Ghid practic vacanta in Turcia - recomandari si pareri personale

Dupa vacanta in Turcia am adunat pentru voi numeroase informatii utile, impresii, recomandari si m-am gandit sa le impartasesc cu voi fiindca stiu, ca o sa va prinda bine. Mai ales daca mergeti prima data in Turcia, pentru ca desi e aproape de Romania (faci cam 12-14 ore cu masina pana acolo) e o tara foarte diferita. E poarta spre Orient cu peste 8000 de ani de istorie, cu capitala la Ankara (desi e mai interesant in Istanbul, singurul oras din lume ce se afla pe doua continente, Europa si Asia) cu peste 8000 de km de coasta pe malul Marii Mediterane + malurile Marii Negre si traditii vechi de mii de ani specifice locului. Faptul ca e o tara islamica ii da de asemenea un farmec aparte, pentru cei care cauta exotismul tarilor arabe, se stie ca Turcia e cea mai apropiata si ieftina varianta.

harta-obiective-turistice-din-turcia


Impresii despre Istanbul
Cititi articolul cu ->>> Top 10 obiective turistice vazute in Istanbul cu ghid
Imi pare rau ca nu am reusit sa scriu si impresiile mele despre oras in articol, dar nu-i nimic ca le voi scrie aici. Ce trebuie sa stiti pentru o vacanta in Istanbul e ca:
-Istanbulul e un oras babilonic, are 70 de km (doar el)! Aveti asta in vedere cand rezervati un hotel fiindca puteti face naveta in adevaratul sens al cuvantului pentru a ajunge in zona cu obiective turistice. Va recomand sa rezervati unul cat mai central, ca sa nu va bateti capul cu mijloacele de transport. In Istanbul nu exista metro si cu tramvaiul e o adevarata aventura.
-Coada la obiectivele turistice e imensa, ceva de neimaginat. Daca vreti sa vizitati cat mai multe, mergeti cat mai de dimineata sau seara aproape de inchidere. Oricum asteptati-va sa stati minim 1 ora/2 la obiective precum Moscheea Albastra, Palatul Topkapi, Biserica Sfanta Sofia etc.
-Croazierele pe Bosfor sunt ieftine (in jur de 5 euro pentru o plimbare de doua ore). Barcile turistice le gasiti in Portul Eminonu (aproape de Podul Galata).
-Asteptati-va la multa aglomeratie peste tot. Fiindca orasul e atat de mare si suprapopulat de turisti (cati turisti am vazut in Istanbul nu tin minte sa fi vazut niciunde, nici macar in Paris sau Londra). Adevarul e ca toti membrii statelor Arabe viziteaza Turcia si in special Istanbul fiindca nu au nevoie de viza, asadar va dati seama ca, e plin de turisti din Maroc/Egipt/Qatar/Emirate etc. Asta inseamna ca la bazare si la obiective turistice trebuie sa dai coate din greu.
-Obiectivele turistice de top sunt foarte aproape unele de alele. Noi intr-o zi am reusit sa vedem si sa experimentam 10 locuri diferite. Efectiv mult sunt lipite una de alta. Daca stati multe zile puteti face programul in asa fel incat sa nu depindeti prea mult de tramvaie (ceea ce va si recomand).
-In Istanbul vremea e cam ca la noi primavara si toamna. Vara e foarte cald. De exemplu eu am fost in octombrie si erau 10 grade, ceata si vant. Din cate am inteles iarna asta a nins la Istanbul, deci nu va asteptati sa fie foarte cald in afara sezonului de vara.

Recomandari organizatorice pentru o vacanta in Turcia

1. Aveti nevoie de pasaport. Din cate am inteles de la 1 mai 2015 trebuie sa mergeti cu pasaport valabil inca cel putin 6 luni. Daca nu riscati amenda. Ca sa nu aveti probleme nu duceti mai mult de 200 de tigari/ 50 trabucuri si 0 alcool. Iar la intoarcere daca aduceti covoare, trebuie sa aveti pentru el certificat de achizitionare. (Cele foarte vechi pot fi considerate piese de muzeu si sa vi le confiste).

2. Turcia este o tara sigura. Chiar daca se mai intalnesc cazuri de furturi (in orasele mari) puteti calatori si pe cont propriu fara probleme. Totusi evitati zona de sud-est a tarii, care se afla in conflict!

3. Nu va schimbati banii in Romania. Desi sunt cateva locuri in Bucuresti unde va puteti schimba ronii in lire turcesti, riscati degeaba sa luati teapa. In Turcia, imediat dupa frontiera este un magazin imens unde puteti schimba bani fara comision. Apoi mai puteti schimba bani in Istanbul, Ankara, Antalya etccc. Peste tot in zonele centrale sunt case de schimb valutar (sa va uitati atent sa nu perceapa comision).

