Vizita la Mausoleul lui Ataturk si lacul sarat Tuz Golu - Circuit in Turcia

A-6-a zi de circuit in Turcia am inceput-o cu o durere de cap de la seara turceasca. Cel mai rau mi-a parut, ca nu am putut savura micul dejun, care mi-a placut cel mai mult din tot circuitul. In special maslinele si branza mozzarela din lapte de bivolita (specialitatea zonei) m-au dat pe spate. Mi-am facut cu greu bagajul si era cat pe ce sa intarziu la autocar. Ghidul nu e nici el in cea mai buna forma asa ca s-a rezumat doar la cateva detalii despre traseul de azi. Vom parasi Cappadocia si ne vom indrepta spre Ankara, capitala Turciei, pentru o vizita la Mausoleul lui Ataturk. Apoi ne vom continua drumul spre Istanbul cu un scurt popas la Lacul Sarat Tuz Golu. Seara tarziu vom ajunge in Istanbul.  

impresii-vacanta-turcia

Asadar o noua zi cu multe ore de stat in autocar, dar pentru prima data ma bucur. Cred ca m-a ajuns oboseala din ultimele trei zile, in care ne-am trezit devreme, ne-am culcat tarziu si am vizitat mult. Soferul a fost foarte inspirat, ne-a pus muzica clasica pe care am adormit instant ca un copilas. Ma trezesc la primul popas (de obicei oprim cel mult din 2 in 2 ore si suntem incurajati sa ne dam jos toti si sa ne miscam 15 minute). Popasurile se fac la restaurante unde poti sa bei o cafea, sa faci cumparaturi din supermarket sau sa mergi la baie. La toate baile de pe traseu am platit 1-2 lire turcesti si sunt cu talpite (majoritatea fara hartie). Dupa cele 15 minute de miscare, pornim din nou la drum. Eu aleg sa vad un film cu calatorii pe laptop. Dupa care adorm din nou. M-am trezit in fata lacului sarat Tuz Golu unde ghidul a spus ca facem din nou un popas de 30 de minute.

Lacul sarat Tuz Golu
Acest lac e al doilea ca marime din Turcia si are 1.655 m2. E imens, insa nu dimensiunea lui il face interesant ci pamantul din sare in diferite nuante. Culoarea si faptul ca poti sa te plimbi pe el. Vara lacul e secat, in timp ce iarna apa poate avea pana la 20 cm. Visam demult sa ajung la lacul sarat din Bolivia (Salar de Uyuni), asa ca acest lac a fost cea mai frumoasa surpriza din circuitul in Turcia. Fiindca nu era inclus in program.
Ne-am dat jos din autocar si ne-am oprit la magazinul cu produse cosmetice din minerale. Din nou facem cunostinta cu marketingul turcesc, cand vanzatorul ne opreste pe toti sa ne cremuim bine inainte sa intram pe lac, ca si cum ar fi o obligatie. Apoi ne directioneaza in magazin, sa ne spalam cu sare de mare, sa vedem cremele cu proprietati miraculoase si deabia apoi putem intra pe lac. Ne supunem cu totii si dupa ce iesim in rand indian, ne imprastiem pe lac, care pe unde apuca. Unii fac poze, altii cauta cu privirea pasarile flamingo (pe acest lac cresc o specie aparte cu pene roz Phoenicopterus roseus). Eu nu le vad, in schimb ma chinui sa fac niste poze interesante. Se poarta clasicile poze cu iluzii optice si sarituri in aer, dar nu am cu cine sa ma joc. Pensionarii mei se limiteaza la o plimbare pe lac, apoi se intorc inainte `de termen` la autocar. Majoritatea spun ca nu a fost  nimic interesant. :(

tuz-golu-lac-sarat-turcia
lac-sarat-turcia-de-vazut
lacul-cu-sare-turcia
plimbare-pe-lacul-de-sare-turcia
magazin-cu-minerale-sare-turcia
tuz-golu-lac-sarat-turcia
aliceee-circuit-turcia-tuz-golu


Dupa inca o ora de povesti cu colega de drum, care se plange de oboseala, dureri de spate si de picioare, ajungem in Ankara, capitala Turciei, unde ne vom opri direct in fata la Mausoleu.

