Azi e 1 Septembrie, oficial a trecut și vara asta. Vara ce n-am prea simțit-o la drept vorbind, pe timp de pandemie, lucrând aproape non - stop. Insa acum ca ma gândesc cum sa structurez acest articol îmi dau seama ca am totusi cateva realizări. Am calatorit, am slăbit și cel mai important am bifat toate cele 120 de zile din fisa nebuna de lucru, pe timp de Coronavirus. Acum e timpul sa Sărbătoresc!
Cum credeți ca am Sărbătorit? Cu o vacanta evident. Nu mi-a ieșit nimic din ce mi-am propus la capitolul călătorii, însă n-am de gând sa ma lamentez prea tare acum. Din cauza job-ului și a regulii de auto-izolare la întoarcere în UK nu am reușit nici vara asta sa ajung acasă. Tristețe mare, plansete ca nu îl vad pe Kari, dar viata merge înainte și nu se termina totul aici. Lunile viitoare voi ajunge în România, fie ce-o fi!
Pe unde am calatorit in vara anului 2020:
Fără prea multe variante, am calatorit in UK. După ce am trecut peste drama ca nu ma pot duce în RO, analizând situația la rece mi-am dat seama ca nu e atâta de grav. În definitiv eu n-am prea calatorit în UK. Am fost prin Sud anul trecut, în Portland, Weymouth și Bornemouth, asa ca vara asta am decis sa merg în Nord, în Newcastle, Leeds și York pt o săptămână. Cu ce am rămas din aceasta vacanta!?
Cu atmosfera de distracție și viata de noapte din Newcastle unde începeam zilele făcând turism și terminam printr-un Pub tur, având în vedere ploaia și temperaturile scazute ce nu treceau de 10 grade, în august. Cu ocazia asta am învățat sa călătoresc în stil britanic :)) în sfârșit înțeleg de sunt atât de populare pub-urile în UK.
Din NewCastle am făcut o excursie de o zi în Durham, un orășel desprins din povesti, cu pod-uri istorice și monumente incluse în patrimoniul UNESCO. O comoara!
Apoi am coborât în mijlocul tarii și ne-am stabilit baza în Leeds, al treilea cel mai mare oraș din UK. N-am avut cine știe ce așteptări de la Leeds, din contra, aveam planificat sa facem zilnic excursii de o zi, spre alte locuri.
Însă ghiciți ce!? Mi-a plăcut atât de mult orașul, încât ne-a dat tot programul peste cap. În Leeds m-am simțit acasă. Totul e la maxim 20 de minute de mers pe jos, un oras împânzit cu galerii de Shopping, arta, muzee, restaurante bune și tot al doilea Pub are un "happy hour" de nerefuzat. Atmosfera 100% de vacanta!
Singura excursie pe care am făcut-o din Leeds, a fost în York, un orășel turistic ce l-aș trece în top 3 “must see in UK“. In York am făcut turism ca la carte, am luat la rand străduțele din centrul istoric, am intrat în toate magazinele independente, am făcut degustări de ciocolata, am vizitat tot ce era de vizitat! Mi-a plăcut la nebunie!
Articole publicate pe blog în vara anului 2020
In sfârșit m-am ambiționat și am scris jurnalul de călătorie cu Tunisia. Nu știu dacă am reușit sa surprind toata frumusețea acestei tari, însa pentru cei ce cauta autenticitate, aventura, o tara fără hoarde de turiști și preturi mai mici decât în România, Tunisia e destinația ideala, în special în extra sezon. Va recomand sa citiți toate articolele și poate, poate, îl treceti în BucketList:
Progresul de pe Instagram în vara 2020
Am fost destul de activa pe Insta Stories în ultimul timp, mai ales în zilele de vacanta. Am incercat sa va iau cu mine peste tot, în schimb pe profil doar acum încep ușor ușor sa îmi intru în ritm.
Pe timp de pandemie, când toate tarile se aflau în stare de urgenta nu mi s-a părut etic sa promovez călătoriile, însă acum ca lucrurile s-au mai relaxat am postat 8 fotografii noi pe profil sub hastagul #PozeleSpunPovesti Cea mai apreciata este ACEASTA cu 1034 de Like-uri. Va mulțumesc!
