Incep prin a multumi tuturor celor ce s-au interesat de viata mea in ultima perioada, de cand nu am mai scris pe blog. Multi m-ati intrebat daca am disparut din peisaj fiindca mi-e prea bine, mi-e prea rau, am inceput un alt proiect sau pur si simplu din plictiseala. Adevarul e undeva la mijloc si am de gand sa va povestesc pe indelete, asa cum v-am obisnuit, ca unor dragi si vechi prieteni.
De ce nu am mai scris pe blog
Scriu pe acest blog de 7 ani si niciodata nu mi-am luat o vacanta. Au mai fost perioade, mai ales in ultimii ani, cand nu scriam cateva saptamani, doar ca apoi sa recuperez cu 3/4/5 articole pe saptamana. Nu a fost niciodata pana acum o zi in care sa nu intru pe blogul meu, o saptamana in care sa nu ma uit peste trafic, o luna in care sa nu intru pe pagina de facebook sau instagram. Dar acum, in sfarsit am reusit sa-mi dau un restart total.
Blogul meu simteam ca e un refugiu, o placere, o motivatie pentru a calatori si a va incuraja si pe voi sa calatoriti. Dar intr-o zi am simtit ca pur si simplu nu mai pot scrie.
A fost o imprejurare de intamplari, sentimente si situatii. Brusc am inceput sa simt ca blogul meu devenise mai mult o rutina, obligativitate si apoi frustrare fiindca simteam ca `nu mai dau randament`. Nu mai scriam cu placerea cu care obisnuiam sa o fac.
Iar motivul era in fata mea. NU mai calatorism de prea mult timp!
Anul trecut fusesem cateva zile in Bari, cateva zile in Malta, si un concediu cu familia in Romania. Prea putin pentru standardul meu si deja va povestisem toate vacantele astea pe blog. Stiam ca pot sa tin blogul pe picioare si as fi putut sa va povestesc despre multe vacante din alti ani despre care inca nu am scris nimic pe blog, dar ideea asta ma deprima. Ca sa pot povesti cu entuziasm trebuie sa fiu fericita. Trebuie sa simt ca traiesc!
Iar eu aveam nevoie de o calatorie .... ca de aer!
Doar ca....am avut 1001 de planuri de vacante si toate s-au naruit! Din toamna anului trecut si pana in primavara asta doar mi-am facut planuri. As fi plecat si de azi pe maine daca un prieten mi-ar fi propus un plan suficient de tentant. In ianuarie mi-am facut un itinerar stufos de 37 de zile prin China cu un prieten. In ziua cand sa mergem dupa viza, prietenul m-a anuntat ca nu mai poate veni. A cazut si planul de a-i vizita pe socrii in Qatar. Pentru prima data de cand sunt casatorita nu am reusit sa sarbatorim in alta tara, in special din cauza job-ului. Practic am tot asteptat, plina de entuziasm, vacante ce nu se mai concretizau! Am devenit trista, deprimata si fara nici un chef de a mai scrie despre calatorii cat timp eu doar visam la ele. Nici macar filmele cu calatorii pe care le iubesc atat de mult nu ma mai ajutau. Trebuia sa fac ceva ca sa ies din starea asta si primul pas a fost sa renunt la blog fara regrete. Am decis ca voi reveni atunci cand voi avea ceva de povestit!
Despre calatoriile ce le-am facut in ultimele 100 de zile departe de blog
Stiam ca trebuie doar sa accept situatia, sa ma adun repede si sa incep sa calatoresc. Am inceput timid cu cateva weekend-uri prin tara cu prietenii. Nu erau calatorii, nu faceam turism in adevaratul sens al cuvantului, am fost in Sibiu, Oradea si alte locuri pe care le vizitasem deja, dar a fost o iesire din cotidean si un inceput bun pentru aventura de care aveam nevoie. Mi-am dat seama ca timpul trece repede si vara se apropia cu pasi repezi, perioada in care se organizeaza circuitele prin agentie. Avand in vedere ca prietenii mei nu se inghesuiau la calatorii lungi cu mine, m-am decis sa merg in circuitul Elvetia-Lombardia-Bavaria prin agentia TerraVista. Asa practic voi calatori singura, dar nu chiar atat de singura. Deja eram fericita! Apoi intr-o zi am primit o notificare cum ca creditul meu, primit prin AirBNB va expira saptamana viitoare
Daca nu stiti deja, AirBNB e un site cu cazari (in general apartamente in regim hotelir oferite de localnici, in toata lumea) prin care primesti 18 euro cadou cand iti faci un cont nou prin link-ul unui prieten. Daca vreti si voi acest vocher cadou, faceti-va un cont gratuit >>>AICI
Credit-ul primit e valabil timp de 1 an, iar acesti 18 euro vor fi dedusi instant la prima rezervare pe acest site.
Nu vroiam sa pierd niste banuti si nici nu vroiam sa ratez sansa de a folosi pentru prima data acest sistem de rezervari si cazare asa ca am avut fix o saptamana sa ma hotarasc la o destinatie, sa-mi gasesc apartamentul perfect si sa plec. Ma uitam zilnic la bilete de avion, calculam km cu autocarul, ma uitam la ofertele de ultima ora prin BlaBlaCar cu plecare din Cluj. Nu gasisem nimic avantajos pentru mine. Mai erau doua zile si eu inca nu ma decisesem. Dar ideea a venit de la un prieten care mi-a spus in treacat `ce ar fi sa mergi in Belgrad!?` Cu trenul nu o sa te coste mai mult de 50 de euro dus-intors, prin AirBNB gasesti apartamente lux cu 100 de euro pe o saptamana si te asigur ca o sa-ti placa. Asa am ajuns in Belgrad, o capitala despre care nu stiam nimic, dar am avut timp o saptamana sa o vad pe indelete si urmeaza sa scriu un articol detailat despre aceasta vacanta. Urmand apoi sa va povestesc pe larg minunatia de circuit in care am fost. O sa calatoriti alaturi de mine prin munti si vai pe langa cascade, lacuri alpine, castele, statiuni cochete si orasele mari din Elvetia, care sunt la cele mai inalte standarde. Asadar urmeaza multe articole, sper eu, la fel de interesante ....asa cum v-am obisnuit.
Super! Sa inceapa distractia!
RăspundețiȘtergereBine-ai reveniiiit! :)
RăspundețiȘtergerePS: Și eu am fost de curând la Belgrad... iar în Elveția urmează să merg :))
Bine ai revenit! Asteptam cu nerabdare noi articole. Sa stii ca am avut si eu acelasi sentiment legat de blog...si eu inca il mai am. Mai scriu cate un articol, doua, apoi iar intervine monotonia, rutina...
RăspundețiȘtergereBine ai revenit!
RăspundețiȘtergereBine ai revenit, Alice. :* Abia astept impresiile tale despre Elvetia si Bavaria, mi-ar placea si mie sa merg intr-un astfel de circuit. De ce nu mi-ai spus ca veneam cu tine. :)) :D
RăspundețiȘtergereTe inteleg perfect, si eu am nevoie ca de aer de calatorii in locuri frumoase. Si eu intru rapid in depresie cand nu calatoresc. :P
Pauzele sunt binevenite, bine ai revenit, mi-ai lipsit! :)
RăspundețiȘtergere