Pe unde am calatorit in 2019 - 10 destinatii in 10 luni

Anul trecut am fost ambițioasă. Am vrut sa călătoresc în fiecare luna și am reușit. Anul acesta am avut o alta ambiție, sa lucrez în Anglia, asa ca toate eforturile mele s-au indreptat în aceasta direcție. Bineînțeles, am ales un job ce îmi da multă flexibilitate și timp liber, în asa fel încât sa pot sa petrec timp cu familia și sa călătoresc. Cat am calatorit in 2019? Destul de mult. Am vizitat locuri noi în fiecare luna, am ajuns pe un nou continent - America și am ales o combinatie reușită de destinații, asa încât sa vad ceva total diferit, cu fiecare vacanta făcută. Când ma uit peste harta locurilor vazute ma simt mulțumită! Sper la un 2020 cel puțin la fel de bun!



OFER VOUCHER LA CAZARE 100 RON. ACTIVEAZA-L >>> AICI 



pe-unde-am-calatorit-2019

VACANTA IN PORTLAND 


La început de ianuarie am zburat în Anglia și am început viata aici cu doua săptămâni pe o insula micuța, din sudul tarii, numita Portland. Când îmi amintesc zilele în acest mic sat englez, ma vad pe mine în apartamentul de la mansarda, privind marea de la fereastra. Stăteam într-un apartament înconjurat de mare, un vis de al meu devenit realitate! Îmi amintesc sunetul valurilor, fiecare răsărit și apus ce l-am văzut de aici. A fost atat de frumos! Nu pot sa uit nici ceaiul cu iasomie din charity shop, unde aveau un colțișor special amenajat pentru ceaiul de la ora 5. Îmi plăcea sa răsfoiesc reviste, sa beau ceai si sa privesc lumea de pe strada. De câte ori aveam ocazia, ma întorceam acasă pe plaja Chesil Beach, în compania porumbeilor și a pescarusilor. Ah și priveliștea panoramica asupra insulei din fata hotelului The Heights, de neuitat!


CITESTE ARTICOLUL >>>  Vacanta in Portland

VACANTA IN WEYMOUTH 


Următoarele doua săptămâni din ianuarie le-am petrecut cu job-ul în stațiunea vecina, Weymouth. Cu toate ca în ianuarie nu e sezon turistic, m-am bucurat de plimbările pe plaja lunga, cu nisip a stațiunii. Deseori era cald 12-15 grade și soare. Briza era răcoroasă, vântul era puternic, dar ce mai contează? Eu eram fericita ca sunt la mare! Weymouth mi-a plăcut mult, e foarte pitoresc. Imi amintesc cu drag zona portului, cu bărcuțe mici pescărești, case colorate și restaurantele specializate pe fructe de mare. Weymouth rămâne pe lista mea, pentru o vacanta de vara cu Kari în Anglia. 

CITESTE ARTICOLUL >>>  Vacanta in Weymouth


VACANTA IN BORNEMOUTH & DORCHESTER 


In luna februarie și aprilie am fost cu job-ul in alte locații din Dorset, Sudul Angliei. Ca și baza am stat în Bornemouth, un orășel studențesc, foarte vibrant. E tot la mare asa ca deseori ma bucuram de show-ul făcut de surferi pe valuri. Era interesant pentru mine. 
La fel de interesante sunt și parcurile din centrul orașului, premiate în cadrul concursurilor de spatii verzi din UK. Aici m-am împrietenit cu veverițele pe care îmi plăcea sa le hrănesc în drumul meu spre casa. Stăteam într-un hostel mișto, unde mi-am făcut mulți prieteni. Eram fericita, în special serile, când gateam la comun și apoi luam masa toți împreună. Simțeam ca am o mica familie acolo. A fost scurt dar îmi amintesc zilele acelea cu placere! Într-una din zile am fost în Dorchester, un alt orășel din Dorset,singurul pe care l-am vizitat și nu era la mare. E la fel de frumos, de pitoresc, cu hanuri vechi și arhitectura frumoasă.

