Impresii și atracții din Bethlehem văzute în 3 zile prin Palestina

Ce ar fi sa ne cazam în Bethlehem? Prietenii mei se uita suspicios la mine, apoi îmi spun “tu ai înnebunit? Vrei sa ne cada bombele în cap? ” Ce o sa vedem 3 zile în Bethlehem și de ce am sta în Palestina? La urma urmei poate nici nu ne mai lasă în Israel, dacă nu mai putem veni acasă, interogatoriu, nebunii…. Tu chiar vrei sa ne bagi în belele!? 
Hmmm, am stat o săptămână să ne gândim dacă merita sau nu sa ne riscam, știind conflictele dintre cele doua tari, dar apoi știam și ca Bethlehem e turistic și Marea Moarta la fel, iar Ierusalimul e doar la 12 km. Practic timp de 3 zile vom dormi aici și vom face zilnic un traseu turistic. De ce în Bethlehem? Fiindcă am găsit un apartament super ieftin, cu o locație excepțională, cu un proprietar pe care toată lumea îl lauda pe Airbnb și de ce nu, pt a experimenta Palestina, având o cunoștință printre localnici. Nu e interzis sa mergi in Palestina, din contra turismul se promoveaza si la ei, asa ca in final am facut rezervarile si mergem. Evident temerile noastre erau intr-un fel tot acolo, poate și mai pronunțate acum ca ne aflam în autobuzul 210 ce ne duce din Ierusalim in  Bethlehem.



Vacanta in Israel am facut-o pe cont propriu. Informatii utile de organizare:
*Zborul m-a costat 30 de euro din Cluj in Tel-Aviv luat de aici >>>Bilet de avion ieftin Israel . Vrei sa te cazezi la Hotel? Rezerva aici >>> Hotel-uri ieftine in Israel  Noi am stat  timp de 10 nopti in apartamente inchiriate la localnici,  prin AirBNB, pt care am platit 20 euro/apartament/pers/noapte. Puteti citi detalii despre ele in acest articol >>> Toate apartamentele in care am stat pe AirBNBVrei sa inchiriezi si tu o camera/apartament la localnici? Iti ofer un voucher de 100 ron pe care il poti folosi la cazare oriunde in lume, la prima ta rezervare, daca iti faci un cont nou (gratuit) >>> VOUCHER 100 RON AICI.
~Am ajuns in Palestina - suntem bine ~


In autobuz, partenerii noștri de călătorie sunt toți arabi, nici un turist și gândul ma înfioară. Dar va fi bine….n-are ce sa fie rău, mai ales ca am trecut prin Checkpoint 300 fără ca măcar sa ne oprească autobuzul. Suntem în Palestina! 
Din stația de autobuz sunt mai puțin de 2 km pana în Piata Manger, însă dealurile astea, pe căldura asta, ma înfioară. Negociem un taxi cu 15 sekeli/ron. Habar n-avem dacă am luat teapa, dar la 5 sekeli/ron de persoana eu nu ma plâng, mai ales când vad pantele abrupte din oraș. Nici gând să-mi trag trollerul pe muntele asta! 
In Piata Manger ne conectam la netul gratis și ii scriem lui Ahmed c-am ajuns. În nici 10 minute vine după noi cu masina, ne arata apartamentul (de care suntem foarte mulțumiți, avem chiar și 2 balcoane) ne da harta, pont-uri și informații, apoi ne duce în magazinul de la parter, sa facem cunoștință cu unchiul lui, care ne va vinde produse la preturi corecte. Într-adevăr o apa mare e 3 sekeli/ron, o înghețata e 2 sekeli/ron și un pachet de biscuiți mic e 1 sekel/ron. Oh, preturile în Palestina sunt la jumătate de preț sau chiar mai mici decat în Israel!!! Deja iubesc tara asta :)))

Bethleem-Palestina-de-vizitat-impresii-obiectiv-turistic

Bethleem-Palestina-de-vizitat-impresii-obiectiv-turistic

Bethleem-Palestina-de-vizitat-impresii-obiectiv-turistic

Bethleem-Palestina-de-vizitat-impresii-obiectiv-turistic

Biserica Nativitatii


Ahmed se oferă sa ne ducă în centru cu masina (stam la 100 de metri de Biserica Nativitatii, însă cei 100 de m sunt pe o panta super abrupta, pe care ma bucur ca nu trebuie sa ii urc pe jos). Biserica e întunecoasa tare, iar locul nașterii lui Isus este într-o grota la subsol, unde câteva zeci de persoane așteaptă în coloana ca să vadă locul cu pricina. De data asta nu ne grăbim nicăieri asa ca așteptăm răbdători pana toți își fac poze, apoi facem și noi una și ne întoarcem în biserica, unde un cor tocmai își începe reprezentația. În biserica e plin de pelerini indieni și romani. Foarte mulți romani peste tot pe meleagurile astea, lucru care ma bucura! 

