10 experiente si atractii turistice intr-un weekend in Bucovina in 2020

Dupa 10 ani de calatorii in jurul lumii, am ajuns pentru prima data in Bucovina cu proiectul #ExperienceRomania si m-am indragostit. In acest articol am sa va detailez 10 experiente de neuitat pe care le puteti avea intr-un weekend perfect in Bucovina. Daca nu stiati deja Bucovina este una din cele mai autentice regiuni din Romania, unde traditiile sunt adanc inradacinate, viata se scurge ca acum cateva sute de ani, iar manastirile medievale pictate iti soptesc secrete ale trecutului. Bucovina se bucura de unele din cele mai frumoase peisaje din Romania, insa ghida ne spune ca regiunea e cunoscuta turistilor in special datorita manastirilor istorice ridicate de vechii domnitori si incluse in Patrimoniul UNESCO.

Acest articol face parte dintr-o serie de articole realizate pentru proiectul @ExperienceRomania, cel mai mare proiect independent de promovare a Romaniei (hotel-uri, natura, traditii, cultura, distractie, restaurante si aventura). Blogul Enciclopedia calatorului independent a reprezentat Romania alaturi de alti 50 de travel bloggeri si influenceri internationali. Cititi articolele de pe blog si urmariti aventura mea pe instagram @Enciclopedia_calatorului sub hastagul #AliceinRomania

1. Bucovina se bucura de unele din cele mai frumoase peisaje din Romania


Nici n-am ajuns bine ca incep sa inteleg ca aceasta regiune este oglindita de oamenii si traditiile lor. Mostenirea rurala a Bucovinei este inca vie, cu pasuni pline cu capite de fan, colibe de lemn ridicate in varful dealului si sate cu case pictate ce pot inventa strategii pentru a-ti capta interesul. Prima surpriza am avut-o chiar pe sosea, unde am intalnit un grup de localnici ce se pregateau sa mearga la un festival, imbracati in haine populare. Am rugat repede soferul sa opreasca autocarul ca sa putem povesti cu ei, fiindca cele mai frumoase intalniri sunt totdeauna cele cu oamenii locului. Cu ocazia asta am aflat ca oamenii poarta cu multa mandrie hainele populare cu ocazia tuturor Sarbatorilor (religioase si personale).



2. Ciocanesti-satul muzeu din Bucovina


Strabatand Bucovina a doua oprire am facut-o in satul Ciocanesti. Ce e interesant in acest sat sunt cele peste 600 de case pictate cu motive traditionale. V-am spus ca oamenii de aici chiar iubesc costumul popular, atat de mult incat au luat motivele de pe el si le-au pictat pe casele lor, astfel ca satul a fost declarat muzeu in 1950 si oamenii au fost obligati sa pastreze arhitectura traditionala. Fiindca uimitoarea viata a Bucovinei o poti cunoaste doar de pe strazi si din sate am avut o ora la dispozitie sa descoperim singuri satul. E interesant cum au folosit aceleasi culori (rosu, ocru, verde si maro), insa si mai interesant a fost sa vad copii facand cu mana din curtea caselor si batrani ce ma directionau sa vizitez cele doua muzee cu care se mandreste satul: Muzeul Oualor Incondetaite si Muzeul Etnografic. 
ciocanesti-sat-bucovina

ciocanesti-sat-bucovina

ciocanesti-sat-bucovina

3. Un pranz traditional la restaurantul Toaca Bellevue din Bucovina


Dupa dimineata petrecuta in satele Bucovinei foamea s-a instalat treptat, asa ca am oprit sa luam pranzul in Gura Humorului la restaurantul Toaca Bellevue, intr-o locatie superba, pe varful unui deal de unde poti admira toata regiunea. Din meniul primit am inteles ca acest restaurant serveste preparate specifice din regiune, asa ca am comandat o portie de sarmalute infofolite din carne si jumari, pe un pat de mamaliga aburinda, dupa care nu m-am putut abtine sa nu gust si friptura gatita la ceaun. :)))

