Ce sa vezi in Leeds, ghid complet de vacanta

In Leeds m-am simțit ca acasă din prima secunda. Poate fiindcă am ajuns spre seara, când orașul era animat, lumea ieșea la restaurante, fete vesele, pași mărunți, ceva se simțea în aer, era familiar. Am descoperit apoi că-i ca în Ardeal, totul se misca puțin în reluare, fără frenezia și agitația din Londra. Cred ca asta mi-a plăcut cel mai tare. Dar apoi, dacă ma gândesc bine, sunt multe lucruri care contribuie la starea de bine din vacanta in Leeds.... 

atractii-turistice-Leeds

În primul rand Leeds e un oras mic și compact 

Cu toate ca e pe locul 3 ca mărime din UK, asta nu are nici o relevanta, când majoritatea populației trăiește la Londra. Restul orașelor sunt micuțe, micuțe, de tot. De exemplu în Leeds sunt doar 500 000 de oameni. Acest aspect ajuta mult din punct de vedere turistic, fiindcă te poți plimba peste tot pe jos. Însă mai e ceva, e bogăția ce se simte în aer. Toată splendoarea, cultura și comerțul ce se reflecta prin clădirile sale impunătoare, unele vechi dar bine conservate, altele noi, moderne, birouri fumurii prin care poți observa orașul în reflexii.

Leeds-poze-Anglia

Leeds-poze-Anglia

Leeds-poze-Anglia

Leeds-poze-Anglia

Leeds-poze-Anglia

Leeds-poze-Anglia

La starea de bine a contribuit mult Hotelul 

Dacă ajungeți în Leeds nu ezitați sa va cazați la Hotel Park Plaza 4* [50.00£/pe noapte]. Am primit o camera imensa, la etajul 18,cu o priveliste de vis, de care ma bucuram în fiecare dimineață. Pervazul mare îmi oferea prilejul de a sta întinsă, cu un ceai în mana, având tot orașul la picioare. Locația hotelului e de milioane! Fix peste drum în fata hotelului era gara, la dreapta era Primaria, la stânga este Mall-ul și un șir lung de restaurante pe bulevard. Ce poți să-ți dorești mai mult de la viata? 

Park-Plaza-Leeds-Hotel-impresii

Park-Plaza-Leeds-Hotel-impresii

Leeds e un centru comercial de o frumusețe aparte

Atâtea galerii de Shopping și mall-uri pe un perimetru atât de mic n-am mai văzut niciodata. Dacă ma gândesc bine nici la Milano nu e asa. Centrul orașului Leeds are o zonă comercială, pietonală, masivă. Patru arcade istorice creează o atmosferă unică și fac din experiența de Shopping ceva mai mult decât o simpla zi la cumpărături. Practic treci dintr-o galeria în alta și sunt sute de magazine de la cele mai mari nume (Dior, Armani, Chanel etc) pana la cele mici, independente, cu obiecte unicat. Însă ce e mișto la treaba asta cu galeriile, e arhitectura. Fiecare în alt stil, pe alte tonuri de culoare, ca să se diferențieze și sa te facă sa intri în toate, fie ca ești 'shopaholic' sau nu. Se întrec în frumusețe! Preferatele mele sunt Victoria (in stil modern, zici ca ești într-un club sclipicios) și Country Shopping Gallery (care e istoric, clasic, în stil victorian). Sa nu credeți ca ma transform în blog de shopping, fiindcă partea asta nu m-a pasionat niciodată, insa când stai prea mult în Anglia, o tara îndreptată spre consum, e greu sa nu devii ca și ei. 

Galerii-de-shopping-din-Leeds

Galerii-de-shopping-din-Leeds

Galerii-de-shopping-din-Leeds

Galerii-de-shopping-din-Leeds

Galerii-de-shopping-din-Leeds

Galerii-de-shopping-din-Leeds

In Leeds cea mai tare cafenea e parte din Galeria de arta a orasului 

Ar trebui sa va povestesc despre Galeria de arta, știu, dar pe mine nu m-a impresionat. Doua încăperi mai mari cu tablouri gigante, câteva statui 'imprumutate' din Africa, câteva picturi abstracte, nimic ce sa ma dea pe spate. 

