City break in Bucuresti pas cu pas 3 zile

Am inceput vacanta cu un city break in Bucuresti, un weekend perfect,in care m-am familiarizat cu capitala, m-am intalnit cu prieteni vechi ai blogului, am facut multe plimbari si am vizitat tot ce mi-am dorit din punct de vedere turistic. De doi ani tot planuiesc aceasta vizita in Bucuresti si in sfarsit mi-am implinit visul!



Prima zi in Bucuresti
Pe scurt am luat un autocar miercuri seara din Cluj in Bucuresti (costa 90 ron). Stiti cum e dupa ce calatoresti 8 ore si nu reusesti sa inchizi nici un ochi, dupa ce soferul de taxi te plimba in oras pana bate ceasul o suma convenabila pentru el (din Militari pe Victoriei 25 ron) si te cazezi la 4 dimineata? Tot ce-ti doresti e sa faci un dus lung, sa-ti intinzi muschii si oasele si sa te lafai in pernele moi.

Evident momentul de relaxare nu a durat nici 3 ore,ca mi-am pus alarma sa prind micul dejun. Dupa care,ce credeti ca am facut? M-am dus frumos la culcare si m-am trezit la pranz,cand am coborat din nou la restaurantul Capitol, de data asta pentru pranzul de 20 ron (bufet suedez) despre care v-am povestit pe larg AICI .Acum eram odihnita si satula, pregatita pentru plimbare. Cand am iesit, prima intentie a fost sa merg in centrul Vechi,dar apoi am zis,ca in prima zi sunt cea mai odihnita si trebuie sa vad ce-mi doresc foarte mult, fiindca apoi se instaleaza si oboseala si o sa-mi fie mai greu. Asa am inceput maratonul muzeelor pe sufletul meu:

*Primul a fost evident Muzeul Satului, pe care il lauda toata lumea. Asa ca am luat un metro pana la Aviatorilor apoi taxi (4 ron) pana la intrare, unde am platit 15 ron tichetul.Aici m-am intors la origini,pentru ca acest muzeu prezinta case si multe alte monumente aduse din toate satele tarii si sunt montate piesa cu piesa, astfel incat azi poti sa te plimbi printr-un sat imens construit in mijlocul Bucurestiului. Ca idee e tare, dar dupa ce am vizitat Muzeul ASTRA din Sibiu am ramas usor dezamagita.

*Pe cand a inceput ploaia am iesit si am luat un taxi oprit pe strada (5 ron) pana la Muzeul de istorie naturala Grigore Antipa, unde m-am enervat din prima,cand dupa ce platesc biletul (20 ron) imi scot aparatul foto si un domn imi spune ca taxa foto e 65 ron (wtf?serios?). M-am enervat la culme fiindca daca stiam nu as fi intrat, mai ales ca la viata mea am mai vazut vreo 5 Muzee de Istorie Naturala (fara sa zic ca cel din Londra e absolut imens, gratis si poti sa faci poze). Asta e, oricum muzeul e foarte mare si foarte frumos asa ca in final am fost multumita:
-Am vazut peste 5500 de pasari prezentare pe regiuni. Cel mai mult mi-a placut sectorul Pasarilor din Delta Dunarii.
-Peste 5500 de amfibieni (o gramada de reptile in formol) dar si testoase gigant sau `fosila vie`de salamandra uriasa japoneza
- Aproape 1000 de mamifere din toate colturile lumii prezentate dupa regiuni. Familia de gorile si animalele exotice din tinutul Malayesian si Indian au fost preferatele mele
-Numeroase colectii de etnografie ce cuprind peste 2000 de piese despre triburi si oameni din toata lumea.
-Cuprinde cea mai mare colectie de fluturi din Romania
-O mica colectie de anatomie si chiar si mai mica de geologie. Minerale si roci, diamante aur si argint. Totusi daca sunteti interesati va recomand mai repede o vizita la Muzeul de Mineralogie din Baia-Mare. E mult mai complex.

