Nimic nu e mai greu decat o calatorie in India - Episodul 12

In cea de a-10-a zi de vacanta in India am incheiat circuitul Bangalore-Mysore-Ooty-Coonor cu imbratisari si urari de bine. Ma dau jos singura din autocar, cu rucsacul in spate si merg spre directia aratata de ghid, catre un birou de turism, unde in mod normal trebuia sa fiu dirijata spre urmatorul autocar cu care urma sa calatoresc pe timpul noptii spre Bangalore. Habar n-am ce se va intampla cu mine de acum incolo, dar se pare ca sunt singura calatoare din grup, care se intoarce in Bangalore. Simt o urma de regret ca se termina acest circuit si ma intorc in jungla experientelor pe cont propriu mai repede decat mi-as fi imaginat. 

Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ lucrurile se complica de indata ce observ ca nu exista o autogara in Ooty (in sensul in care sunt la noi) ci doar un mic birou turistic, aflat intr-o infundatura intunecoasa, langa un bar de noapte plin de betivi. `Nici ca se putea mai bine`. 

Vacanta in India am facut-o pe cont propriu. Informatii utile de organizare:
*Zborul m-a costat 450 de euro pana in India luat de aici >>>Bilet de avion ieftin India . Vrei sa te cazezi la Hotel? Rezerva aici >>> Hotel-uri ieftine in India In India eu am stat in numeroase hostel-uri si o saptamana am ales cazare la localnici prin AirBNB, o camera dubla pe care am platit 15 euro/apartament/noapte. Puteti citi detalii in acest articol >>> Toate apartamentele in care am stat pe AirBNB. Vrei sa inchiriezi si tu o camera/apartament la localnici? Iti ofer un voucher de 100 ron pe care il poti folosi la cazare oriunde in lume, la prima ta rezervare, daca iti faci un cont nou (gratuit) >>> VOUCHER 100 RON AICI.

Intru cu groaza inauntru si presimt deja ca va fi rau

---

Instinctul nu ma inseala fiindca de indata ce arat voucherul meu de calatorie, indianul mustacios de dupa birou imi spune ca nu e acceptat, ca ei nu lucreaza cu circuite. Dupa care incearca sa fie prietenos si ma invita la ceai. In continuare imi explica situatia. Este un singur autobuz din Ooty spre Bangalore in seara asta, pleaca peste aproximativ 1 ora si biletul costa 3000 de rupi (180 ron). Ii spun ca imi vine greu sa cred asa ceva fiindca eu am platit doar 1800 rupi pe 3 zile de circuit cu 2 nopti la Hotel si toate drumurile incluse. Dupa cele auzite mustaciosul dintr-o data isi schimba fata si se uita cu ura la mine, apoi imi spune pe un ton raspicat ca il mint, ca asemenea pret-uri nu exista pentru calatorii straini. Inteleg acum situatia in care ma aflu si stiu ca nu am nici o sansa, sa scap ieftin in fata unui indian, care crede ca toti turistii straini ar trebui sa decarteze o caruta de bani ca sa le viziteze tara. Din nou nu stiu ce sa fac, nu stiu cum sa pun problema, dar un lucru stiu sigur: N-AM DE GAND SA PLATESC 3000 DE RUPI PE UN SIMPLU DRUM CU AUTOCARUL!

Insist sa ma caute in registrul lui magic. Sigur cei de la agentie mi-au platit drumul, totul a functionat ok pana acum, deci mi-e greu sa cred, ca acest drum nu imi este platit. Nu stiu cu ce am gresit asa grav, cand i-am spus asta, dar mustaciosul se intoarce spre mine cu o expresie crunta, cu venele ce ii pulseaza pe tample si pe gat si urla sa ii dau banii sau pot sa plec. 

Din nou imi vine sa plang. Ies si merg aiurea pe strazi, ca sa ma indepartez de barul cu betivi. Sunt din nou pierduta desi exista o rezolvare, ca de fiecare data, sa platesc. Un bacsis poate m-ar salva, dar specimenul asta de indian stiu ca nu se lasa asa usor cumparat, daca a indraznit sa-mi ceara un asemenea pret bomba pe un simplu bilet. Oricum, daca i-as da niste bani nu-mi garanteaza nimeni ca voi pleca de aici. Renunt la mita. Renunt sa mai negociez cu el. N-am cu cine si timpul se scurge mai repede ca-n clepsidra. Trebuie sa gasesc o rezolvare rapid si merg pe varianta lui Mihai Iantu: `suna un prieten`. Imi sun prietenii din Bangalore, relatez rapid problema, se sfatuiesc intre ei si in 5 minute imi spun rezolvarea: Plateste! Da-i draq de bani! 