Viata privata in vara 2020
La capitolul acesta v-as putea povesti pana mâine despre cum e sa lucrezi 2 luni fără nici o zi libera.
În unele zile m-am simțit o eroina, în altele… un robot. Am fost când pe val, când în mocirla. În orice caz, te afectează psihic enorm. Nici măcar gândul ca urmează vacanta nu m-a putut tine pe linia de plutire. Sensibila și instabila emoțional, asa as descrie starea mea de spirit vara aceasta. Însă acum ca am terminat perioada asta nebuna la job, ma simt în sfârșit bine. O sa continui sa lucrez în mod normal de acum înainte, cu mai multe vacante scurte pana la final de an. Evident, dacă nu intervine din nou, ceva.
Pe partea pozitiva, în sfârșit vad rezultate serioase cu dieta.
În vara asta am slăbit in jur de 10 kg, poate o idee mai mult. Nu se pune fiindcă am cam trișat vacanta asta în UK, asa ca ma aștept la un mic adaos. E greu sa numeri caloriile când mănânci zilnic la restaurant. Însă ce e sigur, e sigur, 10 kg cu siguranță am dat jos! De mâine trec înapoi la dieta (ca doar e început de luna noua și anotimp nou) trebuie sa ma pun înapoi pe treaba. Dieta intermitenta și 1500 de calorii pe zi. Funcționează 100% sa știți!
Alte realizări nu prea am. Poate doar regrete, ca a trecut vara și n-am ajuns la mare.
Au fost câteva zile cu 40 de grade la Londra vara asta. Zile de excepție le-aș putea numi. Eram la lucru, tot ce visam era marea. Ma uitam zilnic la TV, doar ca să vad știrile cu plajele pline. Măcar alții se bucurau de viata.
Ma tot consolam ca termin job-ul și merg și eu pe plajele din Sud, sa ma înghesui la un loc cu turistii. Din păcate am rămas cu visul, fiindcă pe când am intrat în vacanta s-a făcut frig și a început sezonul ploios. În Londra toamna a început în 15 august anul acesta. Oh… vremea de aici, cel mai sensibil și dezbătut subiect, n-aș gata pana mâine. Nici nu cred ca o sa ma obișnuiesc vreodată cu ploaia, vântul și frigul. Doar le tolerez!
Mai jos cateva instantanee din vara 2020.
Cand ma uit peste ele imi dau seama ca am avut o vara chiar frumoasa :)
Planuri pentru septembrie 2020
In septembrie o sa lucrez toata luna. Prima data dupa multi ani, in care nu o sa-mi petrec ziua de nastere intr-o vacanta, intr-un loc insorit. Nu prea sunt fericita cu perspectiva asta, insa am sa incerc sa vizitez locuri noi din Londra. In plus am de gand sa mananc la cat mai multe restaurante cu specific nou, din care n-am mai incercat niciodata. Sa vedem ce o sa iasa :)
Voi cum ati petrecut vara aceasta?
Prin ce destinatii ati reusit sa ajungeti?
😍 Apreciez comentariile voastre pe blog 😍
Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!
E bine ca macar ai reusit sa vezi mici particele din UK, daca acasa nu ai putut ajunge. Pentru noi a trecut prea repede vara. Am reusit sa ajungem putin si la mare si la munte, in tara la noi.
RăspundețiȘtergereCe frumos! Noi am fost anul acesta la Brasov, Bran, Sinaia si Cluj. Ne-am limitat la teritoriul tării noastre.
RăspundețiȘtergereE bine ca ai reusit sa iti faci cateva mici bucurii si ai reusit sa vizitezi cateva locuri. Noi nu am fost de cat la noi la mare 4 zile si atat anul acesta
RăspundețiȘtergereE bine ca ai reusit sa iti faci cateva mici bucurii si ai reusit sa vizitezi cateva locuri. Noi nu am fost de cat la noi la mare 4 zile si atat anul acesta
RăspundețiȘtergereVara aceasta a fost plina, evenimente, zile de nastere, doua evadari, una in Viena cateva zile si una in Croatia la mare, pentru 10 zile.
RăspundețiȘtergereA fost o vara de provocari, rabdare si suspans. Am luat fiecare zi cu provocari si mi-am pastrat calmul. M-am concentrat mult pe blog si social media.