Statistici, viața privată și călătorii Ianuarie 2020

Luna ianuarie am început-o cu avânt, planuri și rezoluții pe care evident le-am uitat în următoarele 30 de zile. Am zis ca voi manca mai sănătos (fail), am zis ca voi face mai mult sport (fail), am zis ca o sa îmi planific mai bine timpul liber (m-a copleșit leneveala) și ca o sa îmi planific vacantele din timp. Am avut multe așteptări de la mine, am crezut ca o data cu noul an voi face minuni, tot ce n-am fost în stare sa repar în 365 de zile, voi schimba începând din 1 ianuarie. Evident m-am înșelat! Insa pe latura pozitiva sunt toate clipele minunate petrecute cu Kari, cu familia, cu prietenii, peisajele superbe cu orașul meu îmbrăcat în zăpadă și vacantele pe care am reușit sa le planific într-un final! 

statistici-2020

Pe unde am calatorit in ianuarie 2020: 

Ianuarie a fost un mix frumos de 5 zile petrecute la Londra lucrând, 3 săptămâni în România cu familia și 5 zile în vizita la prieteni în Köln. 

In Londra, la început de AN, m-a copleșit depresia, după ce toată atmosfera de Sărbătorit a pălit. Doar gândul ca ma voi duce în România mi-a dat speranța. Ca să nu sufăr prea mult, am facut terapie prin shopping. Partea buna la Londra e ca reducerile de început de an, sunt într-adevăr reduceri, 70% nu doar pe eticheta ci și la casa de marcat. Asa am reușit sa recuperez cu darurile de Crăciun și de ziua lui Kari, călătorind acasă cu bagajele pline cu tot ce mi-am dorit. Toata lumea a fost fericita! 

In România timpul a zburat repede. Am petrecut 24 din 24 cu Kari făcând activitățile noastre preferate: am gătit, am fost la Cluj, ne-am plimbat și am făcut poze, am fost la Cinema, la Sushi, sa mâncăm Tacos, ne-am uitat la câte un film în fiecare seara, am povestit și am ras pana noaptea tarziu. Momente simple dar care contează atât de mult, când nu te poți bucura de ele doar pentru o perioada scurta de timp. Mi-ar fi plăcut sa ne închidem împreună într-o capsulă a timpului și sa rămânem nedespărțiți, fericiți, pentru totdeauna! 

cluj-2020

Ultimele zile ale lunii le-am petrecut în Köln, unde am mers cu gândul sa explorez orașele invecinate: Dortmund și Duesseldorf. Ghiciți ce? Nici de data asta nu am ajuns sa le vad, datorita vremii. Pe frig și ploaie chiar nu îmi face nici o placere sa vizitez. Drept urmare m-am mulțumit ieșind cu prietenii în localurile noastre favorite, făcând degustări de bere artizanala și mâncând la restaurantul meu preferat "Tutto". Sa îl notați dacă aveți în plan Köln anul acesta. 

koln



Articole publicate pe blog în luna ianuarie 2020

In luna ianuarie am dat drumul cu mult avânt la jurnalul de călătorie cu Scoția și asta ma bucura cel mai tare. Gasititi toate articolele scrise în ianuarie în link-urile de mai jos. Sper sa va încurajeze sa treceți Scoția în bucketlist în 2020:
Viata privata in Ianuarie 2020

Luna ianuarie a fost un roller-coaster de emoții, după cum va spuneam și la începutul articolului. Au fost zile în care m-am simțit extrem de fericita și zile în care stăteam bosumflata în pat, ca nu îmi ies planurile de început de an. Mi-a luat ceva timp pana mi-am recăpătat echilibrul interior, sa vad viata în roz, sa am chef sa scriu articole, sa organizez vacante, sa ies din casa și sa fiu productiva. 

Dar am reușit! Asa ca într-o noapte m-am înarmat cu curaj, mi-am luat 8 bilete de avion pt 2020, am cumpărat în sfârșit canapeaua mult visata (mi-a luat 1 an sa o găsesc) și am sărbătorit totul cu un weekend lung la Cluj, consumând cocktail după cocktail în compania celor mai buni prieteni. 

cocktail-night


Top filme preferate văzute în ianuarie 2020 

Victoria & Abdul (2017) - este un film istoric, bazat pe întâmplări reale ale vieții Reginei Victoria și a asistentului ei Abdul Karim. E un film ce dezvăluie multe aspecte despre viata la Curtea Regala. Merita văzut! 