*Experientele mele le puteti avea si voi. Informatii la >>> https://toacabellevue.ro/ *

restaurant-toacabellvue

restaurant-toacabellvue

4. Manasirea Voronet -  inclusa in Patrimoniul UNESCO


Dupa masa copioasa ne-am urcat in autocar doar pentru cateva minute fiindca la 5 km se afla  cel mai cunoscut lacas de cult din Bucovina. Regiunea e cunoscuta in special pentru cele 8 Manastiri incluse in Patrimoniul UNESCO, cea mai populara dintre toate fiind Manastirea Voronet, ridicata in 1540. De pe strada nu se vede nimic senzational, insa o data ce trec de usa mare de lemn, intru intr-o lume de basm in care vad cea mai frumoasa Manastire din viata mea. Biserica e ca o mica bijuterie pictata. E absolut superba! Ghidul ne povesteste despre Albastru de Voronet, culoarea ce predomina pe frescele ce acopera Biserica. Datorita lor Manastirea Voronet a fost supranumita  `Capela Sixtina a Estului`. 
In timp ce fac fotografii  descopar ingeniozitatea cu care a fost ridicata Manastirea, in sensul ca acoperisul e modelat ca un cort, in asa fel incat ploaia si zapada sa se scurga la mare distanta de fresce. 
Maicutele nu se arata foarte fericite de venirea noastra, se ascund repede si ne spun raspicat ca nu avem voie sa facem fotografii in interiorul bisericii, asa ca tin aparatul foto departe ca sa nu le enervez.



5. O camera cu priveliste din Hotel Best Western 4* Bucovina


In octombrie se intuneca repede, asa ca ne-am cazat devreme in cel mai bun Hotel din Bucovina (la Best Western Bucovina) singurul hotel de 4 stele din zona care poarta prestigiul unui lant hotelier international. Am primit o camera frumoasa, decorata in stil rustic, cu un balcon imens si o priveliste  superba asupra regiunii. Poate nu o sa ma credeti, insa cel mai mult m-am bucurat de micul dejun din acest hotel, ce servea legume si fructe la discretie. Dupa 5 nopti pe drumuri si numeroase hotel-uri, aici mi-am luat in sfarsit portia de vitamine, de care imi era atat de dor.
*Experientele mele le puteti avea si voi. Informatii  la >>> http://www.bestwesternbucovina.ro/ *


best-western-bucovina

best-western-bucovina

6. Mocanita Hutulca - o experienta inedita in Bucovina


Am inceput a doua zi cu o noua experienta inedita. O ocazie foarte buna de a lua contact cu Bucovina o reprezinta mocanita Hutulca, cunoscuta si ca Moldovita, ce a fost data in folosinta in 1888 pentru a transporta lemne, insa in prezent este amenajata pentru transportul turistilor de la Moldovita la Argel. Traseul dus-intors se parcurge in trei ore, cu tot cu pauza si costa 25 de lei pentru adulti. Elevii cu varste cuprinse intre 6 si 16 ani platesc doar 15 lei.
Aceasta excursie cu Mocanita a fost exact asa cum va inchipuiti, o amintire pe viata! Este un sentiment minunat sa fii inconjurat de prieteni cu care sa razi si sa te distrezi in timp ce Bucovina se dezvaluie in toata splendoarea ei de la fereastra. Trenul inainteaza incet prin sate, vai si paduri scotand un fum negru intens ce ne afuma cand scoatem capul pe fereastra, insa nimic nu se compara cu sentimentul pe care-l traiesti si frumusetea locurilor pe care le vezi!

Manastirea-Hutulca-Bucovina-impresii

Manastirea-Hutulca-Bucovina-impresii

Manastirea-Hutulca-Bucovina-impresii

Manastirea-Hutulca-Bucovina-impresii

Calatoria noastra cu Mocanita s-a incheiat in Argel unde am avut parte de un picnic traditional, intr-un loc de popas special amenajat, cu mamaliga si gulas facute-n ceaun, cartabos si sangerete, carnati si slanina cu ceapa si ne-am incalzit la final cu afinata si palinca, toate produse in gospodariile locale. 


Bucovina

Bucovina

7. Manastirea Moldovita - cea mai veche din Bucovina


Dupa pranz ne-am intors in Moldovita unde am vizitat a doua manastire ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Pentru mine cel mai mare soc a fost sa vad cat de mult seamna cu Manastirea Voronet. Ambele sunt acoperite in intregime de fresce pictate, doar ca aceasta nu are acel albastru izbitor de Voronet si e mai veche, datand din 1532. Din punct de vedere arhitectural, biserica imbina aceleasi elemente de arta gotica si bizantina, iar curtea Manastirii e un loc de odihna si reculegere minunat intr-o zi de toamna cand totul este invelit intr-o aura aurie. 

