loch-ness-vacanta-scotia-de-vazut


loch-ness-vacanta-scotia-de-vazut


loch-ness-vacanta-scotia-de-vazut

5.O privire înapoi în istoria Scoției la Commando Memorial  


Următoarea oprire a fost pentru a onora victimele celui de al doilea Război Mondial. Statuia este într-o locație frumoasă, cu peisaje spectaculoase asupra regiunii Highlands. Există, de asemenea, o mică grădină memorială în apropiere, unde flori de mac și imagini cu victimele reconstruiesc întreaga poveste. De fiecare data când vizitez astfel de locuri ma întristez și îmi cam strica starea de spirit pt câteva ore. De data asta, am trecut repede peste, cu ajutorul ghidului ce a continuat sa ne spună curiozități despre Scoția pe autocar. 


Commando-Memorial-Scotia-excursie-loch-ness


Commando-Memorial-Scotia-excursie-loch-ness


Commando-Memorial-Scotia-excursie-loch-ness


Commando-Memorial-Scotia-excursie-loch-ness

6.Am gustat cea mai bună înghețată de whisky din Pitlochry 


Când regina Victoria s-a îndrăgostit de regiunea Highlands, Pitlochry era un sat liniștit, înconjurat de dealuri acoperite de pini. Ea a transformat satul într-o locație celebra când a numit-o una dintre cele mai bune statiuni din Europa, iar vizitatorii au început să sosească pentru a descoperi magia din Highlands. 

La scurt timp după ce locul a devenit faimos, s-au deschis una dupa alta buticurile cu înghețată, asa ca astăzi, aici se mănâncă cea mai buna inghetata de whisky din Scoția. Pitlochry a ajuns în topul destinațiilor turistice din Scoția și pe buna dreptate. E un sat foarte pitoresc, cu arhitectura specifica și multe detalii din perioada medievala. Nu ai cum sa nu te îndrăgostești! 

Vizita noastră a durat 1 h și practic timpul l-am petrecut stand la coada la înghețată și plimbându-ne prin sat apoi, savurând înghețata. Însă, la drept vorbind, înghețata e atât de buna, pe cât e de faimoasa! Are textura de Gelato italian, însă gustul e categoric cu arome scoțiene. Merita încercată!!!



Pitlochry-Scotia-am-fost-acolo-pareri


Pitlochry-Scotia-am-fost-acolo-pareri


Pitlochry-Scotia-am-fost-acolo-pareri


Pitlochry-Scotia-am-fost-acolo-pareri


Ati auzit de Loch Ness? Dar de Nessie? 
V-ar placea un tur prin Scotia?

Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

16 comentarii:

  1. Cate locuri frumoase exista pe lumea asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte foarte multe locuri de vis Laura! Mulțumesc pt vizita 🤗

      Ștergere
  2. Ce frumos pare a fi acolo. Scoția e și pe lista mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper ca l-ai gasit tu pe monstru, si nu el pe tine, primul :D
    Chiar citisem o carte despre monstrul din lac si tare mi-a placut legenda.
    Scotia este o tara minunata, care merita vizitata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehehe nu m-am întâlnit cu monstrul de data aceasta, 😁😁😁

      Ștergere
  4. Trebuie sa recunosc ca mi-ar placea un drum in Scotia si ca in prezent nu am auzit de nici una din mentiunile facute de tine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu știam de multe locuri pana sa ajung aici. Loch Ness a fost pe lista mea, însă celelalte locații au fost o surpriza și pt mine.

      Ștergere
  5. Si eu care speram ca ne vei povesti cum te-ai intalnit cu monstrul din Loch Ness. Lasand gluma la o parte, tare mult mi-as dori sa ajung acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha eu nu sunt sigura ca mi-ar fi plăcut sa ma întâlnesc cu el 😁😁😁

      Ștergere
  6. Nu m-am gandit niiciodata sa vizitez Scotia insa acum ca am citit chiar m-ai facut curioasa si as vizita si eu Loch Ness-ul , trebuie sa fie foarte frumos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e splendid. Sunt multe locuri de vis în Scoția. Sper sa revin în curând.

      Ștergere
  7. Vai ce privelisti! M-as muta acolo, atat de mult ma atrage Scotia si Irlanda. Inca n-am ajuns prin zona, dar mult nu mai am ^_^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha sper sa îți fie de folos articolele pentru viitoarele vacante. Am și eu Irlanda în plan, poate chiar anul acesta.

      Ștergere
  8. Superb articolul. Multumesc pentru impresiile impartasite cu noi. Si inghetata de whisky...

    RăspundețiȘtergere