Ankara - Mausoleul lui Ataturk
De cand am ajuns in Turcia in fiecare zi ne-a povestit ghidul despre Ataturk, parintele natiunii. El a reusit in mai putin de 20 de ani sa ridice Turcia dintr-o tara mai slab dezvoltata decat Romania la ce vedem acum, una din marile puteri ale lumii, o tara foarte moderna, cu infrastructura de nota 10. Nu doar din punct de vedere arhitectural a schimbat mult Turcia ci si din punct de vedere al gandirii. A eliberat femeia si a occidentalizat natiunea. In timp ce povestea ghidul mi-am dat seama cat de mare nevoie avem si noi de un Ataturk, care sa lupte pentru tara, pentru modernizare si nu pentru propriile interse.
La Mausoleul lui Ataturk am avut timp liber 1 ora. Intrarea  e libera. Cladirea este foarte mare, tot complexul are peste 75 000 de m si o esplanada imensa. Inauntru vedem ramasitele fostului presendinte Mustafa Kemal Ataturk, citate din discursurile lui, mozaicuri aurite, un sector plin de istorie si un muzeu dedicat acestuia in care sunt reconstruite biroul si biblioteca lui. In interior mai gasim machete intesante ce prezinta Razboiul de Independenta dar si multe tablouri ce au il au in prin plan. Mausoleul este unul din cele mai vizitate locuri din Turcia, ii trec pragul anual peste 3 milioane de turisti dar si vizite protocolare fiindca toti reprezentatii straini ce ajung in Turcia trebuie sa treaca sa lase o coroana cu flori. Cand am iesit am simtit ca ne-am facut datoria, chiar si ca turisti, sa multumim lui Ataturk pentru modernizare fiindca in final am beneficiat si noi de ea.

mausoleul-lui-ataturk-ankara-turcia
turcia-ankara-mausoleul-lui-ataturk
ataturk-muzeu-birou-istorie-turcia
pictura-turcia-mausoleul-lui-ataturk
razboiul-de-independenta-turcia-muzeu
razboiul-de-independenta-turcia-muzeu
istorie-mausoleu-turcia
ataturk-presedinte-turcia
muzeu-arta-turcia
pictura-turci-ankara

Ma intalnesc cu grupul la scarile de iesire, unde asteptau Schimbul Garzii. Nu l-am vazut fiindca nu mai aveam timp sa asteptam asa ca am pornit incet spre autocar. Am ajuns fix la ora stabilita. `Cuplul de manechini`, despre care v-am povestit in prima zi au intaziat exact doua minute. Atata i-a trebuit lui tataie cel nervos. Scandal maxim. Pentru ca si-au permis sa intarzie. Sa ne faca sa asteptam. Sa ne topim in autocarul fierbinte. Neseriosilor! il auzeam strigand din spatele meu.
Mi-a venit sa intervin. Asta a fost prima intarziere pe tot parcursul circuitului si a fost de doua minute, pe ceas. Nici nu trebuia sa observam. Cu atat mai mult sa ne batem capul ...

Dupa evenimentul acesta s-a facut liniste. Liniste din aia de mormant. Nici musca nu se auzea, desi eram peste 50 de oameni. Nu stiu cat am calatorit asa, fiecare cufundati in propriile ganduri, analizand situatia si peisajul. In final ghidul a spart tacerea, cand ne-a anuntat o noua pauza, pentru masa de pranz. A fost tot o cantina gen All You Can Eat, dar acum eram satula de tocane si salate. Am preferat sa platesc o portie clasica de durum (frigarui de miel) 18 lire turcesti/6 euro.

turcia-ankara-capitala
turcia-durum-carne-miel-mancare-turceaca


Calatoria continua pana in Istanbul (inca 400 de km). Incep sa ma simt prizoniera in acest autobuz. Incep sa ma satur. Imi amortesc tot mai des picioarele. Ma deranjeaza tot mai mult dialogurile lungi din grupul vesel. Glumele lor nesarate pe care azi nu le gust. Mirosul de lamaie statuta de sucul rasuflat a colegei de drum. E clar, incep sa imi pierd rabdarea! Dupa 10 seara ajungem in oras si pe drum ghidul ne face (tour by night) adica ne explica din autocar obiectivele turistice pe langa care trecem si pe care le vom vedea in traseul de maine. Debarcam din nou in cartierul Axarai, dar la alt hotel, dupa care cobor cu prietenele din Arad sa luam cina si sa ne plimbam putin. Adorm tarziu, dupa 1 noaptea.

😍ps: Apreciez comentariile voastre pe blog 
si mesajele voastre in privat aliceee_traveler@yahoo.com 😍


» Urmeaza sa calatoresti in TURCIA??? Citeste toate articolele aici

Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi toate postarile accesati Cuprinsul blogului (click)!

