Prima mea zi de lucru

Acest articol face parte din Jurnalul meu de Emigrant la Londra.Prima parte, despre interviu  AICI.

Prima mea zi de lucru la Londra. Ma trezesc cu 3 ore inainte sa trebuiasca sa ies din casa. Am cateva emotii trebuie sa recunosc. Oare o sa ma pot integra in echipa? Oare o sa pot face "vanzari"? Oare o sa ma ia careva la bataie fiindca am indraznit sa il deranjez cu donatii? Acestea erau doar cateva din intrebarile fara raspuns.



Aveam nevoie de aceasta slujba, 
si mai ales aveam mare nevoie de contract ....

M-am imbracat ca de birou, putin make up, un parfum subtil. In timp ce eram in metrou ma intrebam oare cati oameni din cei ce sunt in metrou cu mine, merg in prima lor zi de lucru!? Niciunu probabil! Ma uitam la oamenii plictisiti si ma gandeam serios cat timp va trece pana sa devin si eu asa! 
La birou lume multa! Agitatie, muzica, in camera cu peretii de sticla lumea povestea in grupuri, atmosfera se mentine high class. Nu, se pare ca nu e de fatada, sa dea bine pentru cei ce sunt la interviu!  Sunt luata in primire de secretara care imi da un formular sa il completez. Destul de stufos, dar nicidecum un contract. Daca am mai lucrat, unde, cat, de ce am plecat, daca am avut probleme cu politia, cu bancile, unde am studiat, datele bancare si cam atat! Sincer am ramas dezamagita. Fara contract nu aveam cum sa raman, dar zic sa nu imi pierd speranta.
Charley, managerul vine si ma transfera in biroul cu peretii de sticla! In drumul meu trec prin camera de asteptare unde azi erau cel putin 20 de persoane la interviu! Toti curiosi, cu emotii, cu speranta ca vor intra si ei unde urma eu sa intru acum! Intr-o echipa de fundraiseri! 

Primele 2 ore de munca la birou

Au fost grele. Trebuia sa invat pe de rost o poezie destul de complexa pe engleza care sa o povestesc oamenilor! Nu minciuni si abureli, nu ai voie sa prezinti campania cum te taie pe tine capul ci o poezie de vreo 2 pagini (plus raspunsuri "destepte" pentru orice intrebare ti-ar pune ei.)
Procesul era urmatorul! Unul din echipa imi scria cate 5-6 randuri pe tabla, eu le memoram apoi toti 30 din birou, veneau pe rand si povesteam ca si cum ei ar fi locatarul si eu fundraisarul! La toti le ziceam poezia intr-un mod cat mai profesional, cu zambete, cu glumite, foarte sigura pe mine! Nu a fost usor deloc! Aveam emotii, unele cuvinte nu le intelegeam, pe unii din echipa nu ii intelegeam, uneori uitam ce trebuie sa zic si o luam de la inceput, imi era rusine, etc! Cu toate ca oamenii au fost minunati, si au incercat sa ma integreze cat de repede, sa povesteasca cu mine si in afara discutiilor legate de 'servici'. Apoi au urmat jocuri de echipa care sa te trezeasca, sa te puna in miscare atat fizic cat si intelectual!
Apoi am fost dusi in biroul sefului, toti, unde ni s-a explicat despre cartierul in care vom merge azi, despre cum sunt oamenii acolo, sa ne asteptam la caini, sa te astepti sa ti se zica darling si daca esti barbat, de la un barbat  etcc.
Mi s-a facut ecuson, am primit si eu o servieta plina de formulare, pliante, carticele pe care sa le ofer 'clientilor'!  si apoi am pronit toti spre gara, sa incepem prima zi de lucru, efetiv!

