Excursie pe Crab Island si cum am zburat cu bicicleta in ocean in Malaezia

Ma trezesc in cea de a-5-a zi in Kuala Lumpur hotarata sa evadez. Scot brosura de la agentia de turism la care am fost in prima zi si ma uit peste excursiile in imprejurimi pe care le fac. Sunt doua excursii populare: Batu Caves si Crab Island, ambele costand 250RM/Ron prin agentie. Pe cont propriu le scoti sub 50RM/Ron. Aproximativ toti turistii ce ajung in Kuala Lumpur aleg sa mearga la Batu Caves, insa pozele cu sute de scari ma sperie. E prea cald afara ca sa ma omor cu cele 272 de scari. In schimb Crab Island ma invita la o plimbare mai lejera intr-un sat pescaresc traditional. Sincer pana acum n-am prea vazut nimic traditional in Malaezia si mi-ar placea sa vad ceva mai mult decat case in stil victorian si zgarie norii din Kuala Lumpur, asa ca scot informatii despre cum pot ajunge pe Crab Island (Pulau Ketam in limba lor).

 Vacanta in Malaezia am facut-o pe cont propriu.

Biletul de avion l-am luat cu 450 euro dus-intors Cluj-India/Malaezia-Cluj de >>> AICI .

Toate noptile in Malaezia  le-am rezervat din mers, pe drum, folosind >>> Acest site unde am prins mereu oferte last minute cu 50% reducere. Eu am calatorit singura, insa daca mergeti in cuplu sau cu un grup de prieteni e mult mai avantajos sa inchiriati un apartament prin AirBNB, site pe care primiti un cupon de 20Euro din partea mea, la prima rezervare, daca va faceti un cont nou gratuit >>> VOUCHER AICI   

Cum am ajuns pe Crab Island pe cont propriu

Foarte simplu. M-am dus in gara centrala (ce se afla la cativa pasi de Hostelul meu/cartierul ChinaTown) si am luat un tren pana in Port Klang(ultima statie). Trenul face pana acolo 1 ora. Vis-a-vis de gara este portul de unde se i-a ferrybotul ce ma duce in 30 de minute pe insula. Practic in mai putin de 2 ore am fost acolo, platind 30 RM/Ron dus-intors (tren+ferry). 

Nici n-am coborat bine din ferrybot pe insula ca ma i-a in primire o doamna maruntica, cu ochi migdalati, ce ma dirijeaza agitata spre magazinul de inchiriat biciclete. Ii spun ca eu nu doresc bicicleta. Se uita cumva mirata la mine si pune mana pe ghidonul unui scooter ruginit. Ii spun ca nu doresc nici scooter. Pana in clipa asta credeam ca nu stie engleza, dar de fapt stie. Imi spune zambind ca pe Insula asta e obligatoriu sa folosesc bicicleta sau scooter fiindca strazile sunt atat de inguste incat nu exista drum pietonal si daca m-as duce pe jos as incurca toata circulatia, stand in calea vehiculelor pe doua roti. Ufff, acum sunt in ceata. Din nou mi-o iau in freza fiindca nu m-am documentat. Fie e teapa turistica (adica voi pierde 12 RM/Ron) cat costa inchiriatul, chestiune ce nu ma supara atat de tare, dar sa trebuiasca sa merg pe bicicleta pe rampele astea de lemn, ma cam deranjeaza!

Intre timp vad ca toata lumea inchiriaza de la tanti, asa ca deduc ca nu ma pacaleste. Oricum n-am nici o sansa sa ma furisez, asa ca incerc sa caut cea mai solida bicicleta din stand si incep rugaciunea. `Domnul fie cu mine!`

Primele 5 minute m-am dus ca o handicapata. Nu puteam controla deloc ghidonul, echilibrul meu era spalacit de vaporii de caldura ce imi ameteau mintea. Bicicletele si motocicletele vin in urma mea, in fata mea, drumul are fix 50 de cm, e un cosmar. Cum sa fac poze? Cum sa ma uit in dreapta si in stanga? Vezi de treaba! ... Toata atentia mea e sa nu cad. D-ne ajuta sa nu cad! D-ne cine m-a pus sa vin pe Crab Island?