Manastirea-MOLDOVITA


Manastirea-MOLDOVITA


8. Muzeul Oualor Incondeiate Lucia Condrea merita vizitat


Astazi categoric a fost pentru mine ziua experientelor inedite. Stiti ca iubesc muzeele iesite din comun, iar acesta mi-a satisfacut cu usurinta aceasta placere. Muzeul se afla la 4 km de Manastirea Moldovita, asa ca e foarte usor de vizitat, in casa artistei Lucia Condrea, care a adunat nu mai putin de 5000 de oua incondeiate aduse din toata lumea. 
Prima surpriza a fost sa aflu ca exista oua incondeiate in toate colturile lumii si peste tot acestea semnifica altceva si sunt daruite cu diferite ocazii. Am vazut oua incondeiate din China, Mexic, Kenya, dar si o colectie impresionanta de oua incondeiate din Bucovina, pe care artista ni le-a explicat, prezentandu-ne simbolurile si semnificatiile fiecarui element decorativ de pe ele, realizand astfel ca ouale incondeiate redau modul in care oamenii isi duc traiul aici. Vizita s-a incheiat cu o demonstratie de pictura live pe oua, din care mi-am dat seama cat talent si cata munca necesita aceasta arta!
Muzeul-oualor-incondeiate-Bucovina-pareri

Muzeul-oualor-incondeiate-Bucovina-pareri

Muzeul-oualor-incondeiate-Bucovina-pareri

9. O petrecere cu stil si o cina `Cu Gust de Bucovina`


Seara am petrecut-o in spirit de distractie cu Folclor Bucovinean Live, intr-un restaurant unde mancarea a fost conform proverbului `Cu Gust de Bucovina`. In curte clocoteau patru ceaune mari, mesele erau incarcate cu platouri traditionale si farfurii cu prajituri, iar atmosfera era facuta de interpretii muzicii populare ce au venit special sa ne incante cu dansuri si muzica specifica din Bucovina. Dupa ce-am gustat un bors in paine, a inceput petrecerea propriu-zisa si s-a lasat cu chiuieli si hore pana noaptea tarziu, cand la final am cazut toti lesinati in pat, dupa o zi plina. 

Bucovina-muzica-traditionala

Bucovina-mancare-buna

Bucovina-mancare-buna

10. Transraraul - o sosea care rivalizeaza cu Transfagarasanul


N-am putut parasi regiunea, fara o aventura in natura. Cu ocazia asta in cea de a-3-a zi in Bucovina am facut Transraraul, soseaua ce face legatura intre Valea Moldovei si Valea Bistritei. Porneste din Pojorata, urca in Muntii Rarau, pana in apropiere de Pietrele Doamnei si apoi coboara pana in Chiril. Drumul e din genul celor ce n-au nici o treaba cu destinatia, o faci doar pentru aventura, pentru serpentinele ametitoare, privelistile superbe si popasurile memorabile de pe drum. Aici am intalnit o alta fata a frumusetii naturale din Bucovina, viata de munte, cabane istorice si trasee montane. 

Transrarau-Bucovina-pareri

Transrarau-Bucovina-pareri

Transrarau-Bucovina-pareri.

Din pacate am ajuns intr-o zi cu ceata in care eu n-am ajuns sa vad Pietrele Doamnei, insa tot a meritat sa facem drumul pentru o plimbare in padure (aici am gasit zapada prima data in toamna 2017 si m-am bucurat ca un copil :) si mai ales pentru pranzul luat la Cabana Rarau, unde am mancat cea mai buna `poale in Brau`  facuta-n Bucovina! Trebuie neaparat sa o incercati, ca sa ma intelegeti:)))


😍 Acesta e un ghid de weekend in Bucovina. Apreciez impresiile voastre 😍



Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!

44 de comentarii:

  1. vai cat de misto, peisajele acelea sunt superbe, cred ca v-ati simtit tare bine

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol superb, efectiv l-am citit cu sufletul al gura si m-am emotionat foaret tare. Ador aceste locuri, oamenii si traditiile. Felicitari, superb articol. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur.ca ti-a placut articolul si multumesc pentru apreciere.

      Ștergere
  3. Este o zona minunata, pe care si noi ne dorim sa o vizitam! Intr-adevar, peisaje exceptionale si unice!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti doresc sa ajungi acolo,ca peisajele sunt chiar de nedescris.

