Aş fi mult mai săracă dacă nu aş călători ..... by Adriana

Un nou invitat care a acceptat sa ne povesteasca despre cum calatoreste si cum isi organizeaza excursiile este Adriana, o persoana deosebita care isi povesteste amintirile din vacanta pe blogul personal Traveling Hauk.

Mă numesc Adriana şi sunt timişoreancă. Faţă de mulţi dintre cei care citesc acest blog eu vin mai de departe, în timp, dintr-o „epocă de aur” în care verbul „a călători” se conjuga altfel. Avea doar persoana a III-a plural, adică „ei” călătoreau. Noi, oamenii de rând, ne-am mulţumit o lungă perioadă de timp cu vizitele la rude (în cel mai bun caz), abia mai târziu apărând şi moda biletelor de sindicat cu care se mergea în vacanţă, „la staţiune”. Mulţi ani, despre maşini personale nici nu a fost vorba, iar taxiurile erau Pobede ruseşti, dacă aţi auzit de ele. Excursiile externe au apărut la ani de zile după venirea la cârma partidului lui Ceauşescu şi atunci erau doar în ţările socialiste, preponderent în fosta Uniune Sovietică. N-aş vrea să credeţi, după cele citite deja, că sunt chiar un dinozaur pentru că, dacă vârsta se măsoară cu inima, cu siguranţă sunt tânără.

În ceea ce mă priveşte, prima „călătorie” independentă am făcut-o pe la 5 ani, când, fără să spun cuiva ceva, am plecat până după colţul străzii pe care locuiam, să văd defilarea de 1 mai! Bineînţeles că, după ce am fost găsită, mi s-a explicat, în termeni mai duri că nu aşa se călătoreşte!
Am avut noroc ca în copilăria mică să am rude la Bucureşti, Sinaia, Reşiţa şi Brăila. Acstea au fost primele mele repere geografice palpabile. Din Bucureştiul de atunci îmi amintesc casata, Sinaia m-a sedus pentru totdeauna cu munţii ei, Reşiţa m-a înecat în fum, iar la Brăila, oh, la Brăila, acolo erau marinarii, ceva ce văzusem doar în filme! Cam astea ar fi amintirile de călător până la vreo 10 ani.
Pe la 14 ani am mers prima oară singură cu trenul, de la Sinaia la Arad şi, cam tot pe atunci, am văzut pentru prima oară marea. Până la majorat am mai văzut apoi şi alte locuri din ţară dar adevărata mea carieră de călător/turist a început pe la 19 ani, când împreună cu nişte prieteni, am făcut pentru prima dată turul munţilor Făgăraşi, din cabană în cabană. Mulţi ani la rând, fiind căsătorită mai apoi, am bătut cu soţul meu munţii ţării, cu cortul şi rucsacul în spate sau am făcut excursii în circuit, cu trenul şi am vizitat diverse zone turistice.

Anii ’80 au marcat pentru mine începutul călătoriilor în afara ţării. Mai întâi, Praga şi Budapesta, pe cont propriu, dormind la persoane private care închiriau camere, apoi Berlin-Dresda-Leipzig-Erfurt, cu trenul, în „sistem de servicii plătite”, prin OJT (Oficiul Judeţean de Turism, pentru cei care nu ştiu). Pentru a atrage şi turişti individuali s-a recurs la acest sistem în cadrul căruia îţi făceai singur itinerarul şi plăteai anticipat serviciile de cazare şi masă la OJT, fără a putea însă să îţi alegi hotelul.
Au urmat excursiile în fosta URSS: Kiev, Leningrad, Moscova, Soci, Tbilisi, Erevan, Baku, Tallin, Riga, Vilnius, care m-au încântat grozav prin nenumăratele obiective interesante pe care le-am vizitat. Mulţi concetăţeni de-ai noştri, în acea vreme, încurcând politicul şi socialul cu cultura şi civilizaţia, mă întrebau: „Ce-ţi poate plăcea acolo? Ce e aşa de grozav de văzut?”, pentru ca acum să plătească din greu pentru a vedea ce n-au vrut atunci. Excursiile în fostul spaţiu sovietic au devenit, între timp, foarte scumpe pentru buzunarul nostru.
Şi a venit Revoluţia şi s-a dat liber la umblatul prin lume! De atunci, mai întâi prin nişte proiecte în care m-am implicat, cu diverse universităţi europene, am mers în numeroase ţări: Anglia, Italia, Spania, Danemarca, Olanda, Finlanda, Suedia. Weekendurile le-am folosit ca să văd şi alte locuri din ţările respective, extinzându-mi aria de cunoaştere. Pe unele le-am revăzut ulterior, în vizite mai îndelungate. Am văzut peste 30 de ţări, cu foarte multe oraşe. Poate pentru unii e puţin dar, gîndindu-mă la cei din generaţia mea, care au călătorit foarte puţin sau deloc, mă consider fericită.