Biserica-Nativitaii-Bethleem

Biserica-Nativitaii-Bethleem

Biserica-Nativitaii-Bethleem

Biserica-Nativitatii-obiectiv-turistic-impresii-Bethleem

Biserica-Nativitatii-perelinaj-Israel-impresii

Centrul istoric din Bethlehem 


Când am ieșit din Biserica ne-am dus sa dam o tura prin centrul istoric, să-l prindem pe lumina. V-am mai zis ca pe-aici la 7 e întuneric, cu toate ca suntem aproape în iunie. 
Cum e centrul istoric din Bethlehem? Ei bine, depinde cu ce compari. Dacă îmi amintesc vacanta în India, ei bine, acolo era mai rău. Dacă îmi amintesc ca tocmai am venit dintr-un oraș modern și cosmopolit (Tel Aviv) , ei bine în Bethlehem zici ca am aterizat pe cu totul alta planeta. Pungi, hârtii, mizerie mare. Localnicii sunt toți arabi, ce vând în magazine și dughene mici, din care ne întreabă de unde suntem și ne invita în magazinele lor pe românește. Oamenii sunt foarte prietenoși și ospitalieri, într-un mod sincer. Se vede, ca duc o viata grea și turiștii sunt o mana cereasca pentru ei. Pe aleile labirintice din centru copiii se mai joaca șotron și ne saluta cu un “hellloouuu” lung după care ne fac cu mana și ne analizează fiecare mișcare. Nu se sfiesc nici de aparatele foto. 

Bethleem-am-fost-acolo-impresii

Bethleem-am-fost-acolo-impresii

Bethleem-am-fost-acolo-impresii

Bethleem-am-fost-acolo-impresii

Bethleem-Palestina-am-fost-acolo

Milk Grotto 


Milk Grotto  apărea la 400 m de casa noastră, singura problema fiind ca în Bethlehem Google maps nu a ajuns. Drept urmare nu ne ajuta cu direcționari, asa ca trebuie sa mergem pe ghicite spre punctul indicat. După cum bine ghiciți am urcat și am coborât de ne-au sărit capacele (tot Bethlehem-ul e construit pe niște dealuri super abrupte) asa ca ma simt mai rău decât pe o banda de jogging, mai ales la 35 de grade. Cred ca am făcut infarct de 3 ori pana am ajuns, dar e ok, inca respir. Grota aceasta e o biserica catolica cu adevărat speciala. Ma bucur, ca am ajuns aproape de ora închiderii fiindca am avut toate cele 3 grote din interior doar pentru noi și cele doua măicuțe ce supravegheau locul. Aici se spune ca Fecioara Maria, în timp ce își hrănea pruncul, i-a căzut o picătură de lapte pe jos și podeaua și-a schimbat culoarea din rosu în alb. Datorita acestui miracol, biserica a devenit un loc de perelinaj foarte important pentru creștini, în special în rândul femeilor ce doresc sa se trateze de infertilitate. 

Obiectiv-Turistic-Bethleem-Milk-Grotto

Obiectiv-Turistic-Bethleem-Milk-Grotto

Obiectiv-Turistic-Bethleem-Milk-Grotto

Obiectiv-Turistic-Bethleem-Milk-Grotto

Obiectiv-Turistic-Bethleem-Milk-Grotto

“The Olive Wood Factory” și o panorama de nota 20 cu Bethlehem


In general evit magazinele turistice, însă aici chiar mi-am dorit sa intru în special fiindca știu ca preturile in Bethlehem pot fi drastic reduse cu ceva negocieri. Acesta este un business de familie și toate produsele ce se vând aici sunt fabricate în atelierul de alături pe care l-am vizitat gratuit. Toate lucrușoarele ce se vând, sunt din lemn de măslin (în special suveniruri și obiecte religioase). 

La etaj, urcând niște scări înguste și foarte înalte am ajuns pe acoperișul magazinului, de unde am putut privi o panorama cu Bethlehem-ul de 360 de grade. Lumina cade perfect acum, aproape de apus, pe Biserica Nativitatii de alături, asa ca îmi dau seama ca de fapt Milk Grotto se afla în spatele bisericii, iar noi am înconjurat o grămadă degeaba. Ei bine, asa se întâmplă când nu ai ghid, greutățile vieții de calator independent :)) 