      Ștergere
  4. Sarbatorile sunt mult mai frumoase in Bucovina, noua ne place tare mult! Am fost deja de cate ori in toate anotimpurile, peisaj de vis, mancare foarte buna, oameni primitori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De sarbatori nu am fost,dar in rest sunt cu totul de acord cu tine.

      Ștergere
  5. FOARTE FRUMOASE pozele! Si impresiile sunt WOW. Imi place mult ceea ce am citi <3

    RăspundețiȘtergere
  6. Cate atractii superbe are țărișoara noastra! Trebuie să ajung si pe aici! Frumos articolul! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate,sunt multe locuri ce asteapta sa fie explorate.

      Ștergere
  7. E superb acolo,am tot fost dar imi doresc un Craciun acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti doresc sa iti petreci cat de curand Craciunul in Bucovina.E un loc minunat.

      Ștergere
  8. Foarte interesant articolul tau!! Bucovina plan cu foi <3

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce locuri frumoase sunt in tara noastra ! Nu am fost niciodata in Bucovina, dar mi-ar face mare placere :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e. Sunt multe locuri frumoase, dar Bucovina te va surprinde placut.

      Ștergere
  10. Visez la o escapada in Bucovina de foarte mult timp, e o zona asa de frumoasa, incarcata cu traditii si oameni frumosi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, in Bucovina am intalnit oameni frumosi si primitori si asta e un mare plus pe langa peisaje si traditii:)

      Ștergere
  11. Vai ce locuri superbe si poze faine! Chiar as merge in vacanta, cu drag in Bucovina! <3

    RăspundețiȘtergere
  12. O super experienta ai avut! Vreau si eu! :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Mereu am zis ca avem o tara frumoasa, si iata ca inca o data mi se confirma asta. Mi-ar placea sa ajung in Bucovina, sper ca anul viitor sa ajung.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt de aceeasi parere.Iti doresc sa ajungi cat de curand!

      Ștergere
  14. Pozele sunt foarte frumoase, tara noastra este superba si avem ce sa vizitam 💜

    RăspundețiȘtergere
  15. Copilul nostru e topit dupa trenuri, trebuie sa mergem cu Mocanita neaparat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si pentru mine a fost una din cele mai placute momente,macar ca nu e prima calatorie cu Mocanita.

      Ștergere
  16. Ce multe locuri frumoase!
    Chiar n am mai fost de ceva timp

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce frumos, de multa vreme imi doresc sa vizitez Bucovina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti doresc sa ti se indeplineasca si tie dorinta,ca eu sunt tare incantata, ca mi s-a implinit.:)

      Ștergere
  18. Adevarat, niste peisaje tare faine! <3

    RăspundețiȘtergere
  19. E frumos tare la noi in Bucovina! Neaparat s revii, mai ai multe de vazut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranta voi reveni.M-am simtit extraordinar acolo si stiu,ca sunt multe de vazut inca in Bucovina.

      Ștergere
  20. Ar fi foarte frumos sa-mi pot face un Craciun intr-o astfel de zona. Totul arata bine si imi place sa vad ca se respecta traditiile. Sarmalele alea sunt cele care-mi fac cu ochiul

    RăspundețiȘtergere
  21. Mi-as dori un revelion in Bucovina, poate la un moment dat voi reusi sa ajung, o postare foarte utila

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu traditiile,obiceiurile si mancarurile bune de acolo cred,ca atat Craciunul cat si revelionul trebuie sa fie unice:)

      Ștergere
  22. Anonim9:29 p.m.

    Ati scris despre Muzeul oualor,,Lucia Condrea,,dar in imaginea atasata nu este artistul Lucia Condrea,autoarea muzeului, unic in lume prin valoarea artistica a exponatelor!Alte detalii despre muzeu in www.muzeuloualorluciacondrea.ro

    RăspundețiȘtergere
  23. Salut, foarte fain articolul. Il folosesc ca ghid.:) am doar o intrebare ...unde anume ati facut seara bucovineana? Cu muzica si hore?
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  24. Multumim ca ne împărtășiti și nouă din frumusețile acestei țări superbe pe care nea dato dumnezeu dar din păcate ne batem joc de ea și o distrugem incet incet.

    RăspundețiȘtergere