Dar eu Batman, NU si NU. Nu e o suma asa mare, dar principiul meu imi spune sa nu ma las inselata

---

Daca renunt usor, o sa-mi dau toti banii de vacanta unor mustaciosi cu tupeu si chiar n-am venit pt asta in India. Ma intorc la birou mai stapana pe mine, increzatoare ca pot sa-l infrunt pe mustacios. Am in minte vorbele lui Karen `In India totul se rezolva cumva, mai greu, dar se rezolva!` Intru si il rog sa-mi spuna unde e autocarul, sa vorbesc cu soferul, poate el stie ceva de situatia mea. Mustaciosul imi arunca o privire sarcastica si-mi spune sa-i dau banii si ma duce chiar el la autocar. `No Money, no travel`. 

Acum e o confruntare pe bune. El e convins ca in final o sa-i dau banii. Eu sunt convinsa ca nu o sa-i dau. Sunt 100% sigura ca ma minte, asa ca ies hotarata sa caut singura autocarul, dar in cele 10 minute in care inconjor permiterul biroului. pe mai multe strazi, nu il gasesc. Sa va ia draq cu masinile voastre cu tot! Aaaaaaa, imi vine sa urlu!

Recurg la salvatoarea mea, Karen. O sun si ii relatez si ei problema. Ii spun sa sune la agentia de unde am luat biletul, sa dea ei niste telefoane sa rezolve cumva. Karen se enerveaza la culme, n-a mai auzit asa ceva in viata ei si ma roaga sa o las pe ea sa vorbeasca cu mustaciosul. Intru ii birou si fara nici o introducere intind telefonul. Mustaciosul vorbeste, urla, zbiara, tranteste paharul cu pixuri, lucrurile zboara in toate directiile. Voi iesi batuta de aici! Acum chiar nu mai am nici o sansa! Dar apoi aud cum Karen il ameninta cu politia si brusc mustaciosul isi schimba tonul vocii si atitudinea si in final imi da telefonul si imi spune, ca ma duce el la autocar. Ce greu a fost!

Vrea sa ma duca cu masina, dar refuz. Mergem pe jos si ajungem in 15 minute intr-o parcare mica unde este un singur autocar, cel spre Bangalore. Aici vorbeste ceva in soapta cu soferul dupa care pleaca si ma lasa pe mine sa negociez cu el. Soferul imi i-a repede rucsacul, il pune in portbagaj si imi cere 850 de rupi. Atata costa biletul spre Bangalore. Ii spun, ca am biletul platit prin agentie si ii dau voucherul de calatorie. Imi spune, ca ei nu lucreaza cu agentii. Ii spun sa mi-l dea la telefon pe seful lui, ca sa-mi confirme asta. 

Acum stau exact in fata autocarului si astept. Stiu ca salvatoarea mea Karen o sa-l puna la punct si pe asta. Doamne ce bine e sa ai prieteni indieni in India. Fara ea nu stiu cum as fi scos-o la capat. 

Mai sunt vreo 5 minute pana la ora 8pm cand autocarul ar trebui sa plece. Vin cativa turisti indieni cu plase pline de borcane, apoi alti doi oameni in varsta si inca 3 tineri. Nimeni n-are problema mea, doar eu sunt straina. Soferul porneste motorul si-mi face semn sa intru ca biletul mi-a fost platit. Am locul 19 Upper Seat. Sa mori tu! Ce greu a fost, dar cat de usor ar fi putut sa fie!

Deschid usa fumurie si intru intr-un vagon de tren. Dar stati asa, asta nu trebuia sa fie autocar? 