Galeria-de-arta-Leeds

Galeria-de-arta-Leeds

Galeria-de-arta-Leeds

In schimb "The tilled art Cafe" e mișto, pictata din tavan pana în podea, zici ca ești într-o sala de bal. Cred ca localnicii petrec mai mult timp privind pe pereți, decât cu ochii în ziar. Cafea stiti ca nu obișnuiesc sa consum, asa ca mi-am luat un 'carrot cake', bunut, dar cu o prezentare prea simplista pt acest stil de cafenea. Însă chiar și doar pt decor, merita! 

The-art-tilled-cafe-Leeds

Happy hour e un stil de viata în Leeds 

Cred ca asta am prins eu in prima seara în Leeds și apoi am observat ca 'prezenta animata' pe străzi e între 4 și 8,insa nu când oamenii ies de la lucru ci când lumea se napusteste în restaurante și baruri sa profite de Happy hour (ora la care ai de obicei mici bonusuri sau chiar 2 cocktail-uri la preț de 1.). Stilul vestimentar pe străzi e ca pe catwalk (nici nu e de mirare la câta varietate vestimentara găsești in magazine) și oferta bogata de la restaurante te face sa ieși, în fiecare zi. În cele cateva zile în Leeds am prins:

Happy hour la 'Iguanas' - restaurant Mexican de excepție, foarte colorat și cu mâncare de te lingi pe degete (Tacos, Quesadilla, Nacos, burittos etc) . Iar cocktailul, uh la la, "Passion fruit zombie" e de încercat măcar o data in viata. 

restaurant-Leeds-Las-Iguanas


Happy hour la "Banyan bar and Kitchen" unde ne-am dus pentru cocktail-uri și am rămas pentru burgeri. Am încercat 3 cocktail-uri, toate bune, însă nimic extraordinar. În schimb burger-ii au fost delicioși, genul de brioasa moale și pufoasa ce se topește în gura. 

restaurant-Banyan-Bar-and-Kitchen

Muzeul Orașului Leeds are câteva sectoare interesante 

Pe alocuri mi s-a părut plictisitor, atât ca și prezentate cât ca și abordare. De exemplu încăperea în care e o harta mare pe jos, n-am prea înțeles-o. Nici secțiunea de 'istorie naturala' cu animale împăiate (lei, ursi polari, adică nici măcar nu sunt animale locale) nu mi-a spus nimic. În schimb sectorul cu emigranții, în care fiecare își spune părerea despre Leeds, de ce a venit în oraș și de ce a rămas, mi-a plăcut mult. E interactiv, pe panouri, cu chenare, cu haine tradiționale și obiceiuri de la alte popoare aduse în Leeds. Asta merita. Oricum intrarea e gratuita, dar trebuie sa te gândești bine înainte sa intri într-un muzeu fiindca timpul pierdut aiurea, nu îl mai recuperezi niciodată…. 


Muzeul-din-Leeds-Atractie-turistica

Muzeul-din-Leeds-Atractie-turistica

Muzeul-din-Leeds-Atractie-turistica

Kirgate Market e ca o bombonica colorata

Atâta doar ca de fapt e o piață. E piața locală (de fructe, legume măcelărie, flori, etc) doar ca fiecare taraba e în culori pastel. Nu are cum sa nu îți placa. Esti ca într-o lume de basm, în care poți sa cumperi produsele, nu doar sa le vezi. Am ajuns la ora închiderii când o parte din tarabe erau deja stranse, oamenii lipseau și atmosfera per total era trista, insa tarabele colorate și produsele handmade/artisanele/eco mi-au captat atenția. E greu sa pleci fara sa cumperi ceva. Iar preturile sunt atât de mici (comparativ cu Londra) ca am avut un soc! A trebuit sa fac poza. 

Atractie-turistica-Leeds-Kirgate-Market

Atractie-turistica-Leeds-Kirgate-Market

Atractie-turistica-Leeds-Kirgate-Market

Atractie-turistica-Leeds-Kirgate-Market

In Leeds se bea la berăria cu cazane 

Adică la "The tapped brew" , unde se produce bere artizanala chiar sub ochii tai, ma rog, în cazanele de fermentare din încăpere. Practic te afli într-o microberarie, cu bere bună bună. Va recomand preferata mea "Stay Puft" (atenție, e bere neagra), iar pt domnișoarele ce prefera berea cu arome încercați varianta lor cu piersica "Mystic peach beer", e dulceaga și ușor acidulata, numai buna pentru zilele de vara.