Rata de schimb aproximativa: 1 lira turceasca = intre 1.5 pana la 3 ron! Eu am fost in octombrie si era 2.8 ron iar acum, in februarie e 1.5 ron.

4. Daca ramaneti fara bani nu va faceti griji! In Turcia aproape peste tot puteti plati cu cardul. Chiar si in bazar.

5. Toaletele turcesti (cele cu talpita) nu o sa le gasiti doar la popasurile de pe drum (la toate se plateste). La hotelurile turistice sunt toalete normale.

6. Hotelurile (in care am stat eu) aveau 3 stele. Pot spune ca toate au fost peste asteptari, mai putin unul (cel din Antalya). Aratau foarte bine, moderne, camere mari, curate. Iar micul dejun era extrem de bogat.

7. Mijloacele de transport in comun sunt bine puse la punct. Autocarele sunt moderne (toate au mini tv cu LCD in fata scaunului). Pretul e de pana in 50 lire/tichet/pe traseu lung. Puteti sa calatoriti mult si bine pe cont propriu in Turcia, nu cred ca o sa aveti probleme, nici daca calatoriti singura ca femeie.

8. Preturile sunt mici in comparatie cu cele din Europa de Vest si ceva mai mari decat in Romania.
De exemplu benzina e mai scumpa decat la noi, mancarea e cam ca la noi (intre 10 si 15 lire turcesti la fast-food si peste 20 lire turcesti la restaurant). Obiectivele turistice sunt destul de scumpe (12 euro Palatul Topkapi si Biserica Sfanta Sofia din Istanbul) 7 euro Pamukkale... restul sunt mai ieftine.
Produsele de bazar au preturi ca la noi sau o idee mai mici. De exemplu condimentele sunt foarte ieftine, ceaiurile etc. Aurul nu este mai ieftin in Turcia! (au trecut vremurile alea). La dulciuri preturile sunt extrem de variate, chiar trebuie sa te plimbi mult sa prinzi un pret bun. Oricum nu cumparati de la primele standuri.

9. In bazar se negociaza si preturile cerute sunt deseori nesimtit de mari. Ca sa stiti aproximativ pretul corect faceti un tur si intrebati pretul la acelasi produs in mai multe magazine, o sa vedeti ca pretul difera. Cand il gasiti pe cel mai ieftin, mergeti la el si acolo incepe negocierea. Daca nu va place sa negociati cumparati alimente si suveniruri din supermarket-uri unde pretul e afisat.

10. Distantele sunt mari. Luati asta in considerare cand va ganditi sa faceti o vacanta pe cont propriu sau chiar si prin agentie. Sunt multe ore de stat in masina/ autocar si de condus. De exemplu:
Istanbul - Cappadocia = 730 km
Istanbul - Antalya = 727 km
Istanbul - Pamukkale = 663 km
Istanbul - Kusadasi = 652 km
Antalya - Cappadocia = 580 km
Antalya - Pamukkale = 244 km
In nici un caz nu va ganditi ca puteti face excursii de o zi din Istanbul spre Cappadocia sau Pamukkale (care sunt cele mai interesante obiective turistice ale Turciei).

11. Majoritatea populatiei este musulmana (mai exact 98% din populatie). Cu toate ca sunt destul de permisivi, purtati haine decente, bluzite si tricouri ce sa va acopere posteriorul daca nu vreti sa auziti suieraturi din partea barbatilor. De asemenea rochitele scurte ar fi mai bine sa le lasati acasa.
Daca vreti sa intrati in moschei (majoritatea le puteti vizita chiar daca nu sunteti musulmani) trebuie sa aveti umerii si picioarele acoperite.

12. Vremea in Turcia e destul de variata. De exemplu eu am fost in octombrie si atunci erau cam 12 grade, vant si ceata in Istanbul si peste 30 de grade in Antalya, Pamukkale si Cappadocia. E bine sa verificati starea vremii inainte sa mergeti in Turcia!

Comparatie Turcia - Maroc (pareri personale)
Fiindca am locuit 1 an in Maroc m-am dus in Turcia cu anumite idei preconcepute. Mai exact credeam ca daca ambele sunt tari arabe vor fi foarte asemanatoare. Cand am ajuns in Turcia am fost surprinsa sa descopar cat de diferite sunt de fapt. Intr-adevar ambele tari au moschei, bazaruri, auzi de 5 ori pe zi chemarea la rugaciune, arta comertului si a negocierii e la ea acasa dar in rest e foarte diferit.