*Ultimul muzeu a fost Muzeul Taranului Roman. Unde am ajuns dupa o plimbare de 2 minute. Am zis ca daca tot sunt aici, hai sa il vad, mai ales ca se afla intr-o cladire imensa si foarte frumoasa
*Am platit biletul (8 ron) dupa care mi-au spus aceasi poveste cum ca nu se poate sa fac poze doar ca aici treaba era serioasa.
*Adica de cum am urcat la etaj, unde intr-o sala imensa erau afisate cateva obiecte pe care le pazeau mai ceva ca politistii 5 femei. M-am gandit atunci ca mi-am ratat meseria, serios acum, 5 femei care stau toata ziua la taclale, mai urla dupa un turist ca n-are voie sa faca poze si la finalul lunii iau salar??!
*In fine, ideea e ca am plecat de acolo de-a dreptul frustrata, dar nu doar fiindca nu am putut face poze ci si fiindca dezamagirea a fost imensa. Nu-mi venea sa cred ca o cladire atat de frumoasa din exterior poate gazdui un muzeu atat de jalnic. Fara nici o exagerare cel din Cluj e superb si chiar si Muzeul etnografic din Sighetul Marmatiei e mai frumos! Acesta e imens dar colectia e foarte saraca si prost prezentata.

In final,cu toate ca stiu ca muzeele astea au fost visele mele, mi-am invatat lectia si am facut o promisiune! Nu ma mai duc la nici un muzeu de genul caruia am mai fost! Am zis!


Mai bine dadeam 50 de ron, la un restaurant bun (cum ar fi "Lacrimi si Sfinti" al lui Dinescu la care in final NU am mai ajuns) sau mergeam cu voi, cititorii si bloggari favoriti din Bucuresti, "La Placinte" asa cum mi-a recomandat Laura si Bogdan pe finalul serii,cand m-am intalnit cu ei in Centrul Vechi. Doi Bloggari de nota 10 care mi-au facut ziua frumoasa dupa tot maratonul meu ratat. Acum cred ca trebuia sa aleg doar Muzeul Antipa si Muzeul George Enescu (cu siguranta ar fi fost o alegere mai inspirata pentru mine) sau sa fi mers la un spectacol la Ateneul Roman. Au ramas pe data viitoare ...



A doua zi in Bucuresti
Am inceput ziua in acelasi stil lenes adica mic dejun inainte de 8 apoi un dus, dupa care m-am aruncat in pat si m-am uitat la un film pe net ``Lunch Box ``(mi-a placut foarte mult), cu o punga de popcorn in brate. Desi nu eram adepta acestui stil (inainte cum ma trezeam deabia asteptam sa ies si sa explorez orasul) s-ar putea sa-l preiau pe viitor fiindca astfel chiar m-am simtit in vacanta si asta a ajutat per total la starea mea de spirit.

*Asa am ajuns sa ies dupa ora 11 si m-am dus direct in Centrul Vechi unde am facut traseul marcat pe o harta imensa ce o gasesti la fiecare pas, perfecta pentru turistii deabia ajunsi ca si mine(include cele trei axe principale: Lipscani, Doameni si Franceza) biserica Stravropoleos, Hanul lui Manuc, Hanul cu Tei si Palatul Voievodal.
*Dupa doua ore de hoinareala am mers la Universitate unde m-am intalnit cu Nice, fata care scrie pe summerday.ro Ne cunoastem virtual de peste 3 ani dar nu ne-am intalnit niciodata asa ca ne-am hotarat sa sarim peste clasica cafenea si sa facem o plimbare in Gradina Botanica care s-a dovedit a fi de bun augur fiindca de indata ce ne-am asezat la terasa din incinta si am cerut comanda a si iesit soarele. Am povestit ca si cum ne cunoasteam din totdeauna asa ca dupa 3 ore de povesti va spun sincer ca Gradina Botanica a trecut pe locul doi, facand doar o scurta plimbare prin Gradina cu trandafiri multicolori batuti de vant, m-am pozat cu arborii mei preferati Cornus care inca nu si-au schimbat coloritul in rosu-portocaliu si am inconjurat lacul care nu ne oferea privelisti prea frumoase fiindca el insasi era maro inchis.
*Urmatoarea oprire a fost in Mall Afi Palace unde ne-am plimbat prin magazine, am mancat mancare chinezeasca din Food Court (dublu la pret decat in Cluj) dar destul de buna, chiar pe marginea patinuarului unde o fetita patina ca o profesionista asa ca am avut parte si de show, dupa care am luat impreuna metroul unde ne-am si despartit.
*Fiindca la Universitate ma astepta acelasi Bogdan (pacat ca Laura nu a mai ajuns) care scrie pe dreamtrips.ro si ne-am dus la aceasi cafenea din Centrul Istoric, am baut aceasi marca de bere si-am povestit mult despre Turcia si vacanta care urma sa o fac. (ps. Multumesc inca o data pt ghidul turistic).