The-tapped-brew-Impresii-Leeds



Granary Whraf e un fel de mica Veneție din Leeds 

Se afla în spatele gării și e o zona cu canale, cu bărci tradiționale în stil englezesc, cu clădiri fumurii înalte și multe terase, unde poți sa consumi o bautură cu priveliște. O cititoare mi-a scris ca poți face turul orașului cu 1 Lira, luând Water taxi de aici, însă noi n-am găsit stația. Cred ca orarul era afectat de Covid. Asa ca n-am văzut Leeds din barca, în schimb ne-am așezat la o terasa.

atractie-turistica-Leeds-Granary-Whraf

atractie-turistica-Leeds-Granary-Whraf

atractie-turistica-Leeds-Granary-Whraf

La capitolul restaurante bune ai de unde alege

Pe lângă cele doua restaurante la 'Happy Hour' am încercat un restaurant indian de înaltă clasa 'Shabab restaurant' ce se afla fix lângă gara. Mi-a plăcut decorul autentic Indian, porțiile generoase și mâncarea mai buna decât cea pe care am mâncat-o in India. 

Shabab-Restaurant-Indian-Leeds

Shabab-Restaurant-Indian-Leeds

Apoi am încercat un restaurant concept, cu specific vietnamez, numit 'Bun Mese'. E micuț, colorat în galben și gri, foarte vioi, se face remarcat pe o stradă ștearsă. Nu au decât vreo 15 sortimente, însă supa lor PHO cu vita mi-a plăcut la nebunie, la fel și salata cu papaya. 

Bun-mese-restaurant-leeds-impresii


Bun-mese-restaurant-leeds-impresii

LA Mowgli ne-am dus pentru prezentare. E un restaurant în care te afli ca într-o jungla, cu arbori îmbrăcați în luminițe și oamenii stau așezați pe leagăn, în loc de scaun. Un concept interesant, pe care nu l-am mai întâlnit pana acum. Mâncarea a fost gustoasa,  am băut cel mai bun `Cardamom Lassi` din viata mea, însă porțiile sunt minuscule pentru un restaurant Indian. 

restaurant-Mowgli-Leeds-impresii

restaurant-Mowgli-Leeds-impresii

Corn Exchange este un centru al comerțului reimaginat pentru secolul nostru 

In trecut aici se făcea negoț, în zilele noastre sala imensa a fost regândita pentru nevoile actuale. Face parte din patrimoniul istoric însă îmi place, ca e funcțional. Decorul e superb, excentricitate înrădăcinată în zidărie victoriană. Din exterior e ca un teatru imens, în interior tavanul e o cupola ce îmi amintește de Phanteon, iar magazinele sunt vopsite în culori țipătoare. Ideea și modul de prezentare interior/exterior e geniala. 

atractie-turistica-leeds-corn-exchange

atractie-turistica-leeds-corn-exchange

atractie-turistica-leeds-corn-exchange

Ce atractie v-a atras cel mai mult atentia din Leeds? 


😍 Apreciez comentariile voastre pe blog  😍


Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

8 comentarii:

  1. Mi-ar placea sa calatoresc mai des. Chiar mi-ar placea! Esti o norocoasa! Multumim ca ne imparatsesti din experientele tale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Recunosc nu am auzit de acasta localitatee pana acum, dar din ce am vazut in pozele tale si din ce am citit clar vreau sa vizitez si eu. Este superb iar cladirile , ceva de vis

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata foarte bine acest orasel. De abia astept sa facem si noi un tur de cateva saptamani al Regatului Unit. Multumim pentru informatiile pretioase!

    RăspundețiȘtergere
  4. Spre rusinea mea a trebuit sa ma uit pe harta unde este Leeds. Acum ca stiu unde sunt minunatiile astea vreau sa ajung si eu acolo. Cel mai mult mi-a placut vederea din camera, cred ca as fi in stare sa petrec ore intregi cu ochii pe geam.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am ajuns pe acolo, dar pare un loc tare frumos, imi place cum ai prezentat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Clar nu iti ajunge o zi ca sa vezi tot ce e in Leeds! Pare asa frumos! ^_^

    RăspundețiȘtergere
  7. MONICA3:36 p.m.

    Corn Exchange arata într-un mare fel. Nu am mai văzut nicăieri o astfel de galerie de Shopping.

    RăspundețiȘtergere
  8. Wow, ce priveliste aveai din cameraaaa! Geniala, pur si simplu. Iar mancarea arata super. As vrea sa iau masa "in jungla". :P

    RăspundețiȘtergere