Pana la urma, cu viteza de 5km/h am reusit sa fotografiez din mers. Practic merg pe scandurile de lemn si opresc pentru admirat si fotografiat in pragul unei case ce-mi ofera posibilitatea sa ies putin de pe drum. Astfel am reusit sa imortalizez pilonii cu mesaje chinezesti, casele colorate, oamenii ce trec pe langa mine. 

Insula e foarte ciudata. Ma rog, ciudata poate nu e cea mai buna descriere. E doar ceva nou. E diferit. Practic tot satul e suspendat pe schele din lemn la 5 m deasupra apei. Oceanul se misca sub noi, oamenii traiesc pe apa. E ca un sat plutitor, doar ca e suficient de solid incat sa nu pluteasca la propriu, iar casele sunt ridicate ceva mai sus decat nivelul apei. Casele sunt micute, colorate in nuante vii, cu mici patio-uri in fata usii. Majoritatea au altare plasate langa usa, din care fumega betisoare parfumate. Acestea reusesc sa inlature mirosul de apa salina, statuta, murdara pe care o vad cum curge sub noi. 

Ca orice sat ce se respecta are un centru in care sunt doua Temple mari si frumoase si un bulevard mai lat unde se vinde street food, mai exact peste pregatit in zeci de feluri. Crabii sunt binenteles cei mai populari, doar nu degeaba suntem pe Insula Crabilor, apoi fructele de mare si bucati de peste isi fac loc in wok-urile bine incinse. Pretul e mult mai mare decat in Kuala Lumpur si toata treaba miroase a teapa turistica. E logic intr-un fel ca localnicii sa manance acasa, din pestele prins chiar de sub casa lor, iar turistii sa plateasca la supra-pret fiindca sunt unicii clienti pe parcursul unei zile. Fiind unica varianta am ales la nimereala o terasa, am ales la nimereala din meniul scris pe limba lor si m-am rugat sa fie buna mancarea. Am primit un peste cu legume si orez satisfacator, o idee mai bun decat ma asteptam.

Cea mai infricosatoare experienta - am zburat cu bicicleta in ocean

Dupa masa mi-am luat frumos bicicleta si am pornit sa cutreier cealalta parte a satului, de peste pod. Pod pe care trebuia sa-l urc in viteza si sa fac o curba stransa ca sa nu cad in ocean. Dau din pedale cu putere, salut doamna ce trece pe langa mine pe motocicleta (pe aici e ca la tara, toata lumea se saluta) si bicicleta o ia la vale instant, pe partea opusa. Reusesc cu greu sa fac curba stransa fara sa ma implant nici in gard, nici sa cad in apa. Rasuflu usurata vazand ca m-am ales doar cu cateva julituri pe mana de la gard. E bine ...

Mai fac cateva poze, mai salut cativa localnici ridicand mana de pe ghidon, ma mai dezechilibrez de cateva ori exact pe portiunile dechise spre apa. Vizualizez mental cum o sa cad, dar cumva reusesc de fiecare data sa indrept ghidonul si sa merg mai departe, fara sa zbor in apa. M-am gandit de cateva ori sa merg pe langa bicicleta, dar eu fiind mare, ocup mai mult decat spatiul de drum cu bicicleta cu tot, asa ca as bloca toata circulatia.

Mai am vreo 45 de minute pana la ora la care trebuie sa ma intorc la ferybot fiindca este ultima plecare de pe Insula asa ca ma grabesc sa mai fac cateva poze, inainte sa iau viteza spre magazinul unde trebuie sa dau inapoi bicicleta. 