---

Ba da, e un autocar cu paturi. Nu am un scaun, ci un pat intreg. Raman foarte surprinsa. Ma uit sa vad daca a fost reconstruit, dar la cat de noi par paturile si saltelele imi dau seama ca asa a iesit din fabricatie. Eu n-am vazut autocar cu paturi in Europa, asa ca sa nu mai indrazniti sa spuneti, ca India este o tara din lumea a-3-a. Uneori raman socata, cat de modern poti calatori in India. Marimea autocarelor e exact ca la noi si totusi incap pe partea dreapta un rand de 5 paturi duble, supraetajate, iar pe partea stanga un rand de 5 paturi single, la fel supraetajate. Eu am un pat single la etaj. Mi-e greu sa ma urc sus, dar reusesc cumva. Credeam ca e comod dar imi dau seama repede ca nu voi calatori atat de confortabil precum pare. In fund nu pot sa stau fiindca dau cu capul si daca ma intind ocup toata bancheta. Ceea ce nu ar fi o problema daca am merge pe drum drept, dar din Ooty pana in Bangalore sunt in jur de 300 de km de mers prin munti, la 2500 m. Nu cred ca pot sa va explic, cum e sa stai intins, la etaj, pe o bancheta ce se inclina cand la dreapta cand la stanga, in curbe stranse. Imi incord toti muschii ca sa nu cad, incerc sa ma intorc pe o parte, dar asa n-am nici un echilibru. Incerc pe cealalta parte si ma tin de bara. Asa e putin mai bine dar tot n-am nici o sansa sa dorm. E crunt!

Atipesc. Visez. O frana brusca ma trezeste la realitate. Urmeaza sa ajung in Bangalore dimineata fara nici un plan, fara sa am cazare. As vrea sa plec direct spre o noua destinatie dar imi dau seama ca laptopul si inca cateva lucruri sunt la prietenii mei care vor iesi dupa-masa de la birou, deci sunt nevoita sa mai stau cateva ore in Bangalore. Intru pe net si vad avertismentul telefonului ca urmeaza sa se descarce. N-am timp de cautat pe Booking. Inca nu e prea tarziu asa ca o sun pe Karen sa vad daca pot sa raman o noapte in apartamentul ei. Karen imi spune `Alice dear, you should have told me before, the flat was booked`. Ok, n-am cum sa raman la ea. Ma gandesc ca as putea sa salvez o noapte de cazare si sa ma plimb prin Bangalore pana la ora cand ma voi intalni cu prietenii, apoi sa plec din nou cu un tren sau un autocar de noapte mai departe. Planul meu ar fi bun, dar cand aflu ca vom ajunge in Bangalore la 5 dimineata imi dau seama ca trebuie sa-l schimb. Ce voi face eu la ora aia singura pe strazi? 

Sunt ingrijoarata, speriata, din nou in panica

---

Deja cunosc sentimentul, nu l-am experimentat in viata mea atat de des precum in ultimele 10 zile in India. Trepidez. Imi sun prietenii, pe care ii trezesc cu problemele mele. Imi spun ca imi fac ei rezervare la cazare numai sa le spun in ce zona ajung. Merg la sofer sa-l intreb unde ma lasa in Bangalore. Imi spune 4 statii diferite. Bag seama nici acolo nu este autogara. Urasc sistemul asta al lor. 

Incerc sa scot mai multe informatii de la el, dar nu se arata prea prietenos dupa incidentul cu biletul de calatorie, asa ca se rezuma sa-mi spuna ca 3 stop-uri sunt in oras, dar pe autostrada si ultimul stop e langa garaj. Okkk m-ai lamurit. Din nou imi vine sa plang. Telefonul meu mai are 5% baterie, n-am nici o sansa sa deschid Google Maps si cu atat mai putin o sa vrea soferul sa ma localizeze pe harta in Bangalore in timp ce conduce. Prietenii mei ar vrea sa ma ajute, se ofera sa ma intampine dimineata in Bangalore, oriunde ajung, dar problema e ca nu stiu unde o sa ajung! Imi dau lacrimile. Prea mult stres in ultimele 3 ore. Cumva o sa se rezolve si asta dar acum chiar nu gasesc nici o solutie. Ma simt atat de singura. Daca as calatori cu cineva, stiu ca cel putin jumatate din problemele ce le am s-ar rezolva usor si celelalte nici n-ar mai fi probleme.

Orele se scurg uitandu-ma in gol pe fereastra. Cel mai des mergem printr-un vid negru (probabil paduri si zone pustii) si mai rar trecem printr-un oras sau un sat adormit unde cladirile par parasite. N-am vazut nicaieri nici o lumina aprinsa in case si felinarele de pe strazi nu lumineaza aproape deloc. Urmeaza sa ajung singura in Bangalore, intr-un oras ce va arata ca acestea prin care trecem acum si mi-e frica. Mi-e frica de mor!