Munca pe teren

Stiam ca va fi greu! Stiam ca nu am stofa sa vand! Stiam ca nu e punctul meu forte umblatul pe dealuri! Stiam ca voi primi multe usi inchise in nas! Stiam ca oamenii sunt foarte de treaba pana vine vorba de dat bani! deci stiam la ce sa ma astept!
Si totusi a fost mult mai rau decat imi imaginasem! Oamenii nu doar ca nu vroiau sa auda de donatii (aveau scris pe usa, tot la a 3-a casa, ca daca esti cu vanzari sau donatii, esti rugat sa nu suni) sau  direct cand te vedeau erau cumva agresivi, nicidecum politicosi! Probabil fiindca stiau despre ce e vorba! E drept nu toti erau asa, au fost si oameni de treaba ce au zis ca sunt abonati la atatea donatii ca platesc mai mult de 150£ pe saptamana doar pentru asta! Au fost si oameni care au zis ca doneaza in mod regulat, direct la spital! Au fost si oameni care au zis ca se mai gandesc! Dar majoritatea au zis un NU categoric! Au fost si badarani, si unii ce au zis ca pun cainii pe mine, sau sa stau la 2 m de usa lor! Noroc ca eram cu colega mea, si ma simteam oarecum in siguranta! 
Vremea a fost foarte nasoala in ziua aceea, era un vant demential, si ploua! Casele erau imense, si cu cate 20 de scari fiecare in fata casei! Pentru a face 100 de case am urcat sute de scari si zeci de dealuri! doar 6 "palate din alea" erau o strada!
La sfarsitul programului adica 20:30 pm, ma aflam undeva la 2 ore jumate distanta de casa, distrusa, plina de frig,  fara contract si fara nici un ban castigat pe ziua aceea! Nici eu nici colega mea! Fiindca nu am facut nici o abonare, inseamna nici un ban! Altfel, platesc 25-30£ pe fiecare om ce se aboneaza la donatii, deci m-am gandit eu ca cu 3 pe zi, 6 zile pe saptamana, ca asa e programul, fac un salar frumusel! Nu foarteee bun, nici minim, dar voi avea si avantaje ...
Totusi sa va spun

De ce am demisionat

Am demisionat fiindca nu era jobul potrivit pentru mine in momentul acesta. Probabil ca daca eram studenta si aveam nevoie de bani de buzunar ar fi fost perfect. Dar acum am nevoie de un salar fix, cu care sa imi pot plati chiria, am nevoie de un contract de munca ca sa pot sa imi depun actele pentru national insurance number! 
Totusi a fost o experienta interesanta! Am avut de invatat destule din asta, m-a abitionat si mi-a dat mai multa incredere in mine fiindca:

1. Am fost acceptata la primul meu interviu, si asta a contat cel mai tare
2. Toti cei care lucreaza sunt londonezi, eu fiind singura straina admisa
3. Am fost laudata ca engleza mea e foarte buna si ca nu trebuie decat sa imi slefuiesc putin accentul!
4. Am vazut cum e si stiu ca asta nu vreau sa fac de acum inainte, altfel, totdeauna as m-as fi gandit ca fundraising ar fi fost slujba perfecta pentru mine! 

Au fost si dezavantaje pe care le-am stiut de la inceput:

1. Orarul, de la 11 la 20:30! Asta insemna sa plec de acasa la 9 si sa ajung acasa in cazul fericit la 22:30! Deci mai bine de 12 ore! Plus ca la ora 23, statia mea de metrou nu mai e deloc sigura, si nici strazile in general!
In plus, faptul ca se lucra si sambata, era prea mult, avand in vedere orarul! asta ar fi insemnat sa nu imi vad copilul decat dumineca printre ore de somn. Cumparaturi, gatit, spalat, curatat, nu mai aveam cum!
2. Salarul pe comision, intradevar nu exista limite, daca esti bun faci bani, faci multi bani, dar daca nu ai stofa de seller, daca nu stii aburi oamenii, daca nu stii sa transformi un Nu in Da, nu castigi nimic! fiindca nu exista acel salar basic, la care speram eu! Cu toate ca tu prezinti campania la peste 100 de persoane pe zi! si ei pot merge direct la spital si sa doneze! iar tu sa nu iei nimic ...
3. Si nu exista contract!doar de colaborare! Iti ofera libertate! poti sa iti iei liber cand vrei (anuntat cu 1 saptamana inainte) la fel cum maine iti pot spune "Pa, nu mai avem nevoie de tine"!