Sa analizam cateva aspecte:

1. Obiectivele turistice sunt foarte diferite. Turcia se mandreste cu Cappadocia si Pamukkale, doua rezervatii naturale extraordinar de frumoase. Are de asemenea deschidere la Marea Neagra si Marea Mediterana.
Marocul in schimb are desertul Sahara, Valea Dades (asemanator cu Marele Canion din Statele Unite) muntii Atlas, multe Kasbah (vechi cetati) si deschidere la Marea Mediterana si Oceanul Atlantic.

2. Statiunile de la mare sunt mult mai bine puse la punct in Turcia decat in Maroc. Turcia are numeroase statiuni faimoase (vezi lista aici) pe cand in Maroc doar Agadir s-a facut remarcat.

3. Din punct de vedere a influentelor orientale as spune ca Marocul e o tara mult mai traditionala, mai pitoreasca. In Maroc toate orasele sunt pline de arta orientala, de arabescuri si mozaicuri. Vedeti fantanile, marile porti din bazaruri, moscheile, casele, riadurile ... Marocul e o tara exotica orientala.
Turcia in schimb e o tara mult mai moderna, mai europeana (dupa parerea mea). Se remarca stilul otoman in centrele istorice, iar in rest e plin de mall-uri si birouri de sticla. In Istanbul in afara centrului am vazut imense cartiere de zgarie nori (cred ca cea mai mare aglomeratie de astfel de cladiri din Europa), Le Defence din Paris sa se ascunda.

4. Bazarurile sunt in ambele tari la fel de mari. Diferenta e ca in Maroc sunt mai labirintice, e plin de tarabe si obiecte traditionale ce sunt folosite in uzul zilnic, pe cand in Turcia bazarurile sunt ca niste mall-uri cu buticuri mai mici. Marele bazar chiar arata dupa parerea mea ca un mall cu influente arabe. Marfa mi-a placut mai mult cea din Maroc, insa ce mi-a placut in Turcia e faptul ca vanzatorii nu sunt la fel de agresivi. Si cred ca nici nu incearca sa te fraiereasca atat de rau.

5. Oamenii in Maroc sunt mai traditionalisti decat in Turcia. Vezi asta si din modul in care se imbraca. Portul lor, acele rochii lungi (numite djelleba) le-am vazut peste tot in Maroc si in toate nuantele posibile. In Turcia mai putin si nu tin minte sa fi vazut nici un barbat cu haina traditionala.

6. Din punct de vedere a calatoriei pe cont propriu (chiar singura ca si femeie) in Turcia e mult mai usor. Autocarele sunt moderne, autostrazi sunt peste tot, totul functioneaza ca in tarile europene. In Maroc in schimb doar autocarele CTM pot spune ca sunt ca la noi, in rest sunt niste rable ce functioneaza fara program si super aglomerate.

7. Mancarea din punctul meu de vedere e mult mai buna si variata in Maroc. Dar asta este o impresie cat se poate de subiectiva fiindca acolo am stat mult mai mult si am avut timp sa incerc multe feluri de mancare pe cand in Turcia nu. Oricum dintre kebap/ durum/ rahat turcesc/baclava si tajine/ cus cus/ fursecuri si prajituri marocane, a doua varianta e mai pe gustul meu.

8. Preturile sunt categoric mai mici in Maroc! Atat la mancare, cat si la cazare, obiective turistice, transport. In Turcia preturile sunt ceva mai mari decat in Romania, pe cand in Maroc preturile sunt mai mici decat in Romania.

Per total ambele tari ofera foarte multe din punct de vedere turistic si din punctul meu de vedere nu se aseamana deloc. Asa ca vizitati cu incredere atat Turcia cat si Maroc!

😍ps: Apreciez comentariile voastre pe blog 
si mesajele voastre in privat aliceee_traveler@yahoo.com 😍


» Urmeaza sa calatoresti in TURCIA??? Citeste toate articolele aici


 Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)


14 comentarii:

  1. "credeam ca daca ambele sunt tari arabe" - vrei sa spui musulmane, nu arabe. Sunt de acord cu comparatia:) nimic nu se compara cu tajine delicios. pt Turcia, la oras, aspectele traditionale sunt doar pt branding, ei nu mai traiesc asa. poate doar la sate sa vezi ceva autentic. pana si dervisii rotitori sunt de fapt dansatori care imita, pt turist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate cu dervisii, e doar de spectacol. Acum sincer vorbind, Turcia chiar da clasa multor tari la capitolul turism, chiar daca uneori simti ca e totul fortat. Dar cel putin au simplificat totul in asa fel incat turistul sa poata ajunge oriunde, chiar si pe cont propriu, fara batai de cap.