La un moment dat se da stingerea in autocar. Soferul inchide luminile, oamenii incep sa-si traga perdelele si fiecare sta in liniste in propria lui capsula. Trag si eu cortina, dar izolarea asta nu ma ajuta la nimic. Ma lupt in continuare cu propriile mele frici, cu proprii mei demoni. Mi-ar placea sa fiu acasa acum, cu familia, sa-l imbratisez pe Kari, sa-i cant cantecele de somn usor. De ce mi-a trebuit mie in India? De ce am vrut aventura? 

Asta e aventura! Sa te trezesti dimineata in India, pe o bancheta de autocar la etaj, cu febra musculara la brate si la gambe, sa fi singur, cu telefonul mort, sa nu stii unde o sa ajungi si ce o sa faci.

Intrarea in Bangalore se anunta si luminile se aprind

---

La prima oprire coboara doar 2 cupluri. Intr-adevar oprirea se face pe bulevardul principal cu 8 benzi. Sistemul de iluminat e mai bun, dar afara e tot intuneric. Dupa 30 de minute soferul anunta a doua oprire unde se dau jos cei 3 prieteni si cativa batrani. Un val de soferi de tuk-tuk navalesc pe ei. Nu-s pregatita inca sa cobor asa ca raman in autocar. Se anunta si ce-a de a treia oprire unde coboara aproape toti calatorii. Nu este nici o autogara, cladirile din jur par fabrici si reprezentante de masini, asa ca n-am nici o sansa sa gasesc un hotel aici. Nu cobor nici de data asta. In final raman doar eu si inca un cuplu in varsta. In sfarsit, aproape de ora 6 autocarul intra intr-un cartier locuit, cu case, restaurante, blocuri si vad pancardele unor hotel-uri. Hai ca e bine. Cobor speriata, imi iau rucsacul in spate si reusesc sa scap de toti soferii de tuk tuk care vor sa stie unde doresc sa ajung. Ma duc ei oriunde. `Good price madam. Best offer for you!`

La ora asta n-am incredere in nici un sofer de tuk tuk si stiu deja, ca daca le-as spune sa ma duca la un hotel (fara sa stiu unul exact) ma vor purta ore intregi prin oras si in final o sa ma usture la buzunare. Prefer sa umblu pe jos si sa caut singura o camera. 

Primul hotel il gasesc dupa 5 minute. E cel pe care il vazusem din autocar. Urc increzatoare scarile si intru la receptie. O doamna draguta ma intampina cu cel mai neasteptat raspuns posibil: Nu avem camere libere! Dar duble? Nici duble! Cum se poate asa ceva? Bangalore nu e oras turistic (din cate stiu eu). O intreb de alte hotel-uri si imi zice sa incerc la cel de dupa colt. 

Ies din nou pe bulevard si imi continui drumul spre cel de al doilea hotel. Acesta e mai mare si mai luxos. Are 3 stele. Probabil o sa platesc triplu aici, dar nu mai conteaza. Vreau sa scap din situatia asta. Dar ghiciti ce? Nici aici nu sunt camere libere.

Ies din nou pe bulevard si imi dau seama ca nu e atat de usor sa gasesti un hotel gol in India. Nici prin cap nu mi-a trecut, ca asta ar putea fi o problema, dar este. Am mai incercat la doua hotel-uri dar tot acelasi raspuns. Am mai refuzat 1000 de soferi de tuk tuk. O doamna dintr-o masina deschide geamul si ma atentioneaza sa am grija la geanta.

Momentan n-am avut neplaceri. Deja se lumineaza, oamenii incep sa se indrepte spre temple asa ca ma mai linistesc, dar oricum sunt deja epuizata fizic si psihic. Vreau sa dorm!