Acum, dupa 1 luna si ceva de la aceste evenimente, cred ca decizia a fost inteleapta! cand ma gandesc la frigul de afara, la stat in vant si ploaie 12 ore pe zi; zic Pas! daca ar fi fost cu contract si cu un salar basic de 150-200£/pe saptamana, plus comision din abonari, as fi ramas! macar pana am in mana national insurance number :)

Ps: aceste 2 articole le-am scris ca sa vedeti ca sunt joburi aiurea si la Londra! ca angajatorii au o lista de pretentii dar nu iti ofera nimic. Faptul ca Londra e atat de plina de imigranti e foarte rau fiindca angajatorii au devenit nesimtiti de-a dreptul! Fiindca stiu ca daca pleci alti 10 stau la usa asteptand sa-ti ocupe locul! Oameni care au situatii de viata/financiare grele (fiindca vin din tari sarace, poate dupa 5 ani fara servici, cu credite la banca etccc) si care lucreaza pentru oricat si nu cer nimic decat plata la timp!

Thanks for visiting,


Citeste toate articole despre Londra aici --> ANGLIA
Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

15 comentarii:

  1. Oh, imi pare rau, credeam ca e cu happy-end. Macar ai incercat.
    In orice caz, ceea ce spui tu ca se intampla (ca stiu daca daca azi pleaca un om 20 asteapta la usa) e peste tot din cauza crizei si probabil nici nu se va schimba in urmatorii ani... :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu sa fii sanatoasa, ca de gasit vei gasi ceva pe masura ta

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma gandeam eu ca o sa fie greu. Mie niciodata nu mi-a placut munca de teren :|.
    Dar lasa ca esti norocoasa si o sa-ti gasesti tu ceva pe masura, sper cat mai repede, sigur ai nevoie.
    Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multa bafta in gasirea unui job decent.

    Iti doresc sa ai un weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi pare rau pentru experienta ta si ca nu ai avut noroc sa gasesti un job asa cum meriti si iti place din prima. Insa, vorba ta, priveste partea buna a lucrurilor...ai fost acceptata din prima. :)
    Eu iti doresc mult succes pe mai departe si sunt convinsa ca se va gasi ceva mult mult mai bun pentru tine.
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
  6. Hm, chiar nu ma asteptam la o asemenea intorsatura de situatie... :( Chiar nu-mi imaginam ca asta va fi reactia londonezilor. Cu asemenea program, clar nu era ceva potrivit pentru cineva care are o familie, un copil mic...
    Primul job din viata mea a fost destul de asemanator, eram platita din comision. Cum nu am reusit sa vand niciun apartament in decurs de o luna, am demisionat si mi-am jurat ca nu voi mai lucra niciodata la asemenea firme, in asemenea conditii. E foarte important sa ai un salariu lunar pe care sa te bazezi.
    E bine ca tu incerci sa vezi si partile bune ale experientei prin care tocmai ai trecut. :)
    Viata in strainatate nu e prea roz. Macar in tara ai sprijinul familiei, al prietenilor...

    RăspundețiȘtergere
  7. Esti grozava.
    In primul rand ca ne impartasesti din experienta ta, cu amanunte care intradevar conteaza si fara de care noi nu am invata cate ceva din experienta ta. In al doilea rand , pentru ca esti atat de naturala, fara artificii de fatada, care sa te puna numai intr-o lumina favorabila si care sa ne faca sa te credem o supraoama, careia totul ii reuseste numai daca incearca si care sa ne faca pe noi, astielalti, mici, pentru ca noua nu iese prea des ce vrem sa facem.Deci e normal si firesc sa avem si nereusite, dar sa invatam din ele si sa alegem intotdeauna jumatatea plina a paharului.
    Ufff...e tare greu printre straini, mai ales daca esti singur.Dar merita sa incerci sa te descurci, pana la urma ceva-ceva trebuie sa iasa.
    Eu asta iti doresc.
    Hmm...ce stil au astia de umbla pe la usile oamenilor....scoala, nu alta. Eu cred ca sunt cam escroci. Daca tie, umblatorul pe la usi, iti dau comision 30 de lire pentru client, iar el plateste 8 lire pe luna ca donatie, iar firma la care tu lucrezi cu siguranta isi incaseaza si ea un comision ( ca doar de-aia scoleste atatia si-s pusi mereu la 4 ace), probabil la spitalul ala( daca intradevar banii sunt pentru asta) nu ajung nici jumatate din banii donati. Mi se pare un fel de cersetorie cu cravata. Diferenta intre ei si tiganii nostri de la coltul strazii este ca ei miros frumos.Ai vazut filmul "Filantropica" , cu Gh Dinica , Mircea Deaconu...?