CITESTE ARTICOLUL >>>  Vacanta in Dorchester

VACANTA IN FRANKFURT


Martie m-a prins în Frankfurt, un oras in care banul e la putere. Cladiri înalte, birouri fumurii, oameni îmbrăcați la costum, nu prea îmi inspirau mie o stare de spirit de vacanta, ci de oras financiar, de mers la job. Cu toate astea au fost locuri ce mi-au plăcut, cum ar fi piața Romerberg, cu căsuțe cu grilaje de lemn și magazine cu suveniruri autentice, plimbările pe malul râului Main și bulevardul Zein, unul din cele mai ciudate ce le-am văzut în Europa. A fost ok, dar sincer eu în Frankfurt nu m-aș mai întoarce.


CITESTE ARTICOLUL >>>  Vacanta in Frankfurt

VACANTA IN BUDAPESTA 


De 1 Mai m-am întors într-un oraș drag mie, în Budapesta, de data asta cu copilul. Am făcut o vacanta cu activități orientate pentru plăcerea copilului și spun sincer ca Budapesta e în top la capitolul acesta. Am fost la Aquaworld unde ne-am dat pe toate toboganele cu apa, la Zoo Cafe unde am mâncat prăjituri și am băut suc în compania animalelor (șerpi, iguane, pisici ce le-au adus la masa și a trebuit sa avem grija de ele pentru un timp), am fost la circ, ne-am dat cu bicicletele pe insula MargitSziget, am fost cu vaporul pe Dunare, a fost perfect! Kari a fost mega incantat si asta e tot ce conteaza.


CITESTE ARTICOLUL >>>  Vacanta in Budapesta



vacanta-in-Budapesta

VACANTA IN EGIPT 


In iulie, inapoi în Africa. De data asta nu in Maroc, ci în Egipt, fiindcă mi-am dorit altceva. Am dorit sa vad cum e în vacanta la All Inclusive și dintre toate destinațiile clasice: Grecia, Turcia, Spania, am ales Egipt fiindcă am zis sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura: nu ma simțeam în siguranță sa merg în Egipt pe cont propriu și în plus biletele de avion sunt cam scumpe, am ieșit mult mai convenabil asa. 


Când îmi amintesc vacanta în Egipt ma vad pe mine stand pe sezlong, consumând cocktail-uri fără alcool și pe Kari balacindu-se ore intregi în piscine. Serile in care mâncăm pe terasa, având piscinele luminate ca decor. Petrecerile organizate de resort și pe Kari râzând la ele, pana îl durea burta. Nu o sa uit niciodată excursia făcută în desert și orele de snorkeling, descoperind lumea din adâncuri cu Kari. A fost cea mai reușită vacanta mama-fiu! 


CITESTE TOATE ARTICOLELE >>>  Vacanta in Egipt



vacanta-in-Egipt

VACANTA IN ANDALUZIA  


In Septembrie, am sărbătorit ziua mea cu o vacanta. Am ales sa revin în Andaluzia pentru sufletul meu, un loc foarte drag, de care m-am îndrăgostit acum mulți ani. De atunci tot visam sa revin și anul acesta visul a devenit realitate! Am explorat timp de o săptămână Malaga, un oras ce m-a fermecat instant cu priveliștea din Castelul Alcazar, temperaturile mari în septembrie asa ca am putut face plaja și baie în mare, tastura de străzi din centrul istoric, degustările de tapas și noptea de petrecere in cluburi, organizate de South Tours. Am continuat cu o excursie de o zi în Ronda, un sat tipic andaluz cu case albe și priveliști scoase parca din revistele turistice. Merita ajuns o data în viata! 


Ziua mea de naștere am sărbătorit-o cu fast in Sevilla, orașul meu favorit din Spania unde am rezervat un apartament in Palacio Bucarelli. Avand in vedere ca am vizitat data trecuta Sevilla, acum m-am axat pe turism culinar la cele mai elegante restaurante din oraș "Miss Tem, Chic&Ole, LA Jolla by 1906" etc. Nu pot sa uit nici spectacolul de Flamenco de la Tablao Pura Esencia (doamne câta pasiune și energie a fost în dansul acela) . Ah și turul culinar cu Secret Food Tours a fost cel mai bun ce l-am făcut în viata mea. Preparate culinare de te lingi pe degete, o după-masă pe cinste!


CITESTE TOATE ARTICOLELE >>>  Vacanta in Andaluzia

vacanta-in-Andaluzia

VACANTA IN SCOTIA


In octombrie s-a ivit sa am o săptămână libera, neplanificata, asa ca având doar câteva zile la dispoziție sa ma decid, am ales spontan Scoția. Dacă tot locuiesc acum in Londra am zis sa vizitez mai mult din Anglia, mai ales ca MegaBus te duce cu doar 10 lire. Din România era mult mai scump de ajuns în Edinburgh. Scoția nu a fost niciodată în planul meu, cu toate ca știam de la prieteni ca e frumos! 