The Olive Wood Factory-Bethleem-de-vazut

The Olive Wood Factory-Bethleem-de-vazut

The Olive Wood Factory-Bethleem-de-vazut

Panorama-priveliste-Bethleem-Palestina-poza

Panorama-priveliste-Bethleem-Palestina-poza

Zidul din Bethlehem - vizitați orașul inchisoare


Nu știam sigur, dacă doresc sa vad zidul acesta fiindca nu vreau sa ma implic emoțional și politic. Vreau sa vad totul din punct de vedere turistic. Oricum eu în general nu sunt fana istorie fiindca toate vorbesc de batalii și războaie, nimic bun, nimic pozitiv. Pana la urma am negociat un taxi și i-am zis sa ne ducă pana acolo. Zidul are 708 km (practic desparte toată Palestina de Israel) e înalt de 8 m și e acoperit cu sarma ghimpata. Drept urmare Palestina e închisă în propria închisoare, o tara din care localnicilor le trebuie permis special ca să poată intra în Israel și implicit oriunde altundeva. N-au aeroport, asa ca sunt practic prizonieri.

Zidul a fost construit în anul 2000, iar în 2005,cunoscutul artist Bansky a făcut un proiect cu graffiti, ce sa atragă atenția asupra problemei și sa promoveze turismul. El a fost primul, urmat apoi de alți artiști și vedete (Pink Floyd a scris un mesaj din melodiile lor pe zid). Zidul spune poveștile reale ale localnicilor pe pancarde mari,pe toată porțiunea de zid din Bethlehem. Dacă stai sa le citești te apuca plânsul. E mult mai rău decât la zidul din Berlin. Este o porție de istorie, foarte recenta. Picturile murale sunt imense, frumoase și fotogenice ( unele amuzante, unele nostalgice, triste… chiar dure). Nu am sa comentez prea mult fiindca părerea mea contează prea puțin, iar adevărul e undeva la mijloc. În definitiv 144 de tari au votat ca zidul e ilegal, dar e tot acolo. Din punct de vedere turistic zidul e ca un muzeu în aer liber, pe care va recomand sincer sa îl vedeți. 

Obiectiv-turistic-Zidul-din-Bethleem

Obiectiv-turistic-Zidul-din-Bethleem

Obiectiv-turistic-Zidul-din-Bethleem

Zidul-din-Bethleem-Palestina

Zidul-din-Bethleem-Palestina


Restaurantul Afteem (locul 1 pe TripAdvisor)


In cele 3 seri petrecute în Bethlehem am luat de fiecare data cina la restaurantul Afteem, pe care ni l-a recomandat în prima zi, gazda noastră. Se afla în Piata Manger pe dreapta, pe o străduță ce coboară puțin în panta. Interiorul este tradițional, meniul destul de limitat, însă mâncarea e foarte buna și ieftina. Un sandwici falafel doar 7 sekeli/ron, hummus cu 15 sekeli/ron, o farfurie de salata de vinete dementiala tot 15 sekeli/ron ,cola la sticla mare 7 sekeli/ron. Cam asta am mancat zilnic, însă nu ne-a deranjat fiindca in Bethlehem nu prea sunt restaurante în zona asta și seara eram prea obositi sa urcam si sa coboram dealuri, doar ca să găsim probabil, aceleași feluri de mâncare. 

Restaurantul-Afteem-Bethleem

Restaurantul-Afteem-Bethleem

Impresii la final despre Bethlehem


După 3 seri petrecute în Bethlehem m-am atașat cumva de orașul acesta. De oamenii lui. De vânzătorul de la supermarketul de jos ce ne făcea mereu sa zâmbim. De vecinii ce ne făceau cu mana când ieșeam pe balcon. Deja după 3 zile și oamenii ne salutau pe strada, probabil fiindca eram unicii turiști constanți, asa ca pt ei, noi eram speciali. În general majoritatea vin cu autocarele turistice, vizitează, poate petrec 1 ora prin magazine și înhăța un falafel la mana, apoi se urca în autocar și pleacă. Seara noi eram unicii turiști din oraș. 

Sincer va spun, ca nu ne-am simțit niciodată în pericol, trecerea în Ierusalim s-a făcut fără întrebări sau probleme de fiecare data, iar gazda noastră Ahmed a fost un adevărat prieten. A treia zi am negociat sa ne ducă cu masina la Marea Moarta, excursie despre care urmează sa va povestesc. 

5 comentarii:

  1. imi place foarte mult cum scrii alice.povestea calatoriei tale in india m-a tinut cu sufletul la gura ! multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi place descrierea,abia aștept să văd Betleemul,să mă încarc cu binecuvântări divine

    RăspundețiȘtergere
  3. Thank you for your insightful post! Your ideas really resonated with me. Be sure to check out this profile for more great content Reaction Time Test. Fun fact: Your reaction time can be affected by how well you sleep.

    RăspundețiȘtergere