Vacanta in Cipru - Ce atractii, orase si obiective turistice sa vizitez?

Prima destinatie din 2018 va fi Cipru, in luna februarie. Cum am ajuns sa merg in Cipru iarna? Ideea e ca vreau undeva la caldura. Mi-am dat seama in acesti 10 ani de cand calatoresc intens, ca mie nu imi place frigul in calatorii. Ca sa ma simt bine, ca sa ma pot bucura de vacanta trebuie sa am un confort termic de minim 15 grade cu soare, ca sa ma pot plimba linistita pe strazi. Dintre destinatiile cu caldura iarna (din Europa fiindca momentan n-am buget de Asia) sus pe lista mea erau patru destinatii: Coasta de Azur, Lanzarote, Cipru si Insulele Azore. Am stat doua saptamani sa studiez bilete de avion si variante low-cost pentru o vacanta combinata si in final am ales o saptamana in Cipru, urmata de o saptamana pe Coasta de Azur.

Cipru-orase-obiective-turistice-atractii

De ce am ales sa merg in Cipru, iarna

Sincer .... ca sa pot sa vizitez linistita. Vara e foarte cald, am citit pe mai multe bloguri, impresii nu tocmai reusite din cauza caldurii. Sincer, la 40 de grade (cat e in Cipru vara) nici sa faci plaja si baie nu e indicat, cu atat mai putin turism. Probabil toamna, septembrie-octombrie e perioada cea mai buna, insa eu daca as merge atunci m-as rezuma la plaja si baie (probabil intr-o vacanta cu copilul) fiindca serios acum, nu mai am energia de de la 20 de ani cand puteam sa stau 5 ore pe plaja, cu capul in soare  si apoi sa ma plimb alte 10 prin oras, sa fac fotografii si sa vizitez din greu, fara nici o problema.

Ce atractii, orase si obiective turistice sa vizitez in Cipru?

Mi-au mai ramas cateva zile pana la plecare si nu mai am atata timp sa ma documentez teminic, de aceea m-am gandit sa apelez la voi, cei care ati facut deja o vacanta in Cipru si aveti recomandari din surse sigure.

Din ce am citit pana acum, am vazut ca toata lumea recomanda inchirierea unui masini, asa ca ne-am conformat. Avand in vedere ca voi calatorii cu prietenii, aceasta este cea mai ieftina si confortabila varianta. Pana la urma ne-am hotarat sa luam o masina din flota de autoturisme medii a companiei  Formula Rent a Car.

Avand masina ne va fi mult mai usor sa vizitam insula. Acum intrebarile mele sunt urmatoarele:
  • Ce orase si atractii turistice sa-mi trec in itinerarul turistic de o saptamana in Cipru? Poate aveti ceva recomandari pentru un traseu interesant si frumos de vazut.
  • In Cipru doresc sa fac cat mai mult turism culinar. Am deja o lista de restaurante scoase de pe TripAdvisor carora vreau sa le trec pragul, insa intrebarea mea este: ce preparate traditionale ar trebui sa incerc?
  • Daca tot vom fi cu masina si avem atata libertate de miscare imi doresc sa fac agroturism. Ce sate credeti ca sunt cele mai frumoase si reprezentative pentru a vedea cum decurge viata la tara in Cipru? De asemenea imi doresc sa iau masa la ceva taverna/han traditional, m-as bucura daca mi-ati putea da ceva recomandari. 
  • Imi doresc sa fac degustari de vinuri. Stiti cumva care podgorie ofera o astfel de experienta? Pana acum am gasit doar oferta celor de la Oak Tree (10 vinuri-12 euro). A incercat cineva? Cum vi s-a parut? Merita mers pe varianta asta sau sa ne rezumam la vinuri luate din magazin...
  • Alte experiente pe care le-ati incercat si mi le puteti recomanda. Eventual Escape Rooms sau diverse tururi de o zi in locuri frumoase si greu accesibile cu masina. Stiti cumva daca barcile si tururile pe mare functioneaza si in timpul iernii...?
😍 Vacanta s-a terminat si am revenit cu impresiile 😍

11 comentarii:

  1. Eu pe 16 septembrie plec in Cipru! Mi-am luat bilete la avion de prin octombrie cu 500 lei doua personae dus-intors si cazare pe Booking cu plata la destinatie la 1300 lei 6 nopti in Larnaca. Eu vreau sa vad neaparat Muntii Troodos cu satul Omodia, Paphos, Nicosia, Famagusta-Orasul Fantoma si Nissi Beach cu excursie cu vaporul la Cape Greco!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow ce itinerar complex v-ati facut deja. Sper sa ajungem si noi in toate aceste locuri. Mersi de info.

      Ștergere
  2. inafara ce cele de mai sus ar mai fi Lara Beach, unde isi depun broscutele testoase ouale ( e in Phapos District)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos pentru informație. Sper să ajungem și acolo

      Ștergere
  3. Cât de frumos! Tare mi-ar plăcea și mie să mă plimb prin toate aceste locuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să ajungi în Cipru cât de curând biletele de avion dus întors au fost doar 120 RON

      Ștergere
  4. Elena Ionita7:00 p.m.

    Am fost in Cipru in octombrie si cred ca este momentul ideal, in jur de 27 grade. Sfatul meu, daca inchiriezi masina, este sa nu ratezi zona ocupata de turci. Mancarea este savuroasa, un adevarat dezmat al savorilor, o combinatie intre bucataria nord africana si greceasca

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti recomand un spectacol audiovizual cu apa, e de exceptie http://www.magicdancingwaters.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc dar din păcate show-ul nu are loc în perioada în care mergem noi 😑😑😑

      Ștergere
  6. Mmmm, frumos in Cipru. Pai ai putea sa incepi cu ceva ce noi am (cam) ratat: Lacul sarat de langa aeroportul Larnaca, unde iarna e apa si multi flamingo :-). Noi am fost in septembrie si l-am gasit uscat si pustiu. Ok, alte informatii: noi am fost si Ciprul turcesc, care ne-a placut mult. Am agreat cu cei care ne-au inchiriat masina sa ne lase (a trebuit sa platim asigurare la vama), in general nu e voie. Am vizitat cate putin orasele Larnaca (biserica Sf Lazar, cetatea, situl arheologic Choirokoitia), Limasol si Paphos (mormintele regilor), plaja Lara (cea cu broscute) - foarte faina dar izolata, sa va luati apa si mancare daca mergeti acolo. Am vizitat Nicosia, ultima capitala impartita din lume. Parca am vizitat ceva observator, apoi am trecut ca pietoni in Nicosia turceasca si ne-am plimbat. Am fost la bisericile din muntii Troodos. In partea turca am fost la Kirenia/Girne (e un castel acolo), Famagusta (Magusa) + ruinele Salamis, abatia Bellapais, castelele St Hilarion, Buffavento si Kantara, capul Sf Andrei cu manastirea si Golden Beach (sau Hassan's turtle beach in aprpiere), care-s minunate.
    De mancat am mancate Meze (cu carne sau cu peste) - sunt un fel de gustari din toate felurile traditionale din Cipru. Asa o sa afli ce-ti place, dar cantitatea de mancare e enorma, cred ca n-am mancat niciodata atat de mult. Si nu ocoli copetariile turcesti :-D

    RăspundețiȘtergere