      Mi-ar fi placut sa stau mai mult in Turcia, sa ies putin din zona turistica sa vad si din perspectiva localnicilor si a vietii lor de zi cu zi. De aceea m-am tot gandit si razgandit daca sa scriu comparatia dintre Turcia si Maroc.

      Ștergere
  2. Pe mine m-ar tenta mai mult Marocul, de fapt tot visez la el, cred ca ti-am mai scris. Inca n-am gasit momentul potrivit pentru o vacanta acolo, dar lucrez la asta :)).
    PS: De Valea Dades nu stiam, dar aruncand acum un ochi pe google vad ca arata intr-un mare fel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa ajungi in Maroc, sunt multe trasee montane in Muntii Atlas. Cred ca Valea Dades ar fi pe gustul vostru fiind indragostiti de munte.

      Ștergere
  3. Anonim1:57 p.m.

    "In Istanbul nu exista metro" - Sa stii ca au metrou.
    "... trebuie sa aveti umerii si picioarele acoperite." - si capul. La moscheile importante/mari se pot imprumuta shaluri pt acoperit capul si umerii. Trebuie mentionat ca absolut in toate nu se intra incaltat ... incaltamintea o poti lasa la intrare sau o poti cara cu tine intr-o geanta sau rucsacel. La moscheile+muzeele importante/mari primesti niste cipici de plastic de unica utilizare.

    Mie mi-a placut mult Istanbul-ul.

    Mihai

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihai multumesc de atentionare si pentru completarea informatiilor.

      Ștergere
  4. Vad ca si tu ai remarcat aglomeratia din Istanbul(pe care am gasit-o obositoare, iritanta, sufocanta). Pentru mine, dupa o vacanta in Turcia a urmat una in Romania intr-un loc aproape pustiu si aproape la fiecare pas exclamam "dar pe aici nu este chiar nimeni!" avand in minte valurile de turisti din precedentul concediu. Dupa clipele relaxante petrecute in Sighisoara urmeaza Praga si sper sa nu fie un nou Istanbul. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In Praga cred ca va fi mult mai lejer, mergi fara grija :)

      Ștergere
    2. Care sunt prețurile la țigări fațã de România ?

      Ștergere
  5. Anonim1:00 p.m.

    Impresii despre Hotel Asrin Beach, Alanya, Turcia : Camerele dezastru...nici 1 stea nu merita ! mobilier foarte vechi ..rupt ..defect, frigider ruginit si nefunctional, colacul la wc rupt - lipsea o bucata din el ..bateriilie la baie ruginite ,faianta sparta , tocurile la usi umflate si pline de mucegai, camera foarte mica . Am vrut sa schimb camera pentru-ca eram cu doi copii mici si camera nu arata ca in pozele dupa directbooking dar am fost pacalit si amanat dupa o zi pe alta ...
    De la hotel pana la principalele atractii trebuie sa inchiriezi taxi sau organizezi excursii .. toate se afla la 100 - 400 km de Hotel . Nu recomand excursia la Pamukkale .. am ales sa mergem cu Christian Tour la un pret dublu fata de restul agentiilor turcesti ..am platit 75 euro de adult si 35 euro de copil si 9 euro adult si 4 euro copil intrare in piscina Cleopatrei , drumul a durat 5 ore dus si 5 ore intors la Pamukkale si piscina Cleopatrei am stat o ora jumate .... am fost dusi sa servim masa in locuri dubioase ..cu mancare plina de muste ..cartofi pai de seara erau serviti si dimineata ..apoi la cina erau amestecati cu sos si serviti iar ..paine uscata ..bataie de joc ... multi au avut indigestii cu voma si diaree ....... Ei spun ca este hotel de 4 stele ...nu este ceea ce este prezentat pe directbooking ... in frigiderul ruginit si nefunctional...ai doua bidoane de apa tot sejurul .. holul murdar si infect ..nu merita !!!

    Vacanta 02-09.07.2019 - pret 1187 euro cu asigurare travel .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare foarte rau ca ati avut parte de un sejur atat de dezastruos. Intr-adevar depinde mult de agentie si de hotel, un astfel de hotel nu ar trebui sa fie in nici o brosura turistica. Am verificat review-urile de pe TripAdvisor si am vazut ca si ceilalti turisti au avut impresii la fel de negative, cu poze exemplificatoare. Parerile lor sunt atat de anul acesta cat si de anii trecuti, asa ca probabil situatia nu se va imbunatati nici pe viitor.
      Acum tot ce va pot recomanda pt vacantele viitoare este sa cititi review-urile inainte sa mergeti in vacanta si sa va asigurati ca agentul de turism ce va vinde vacanta a fost acolo si stie ce vinde.

      Ștergere