Încă de pe vremea când a merge în străinătate era o utopie, aveam o listă de locuri pe care doream să le văd. Mai bifez şi azi pe ea. Sus, în capul listei erau Canada şi Japonia. Acum 5 ani, am petrecut 3 săptămâni pe insula Vancouverului, în Victoria, capitala statului British Columbia. Pot spune că, măcar o mică parte din acel obiectiv, a fost atinsă. În ceea ce priveşte Japonia nu ştiu dacă o voi mai putea vedea. Guvernanţii noştri mi-au redus drastic salariul de bugetar din învăţământ şi chiar dacă mai există şi pensia soţului, nu ştiu dacă „ne ţine” până în Japonia! Mă mulţumesc însă cu „second best”: am fost anul trecut o săptămână la Beijing, iar în decembrie vom petrece două săptămâni în India.

În rest, Austria, Grecia, Turcia şi Croaţia sunt accesibile şi n-am epuizat încă toată harta lor! Mai sunt şi drumurile aproape, în Ungaria sau Serbia. Peste tot este ceva de văzut!
Destinaţiile le aleg în aşa fel încât să avem cât mai multe de văzut. Ne plac călătoriile active, în care putem vedea oraşe, monumente, muzee, situri arheologice, locuri din natură deosebite (mai sălbatice şi mai pustii, dacă se poate). Durata călătoriei determină şi obiectivele alese. Încheierea oricărei călătorii trebuie să se soldeze cu un câştig: acela de a cunoaşte oameni, obiceiuri, culturi şi civilizaţii noi. Nu mă interesează călătoriile all inclusiv şi nicicele de shopping.
Ca şi majoritatea călătorilor serioşi, mă pregătesc înainte de a pleca undeva. Sunt Capricorn şi nu îmi place să las nimic la întâmplare. Documentarea o fac din cărţi, ghiduri turistice, pliante, hărţi şi internet (site-uri dedicate, forumuri şi bloguri de călătorii). Cazarea o fac, de obicei, prin booking.com, sau prin contactul direct cu proprietarul pensiunii. De deplasat, ne deplasăm cu maşina sau cu avionul. Milele adunate ne oferă bilete gratuite de avion (plătim doar taxele de aeroport) spre alte destinaţii. Iar acum, există şi companiile low-cost.

Pentru mine, „a călători” este cel mai important lucru şi cel mai frumos. Sunt ceea ce sunt astăzi în mare măsură şi datorită lecturilor şi călătoriilor mele. Fiecare peisaj, fiecare om, fiecare piesă de muzeu sau piatră dintr-o cetate, mi-au atins sufletul şi mintea într-un mod unic, m-au învăţat şi mi-au dăruit ceva. Poate nu vom mai reuşi să facem călătorii spectaculoase dar tot vom merge, fiindcă dacă nu am face acest lucru, am fi mult mai săraci.

In chenarul din drepata gasiti `Cuprinsul blogului` cu toate postarile de pana acum. Daca va placut acest post lasati-mi un comentariu sa stiu :)


Thanks for visiting