19 comentarii:

  1. Cred că în orice circuit din acesta, după câteva zile se instalează oboseala, așa am pățit și eu. Oricum, ce mi-a plăcut la acesta, este că a fost în locuri mai deosebite ale Turciei, acolo unde nu mulți turiști ajung. Lacul mi s-a părut interesant, ai prins niște culori foarte frumoase. Iar de la Mausoleu mi-a plăcut pictura aceea veche în care apar și femeile în costume tradiționale. Și eu am remarcat în Turcia cât de prețuit este Ataturk. Și nu îmi părea o manifestare de patriotism impus și un sentiment sincer pe care turcii i-l poartă. Referitor la condiția femeii, cred că încă mai au și ei de lucru, dar cu siguranță sunt cel mai emancipat stat islamic din acest punct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela asa e. Circuitul acesta te poarta prin multe locuri frumoase ale Turciei si cu toate ca distantele sunt mari, spun sincer ca a fost mai usor decat circuitul Castelele Bavariei. Poate fiindca aici am simtit starea aceea de leneveala, de vacanta.

      Ștergere
  2. Imi place tare mult prima poza!!!!Interesanta ziua prezentata in postul de mai sus, si cu siguranta ca se instaleaza oboseala dupa atatea drumuri facute in autocar!
    Sunt curioasa cum de reusesti sa scrii atatea amanunte, ti le notezi la sfarsitul fiecarei zi sau ai agenda si notezi in momentul vizitei amanuntele cele mai importante?
    Kisses!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe detalii tin minte (circuitul acesta l-am facut acum cateva luni, deci informatiile sunt inca proaspete). In rest ma ajuta si pozele ...

      Ștergere
  3. ce tare povestesti tu despre pensionari:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Partea cu testarea produselor mai mult fortat nu mi-ar placea, tot mai mult mi se implementeaza ideea ca nu as fi in stare de o astfel de calatorie cu autocarul. Frigaruia de miel arata tare bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e pentru toata lumea. Orice metoda de a calatori are avantaje si dezavantaje ...

      Ștergere
  5. Haha, ce coincidenta frumoasa, si mie tot micul dejun mi-a placut cel mai mult in Turcia. :))
    Ce de locuri frumoase si inedite ati vizitat voi, super circuitul. Pe noi nu ne-a dus niciodata la restaurant all you can eat. Dar situatii tensionate cu grupul de turisti recalcitranti, nemultumiti si ghidul am tot avut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Restaurantul acela a fost in Cappadocia nu in Istanbul...
      Situatii tensionate sunt in fiecare circuit, nu-i stres :)

      Ștergere
  6. Pai si pana la urma cine ti-a facut poza cu saritura? :)) Tare imi place, am mai spus-o odata :P

    RăspundețiȘtergere
  7. Lacul sarat Tuz Golu - acolo ai facut niste poze superbe! felicitari.
    Eu sincera sa fiu nu as rezista eroic la atatea vizite intr-un circuit de 7 zile. sunt foarte somnoroasa si daca ma culc tarziu intr-o noapte, a doua zi trebuie musai sa recuperez...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e atat de rau pe cat pare, tocmai fiindca stai mult timp jos. Chiar daca seara te culci tarziu, ziua nu te obosesti atat de tare fizic.

      Ștergere
  8. Interesant circuitul în Turcia. Ca să vezi toate minunățiile trebuie să străbați destui kilometrii. Turcia are un teritoriu întins, iar atracțiile sunt răsfirate.
    Am călătorit de două ori cu autocarul pe distanțe mari (o dată la Atena și altă dată la Paris anii 2000 și 2002). Mi s-a părut foarte dificil. Acum mi-ar fi și mai dificil pentru că nu rezist mai mult de o jumătate de oră pe scaun din cauza problemelor cu lombalgia. În schimb lacul cu sare și produsele tămăduitoare sunt pe placul meu. Seara turcească mi-a plăcut în mod deosebit, este clar un avantaj al excursiilor de grup. Mi-ar fi plăcut să văd dansul dervișilor rotitori. Ataturk este un personaj fabulos pentru turci care merită toată atenția celor care iubesc Turcia.
    Alice mai bine dispus cu povestea circuitului prin Turcia. Mi-ar plăcea să ajung pe urmele tale pe pământurile Turciei. Când mai pleci în călătorie poate ne spui din timp să venim și noi cu tine. Eu prefer destinațiile la care pot ajunge cu avionul ca să nu stau prea mult în scaun.
    Aștept următoarea destinație.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ZeTraveler te anunt, dar urmatoarele doua vacante sunt planificate deja.
      Prin vara ... toamna, daca mai pregatesc ceva o sa-ti scriu.

      Ștergere
  9. Turcia este o tara fabuloasa, iar turcii la fel. De fiecare data cand merg la ei imi doresc imediat sa ma pot intoarce. In septembrie voi face si un circuit : Ankara, Konya, Rodos, Pamukale ! Abia astept !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va doresc vacanta frumoasa! Turcia e cu adevarat o bijuterie, iar circuitul e foarte complex.

      Ștergere