    RăspundețiȘtergere
  8. orice început e greu! e nevoie de mult noroc în a gasi persoanele care doresc sa-ti acorde prima sansa adevarata! Bafta! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Până la urmă viaţa înseamnă experienţe, iar dacă ar fi ca totul să ne iasă de fiecare dată din prima, cred că n-ar mai avea prea mult farmec viaţa asta. Şi nici nu am mai învăţa prea multe.
    Aşa că, ai experimentat, ai văzut ce ţi se potriveşte şi ce nu, ce poţi să faci şi ce nu, şi mergi mai departe. Cu şi mai multă încredere în tine :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Aliceee, articolul asta ma socheaza. Nu faptul ca ai demisionat (mi se parea firesc in contextul asta), ci ceea ce povestesti.
    Reactia londonezilor la genul asta de actiuni ... nu ma asteptam la ea. Inseamna ca nu-s cu mult diferiti fata de romani.
    Si inca doua chestii, poate vei mai vorbi despre ele.
    Cum adica program 11-20.30 ? (sunt 9 ore jumatate, eu ce sa inteleg, ca aveati o ora jumatate pauza de masa?)
    Si mai ales cum adica 6 zile pe saptamana ? La englezi saptamana de lucru e de 6 zile??
    Care-i norma de munca pe saptamana?
    La noi daca spui de saptamana de 6 zile lucratoare esti tratat drept comunist.

    Sper sa iti gasesti ceva care sa iti placa si care sa te multumeasca si ca orar si material!

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim8:48 p.m.

    Aliceee si eu am citit cu sufletul la gura! Recunosc ca stiu foarte putine despre viata in Londra, tot ce tine de marea britanie nu m-a atras niciodata absolut deloc deci am ramas si dezinformata in privinta lor.
    Nu am prieteni acolo, nu am vizitat Londra si nici nu e pe lista desi cu TGVul as face 4 ore
    DAR imi place sa iti citesc experientele si ma bucur sau ma intristez alaturi de tine!
    Mult succes iti doresc, sper sa ne dai curand vesti bune!

    RăspundețiȘtergere
  12. Alice, nu te demoraliza. Cu siguranta urmatoarea oportunitate va fi mai buna!

    RăspundețiȘtergere
  13. o sa va povesestec si eu de prima mea zi la servici cand o sa apara in viata mea, momentan nu a existat :)

    RăspundețiȘtergere
  14. andrada deac11:55 p.m.

    andreea eu am fost de ceva timp in londra acuma sunt momentan acasa dar o sa revin prin octombrie...si vreau sa-ti spun ca am urmarit ce ai postat...eu am vazut ca tu speri sa prinzi contract ca sa iti iei insurance number...contract nu o sa-ti faca nimeni pentru ca tu momentan nu esti legal in anglia noi inca nu avem drept de munca acolo...pt insurance number daca vrei sa aplici ti-as sugera sa iti gasesti o agentie sau un avocat care sa te ajute sa-ti aplici pentru el...daca nu nu ai nici o sansa...si contract nu iti face nimeni fara insurance number:(( trist dar adevarat...eu deja m-am batut de toate astea...daca te ajuta intra pe romani in uk pe site...o sa gasesti o multime de informatii acolo poate si un anunt cu o slujba... bafta

    RăspundețiȘtergere
  15. ceea ce ai povestit, e ceva general, gasesti la tot pasul si in romania. s-au inmultit atat de mult "fundraiserii" incat ajungi sa ai repulsie fata de ei, chiar daca o fac pentru cauze nobile. aceeasi problema si la telefon, tot felul de firme care vor sa-si prezinte produsele, doar timp sa ai sa-i asculti. problema e ca nu poti avea timp pentru toti, desi te gandesti ca incearca si omul ala sa manance o paine.
    iti tin pumnii in continuare! sunt convinsa ca se va ivi ceva potrivit in scurt timp!

    RăspundețiȘtergere