The awakening of Motti Wolkenbruch - este o comedie drăguță despre un evreu tânăr din Elveția ce vrea sa își trăiască viata, dar e pus la încercări grele de familie și traditiile atât de conservatoare din comunitatea lor. M-am distrat bine, asa ca îl recomand!

Ladies in Black (2018)este filmul meu preferat din luna aceasta. Spune povestea a patru femei, ce lucrează într-un departament cu rochii de lux, in Sydney, in 1959. Intrigi, secrete și vise, frumos conturate, un film pozitiv ce mi-a mers direct la suflet. 

The more you ignore me (2018) - este un film ce să-ți ridice starea de spirit. Oricât de deprimat ești, când o sa vezi filmul o sa îți dai seama ca altora le merge mult mai rău. Este povestea unei familii, într-un sat din Anglia și încercările la care sunt puși când mama e depistata cu dementa severa. Nu e o drama, ci mai mult o comedie neagra, ce am apreciat-o pentru performanta actorilor. 

Potato pothato (2017) - comedie romantica, produsa în Ghana, despre un cuplu în prag de divorț ce refuza sa vândă casa, asa ca decid sa o împartă, făcând un set de reguli clare. Însă regulile sunt făcute sa fie încălcate, asa ca cei doi trec prin tot felul de evenimente comice, ce uneori ii apropie, alteori ii îndepărtează. Pana la final aflam totul despre căsnicia lor și cum au ajuns sa se despartă. E un film lejer, de văzut într-o duminica după-masă. 

5GANG - Un altfel de Crăciun
Am fost cu Kari la cinema și evident a vrut sa vadă filmul acesta, care e în mare trend printre adolescenți. Nu am avut nici o așteptare, cu toate ca în ultimii ani producțiile românești au evoluat. Ei bine, a fost cu mult peste așteptări, mai ales dacă pun în balanta faptul ca e gândit de niște copii! Am ras pe cinste!!! De câteva ori am avut impresia ca m-am distrat mai bine decât copiii din sala :))) 

filmele-lunii


Planuri pentru februarie 2020

La ora la care va scriu sunt la Londra unde voi lucra toată luna februarie. Nu am nici un plan decât sa duc la bun sfârșit cele 28 de zile de munca fără weekend-uri sau zile libere, pentru ca apoi sa ma pot bucura de vacanta.



Voi cum ati petrecut prima luna din an? 
Ce filme bune imi recomandati?

Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

9 comentarii:

  1. Draga mea, iti doresc sa reusesti tot ceea ce ti-ai propus. Nu te descuraja!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos pentru încurajări Laura 🤗🤗🤗

      Ștergere
  2. Cele 8 bilete de avion, se traduc in 8 destinatii??? Daca da, care sunt? :))
    multumesc pt recomandarile de filme, 2 dintre ele deja le cobor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh Fabian, mi-ar plăcea mie 8 destinații. Din păcate biletele sunt dus-întors, asa ca vor fi o combinatie. Dacă îmi iese voi vizita putina din Africa, Asia și Europa, în martie asa ca urmează sa dezvălui totul pe blog în curând. Din superstiție prefer sa nu spun în avâns 😁

      Ștergere
  3. Cred ca te-ai obisnuit atat de mult cu plimbarile incat iti vine tare greu sa stai intr-un singur loc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact. Îmi place la nebunie sa călătoresc. Cu toate astea, nu as putea sa o fac non-stop, ma simt la fel de bine când sunt acasă sau în compania prietenilor. Totuși, dacă trec mai multe luni fără nici o aventura, încep sa sufăr.

      Ștergere
  4. Ai fost un weekend întreg la Cluj și nu am băut o cafea împreună? :D
    Te invidiez că poți să călătorești atât de mult și să vezi atâtea locuri minunate. Sper să ajung și eu anul acesta să vizitez mai multe orașe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sorry Mihaela. Vom bea o cafea data viitoare când ajung în Cluj, promit sa îți scriu.

      Ștergere
  5. Asia, ai zis? Dacă ajungi prin Bangkok dă un semn, poate ne vedem :)
    Să știi că rubrica asta e o inspirație în ceea ce privește filmele, mereu îmi notez câte ceva :D

    RăspundețiȘtergere

Urmareste-ma pe Instagram @Aliceee_traveler