Intr-un final, dupa aproape o ora de mers pe strazi si intrat in receptii unde toti imi spun ca sunt full booked, gasesc un Hotel bomba, in fata unui templu hindus. Oamenii se inghesuie sa-si spuna rugaciunea, eu ma inghesui printre ei sa pot intra pe usa pe care scrie Hotel. Urc 20 de scari si ma gandesc ca ar fi mai bine sa o las balta, dar deja sunt prea obosita sa ies inapoi pe strazi. Receptionerul se uita ciudat la mine cand ii spun ca vreau o camera pe o noapte. Ma intreba pe care noapte ca acum e dimineata. Eu ii spun ca pe noaptea care a trecut. Acum se uita de doua ori mai ciudat la mine. Imi dau seama ca e de treaba cand imi spune ca camerele lor nu sunt la standardele turistilor straini si ma duce sa vad una. Intr-adevar e ca in beci, dar are pat. In rest nimic nu mai conteaza. 

Imi da registrul, trec toate datele, platesc 600 rupi (38 ron), imi face o copie dupa pasaport si imi da cheia. Intru in camera si vad rapid problemele. Nu am nici o fereastra. Lumina e difuza. Miroase imbacsit a fum de tigara si vechituri. Trebuie sa ma imprietenesc cu cateva goance. Baia arata ca in filmele de groaza, cred ca n-a vazut detartrant de 1000 de ani. Totul e ruginit si vechi. Imi pun telefonul la incarcat si scot cearsaful ce l-am adus din Romania pentru situatii de urgenta (ca asta). Ma infasor total in el si tot ce vreau e sa dorm. Si DORM! 

Dupa noaptea asta nimic nu mi se pare mai greu decat o calatorie in India. Sper ca dimineata sa ma trezesc mai optimisita, caci altfel s-ar putea sa iau un zbor direct spre Romania.

😍 Apreciez comentariile voastre pe blog  😍

---

» Urmeaza sa calatoresti in INDIA? Citeste tot jurnalul meu de calatorie ↴

---

• India in Zig Zag si Malaezia tara Bonus - De la idee la calatorie
• Bagajul pentru India si Malaezia (Vaccinuri, Viza Online, Pregatire)
• ZIUA 1 - Drumul spre India
• ZIUA 2 - Prin cartierul minunat, acasa in Bangalore
• ZIUA 3 - Cu tuk-tuk-ul singura prin Bangalore, India
• ZIUA 4 - Cinci obiective turistice vazute in Bangalore
• ZIUA 5 - Primul atac de panica in India
• ZIUA 6 - In India fara cartela SIM nu ai net, fara internet nu ai vacanta
• ZIUA 7 -Dupa o saptamana in India sunt tot in Bangalore dar plec in circuit
• ZIUA 8 -Vizita in Mysore orasul Royal al Indiei
• ZIUA 9 - Rezervatia de tigrii Bandipur din Sudul Indiei
• ZIUA 9 - Ooty orasul florilor din Sudul Indiei
• ZIUA 10 -Coonoor printre plantatiile de ceai din Sudul Indiei
• ZIUA 10 - Nimic nu e mai greu decat o calatorie in India
• ZIUA 11 - Merita sa ma risc cu o calatorie singura in Nordul Indiei?
• ZIUA 12 - New Delhi zborul, planificarea vizitei si primele impresii
• ZIUA 13 - New Delhi obiective turistice vazute cu ghid
• ZIUA 14 - Excursie in Jaipur orasul roz al Indiei
• ZIUA 15 - New Delhi treburi organizatorice si o vizita la cel mai mare templu hindus din India
• ZIUA 15 - Povesti si impresii despre o seara magica in Old Delhi
• ZIUA 16 - Totul despre Taj Mahal, Monumentul iubirii din India
• ZIUA 17 - Bun venit in Varanasi orasul din India unde orice este posibil
• ZIUA 18 - Cum e sa fii bolnav in India - pe moarte in Varanasi
• ZIUA 19 - Cu barca pe Gange in Varanasi, turul Ghat-urilor cu ghid
• ZIUA 20 - Impresii despre Varanasi orasul religios din India
• ZIUA 21-23: Totul despre Goa - Mancare, Plaja, Cluburi, Buget
• ZIUA 24 - Ghid practic pentru o calatorie cu trenul in India pe cont propriu
• ZIUA 24 - Top 10 obiective turistice si activitati in Kerala
• ZIUA 25 - 28: Impresii despre Kochi - trei zile de relaxare totala in India
• ZIUA 29 - Impresii despre vizita la sanctuarul cu elefanti in India
• ZIUA 30 - Impresii Backwaters, Paradisul tropical din Kerala
• CAT COSTA O VACANTA IN INDIA - Bugetul Meu

Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)!