Vreau sa prind toata privelistea, cu satul, cu rampele de lemn, cu barcile asa ca pornesc pe un drum in panta de la capatul careia am o vedere larga. Bicicleta prinde viteza pe panta in jos.... mai mare ... si mai mare, eu apuc frana fortat, pun picioarele jos, ma incord la maxim, dar de data asta nu mai am nici o sansa ... ZBOOORRR! Bicicleta zboara, ghiozdanul meu zboara, telefonul zboara, aparatul foto zboara. Constientizez totul in timp ce ma scufund in ocean! Simt namolul sub picioare, imi simt plamanii plini de apa, nasul ma ustura, capul zici ca e dizlocat. Mainile si picioarele nu ma asculta fiind incomodata de haine. Ies cu greu la suprafata si incerc sa inot spre mal. E dificil, curentii ma trag in larg. Adrenalina isi face treaba, sistemul de supravietuire e activat. Nici nu mai simt apa. Nici nu stiu daca-i calda sau rece. Singurul meu gand e cum voi iesi de aici. Nu vad nici o plaja. Nu vad nici un loc cu apa mica unde sa pot iesi in sat. Mai sunt si contra-timp ... daca nu ies rapid de aici pierd ferybotul. Bicicleta pluteste in alta directie, telefonul nu il mai am, aparatul foto noroc ca era prins de gat. E tot acolo, dar n-am nici o sansa sa-l scot din apa. Inaintez cu greu spre piloni si incep sa strig dupa ajutor. Sincer n-as fi vrut sa atrag atentia, sa fac spectacol, dar asta e. Bine ca n-am murit!

Am iesit din apa ajutata de localnici, plina de namol pana la genunchi, cu alge lipite de mine, cu parul ca o matura, cu capul vajaind de durere. Cred ca impactul cu apa nu a fost ca la triplu salt. Banuiesc ca am cazut intr-o pozitie aiurea, de aceea ma doare capul atat de rau. Imi vine sa vomit, dar n-am timp de asta. Trebuie sa fug la ferybot. Pe drum ma gandeam cum mi-am pierdut telefonul si o data cu el toate contactele, fotografiile si filmuletele. Apoi am scos aparatul foto si fara nici o speranta am facut doua fotografii. Una spre ferybot, una spre apa din care tocmai am iesit. Monitorul e negru, fotografiile nu le mai pot vedea, insa printr-o super minune aparatul foto functioneaza. Cel putin imi raman pozele stocate pe card.

Pe Ferybot a fost mai rau decat in apa. Aerul conditionat mergea atat de tare incat m-am facut sloi de gheata in primele 2 minute. Sufereau si cei cu hainele uscate, d-apoi eu cu hainele complet ude. Cele 30 de minute pe drum, au fost un chin. Atat de rau ca daca imi dadea cineva sa-mi semnez eutanasierea, o semnam. Toate rugaciunile din lume si toti D-zeii nu ma mai puteau ajuta acum. 

Cand m-am urcat in tren eram la capatul puterilor. Acum nu ma durea doar capul ci si gatul, spatele, picioarele, plamanii si eram degerata. Nici nu-mi mai pasa cum se uita oamenii la mine pe tren. Cred ca aratam ca Muma Padurii, dar ce mai conteaza? BINE CA N-AM MURIT!

😍 Apreciez comentariile voastre 😍

---

Citeste toate articolele despre Malaezia (click pe titlu pt a citi)

• ZIUA 1 - Yupiii, am ajuns in Kuala Lumpur, Malaezia
• ZIUA 2 - Totul despre ChinaTown in Kuala Lumpur
• ZIUA 3 - Impresii Kuala Lumpur, un fel de Londra cu preturi de Romania
• ZIUA 4 - Cinci obiective turistice vazute in Kuala Lampur aproape Gratis
• ZIUA 5 - Excursie pe Crab Island si cum am zburat cu bicicleta in ocean
• ZIUA 6/7 - 10 Impresii si atractii turistice din George Town, Penang
• ZIUA 8 - Senzatii ca-n jungla in Tropical Spices Garden din Penang
• ZIUA 9 -Surf pe valuri in capsula durerii - Cu Ferybotul spre Langkawi
• ZIUA 10/15 - Langkawi este paradisul cu plaje cu nisip alb din Malaezia

Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!