Surpriza a fost de proporții! Edinburgh e ca în povesti! Dacă ma trezești noaptea din somn și ma întrebi 3 orașe frumoase pe care le-am văzut vreodată, Edinburgh ar fi unul din ele. Cele 7 zile petrecute în Scoția le-am umplut cu vizite la atractii turistice din oraș, turism culinar ca la carte, am făcut turul orașului cu un autobuz rosu vechi prin "Bistro bar tours", am făcut degustări de vin la restaurantul 'Venno" dar și degustări de whisky, am vizitat Castelul și m-am distrat copios în Muzeul magiei și a iluziilor "Camera Obscura". Toamna e cel mai bun anotimp sa vizitezi Scoția și era păcat sa plec fără sa vad peisajele, natura cu care se lauda, asa ca am făcut o excursie de o zi în Highlands, la Loch Ness. Am rămas atât de impresionata, e atât de frumos și sălbatic, încât vreau sa revin cât mai repede în Scoția. Am deja o lista de locuri ce vreau sa le vad. 


vacanta-in-Scotia

VACANTA IN AMERICA  


Vacanta aceasta a venit la inițiativa celor de la BrewDog cu care am petrecut o săptămână în America in noiembrie. Ce a însemnat asta!? Foarte multa bere artizanala! Am început vacanta cu un record "am făcut parte din cea mai mare degustare de bere la altitudine, cu un sortiment de bere realizat special pentru a fi consumat în avion", apoi am dormit o noapte in Doghouse Hotel, aflat în mijlocul berăriei BrewDog din Columbus/Ohio. Zilele ce au urmat am vizitat pe cont propriu atracțiile turistice din Columbus, am facut tururi culinare dar și turul barurilor din oraș. În cadrul campaniei am avut inclus și doua excursii de o zi, una în Cincinnati, un oras unde am văzut cele mai frumoase graffiti din viata mea și Indianapolis in Indiana, unde am rămas plăcut impresionata de atracțiile turistice din oraș. 


VACANTA IN LONDRA  


Luna decembrie e cea mai frumoasa din an, mai ales dacă se întâmplă să fii la Londra, unde tot orașul e îmbrăcat în haine de Sărbătoare. Imi amintesc toate casutele impodobite ca-n basme din Leicester Square, piata Covent Garden sub ploaia de stele, animatorii ce faceau spectacol pe Carnaby Street, mirosul de turta dulce si vin fiert din Winter Wonderland, gustul ciocolatei topite din Harrods, brazii de Crăciun și ornamentele cu pene de pe Bond Street, seriile petrecute cu prietenii colindând unul din cartierele mele preferate din Londra, Camden Town. A fost cel mai frumos mod de a încheia 2019!



CITESTE ARTICOLUL >>>  Vacanta in Londra


Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi toate postarile accesati Cuprinsul blogului (click)!

12 comentarii:

  1. Ce locuri frumoase! Cred ca oamenii de-acolo sunt cu adevarat fericiti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmmm, oamenii sunt fericiți când reușesc sa trăiască cât de cât bine și sa își urmeze visele ❤️❤️❤️

      Ștergere
  2. Mai are rost sa iti zic ca te invidiez? Imi place sa calatoresc si mi-ar placea sa vad lumea in lung si in lat, din pacate 2019 nu am fost decat pana in Eforie Nord, dr nu mai merg promit :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha asa de rău e la Eforie? Nu am fost de foarte mulți ani 😁 cred ca nici nu o sa ajung prea curând...

      Ștergere
  3. OMG ce de calatorii frumoase ai facut, mereu iti citesc cu drag articolele :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunate calatoriile tale! Iti citesc cu drag articolele, de fiecare data. In 2019 am ajuns prin Bucovina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos tare și în Bucovina ❤️ Mi-e dor ca zici acum 🤗

      Ștergere
  5. Mereu gasesc niste locatii superbe la tine. Nu am bifat nici macar 10% din destinatiile vizitate de tine

    RăspundețiȘtergere
  6. La Londra as vrea sa ajung si eu intr-o zi. Pare sa fie asa fain acolo! 😍😍

    RăspundețiȘtergere