A treia zi in Bucuresti
A fost sambata in care mi-am propus sa ma relaxez ca sa fiu in forma pentru circuitul din Turcia in care urma sa plec a doua zi. Asa ca desi programul initial cuprindea multe obiective turistice am redus lista la:

*O plimbare pe Regina Elizabeta
*Cu oprire in Parcul Cismigiu (cel mai vechi parc din Bucuresti) pe care l-am traversat dupa ce am facut numeroase poze cu lacul. Am luat loc pe o banca si-am lasat timpul sa treaca. Un cuplu de pensionari tastau din greu pe tablete, chiar langa mine. Uitandu-ma la ei m-am gandit ca asa arata intr-o tara moderna batranii viitorului.
*La pranz am ajuns la statia de metro Aviatorilor unde ma astepta Ana, fata care scrie pe Questioare.ro .... Cu Ana am povestit vrute si nevrute in restaurantul City Grill de alaturi unde am si mancat. E de mentionat profesionalismul personalului care ne-a taiat un snitzel de pe nota de plata dupa ce i-am spus ca nu s-a putut manca de cat de uleios era.
*Dupa masa am facut o plimbare prin Herastrau, cel mai mare si cel mai frumos parc al Bucurestiului. Mai fusesem aici in 2006 cu sotul si imi aminteam cat de frumos e dar parca mi-a intrecut asteptarile. Oamenii tolaniti pe iarba, trenulete ce plimba copii, un lac imens cu hidrobiciclete, statui interesante la fiecare pas. Daca ar fi sa mergeti doar intr-un parc, sa alegeti negresit Herastraul.
*La 4 m-am despartit de Ana si desi aveam in plan sa merg la Lacul Morii sa vad show-ul Aero-Nautic, un eveniment gratis cu cascadorii in aer si pe apa, m-am lasat pagubasa fiindca am aflat ca locatia era prea departe. Atunci mi s-a parut cea mai inteleapta decizie dar acum regret ca nu m-am dus.


😍ps: Apreciez comentariile voastre pe blog 
si mesajele voastre in privat aliceee_traveler@yahoo.com 😍

» Vezi toate articolele aici >>>ROMANIA  !!! Citeste toate articolele cu Bucuresti


 Daca vreti sa stiti primii cand postez un articol va puteti abona la postari prin e-mail (click), iar daca vreti sa cititi si ale postari accesati Cuprinsul blogului (click)

11 comentarii:

  1. E bine ca dupa atatea dezamagiri, ai avut parte si de lucuri pozitive :) Taxa foto de 65 de lei este totusi ceva care sa te scoata din pepeni...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, taxa foto in sine e o porcarie, suma nu mai zic ....

      Ștergere
  2. frumos!
    dar cred ca puteai evita sa iei taxiul de atatea ori (nu o fac niciodata), daca te interesai de autobuze care sunt peste tot . ai vazut ateneul, mogosoaia, universitatea...?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Shakuka am vazut ca e foarte complexa reteaua de transport in comun dar faptul ca nu aveti un card comun (metro + autobuz ) pe o zi e destul de aiurea. Totusi am luat si doua autobuze a doua zi cand eram cu Nice si m-am lasat condusa de ea. Am folosit metroul si in rest taxiul fiindca oricum distantele erau mici.
      Ateneul si Universitatea din exterior, la Mogosoaia nu am mai ajuns desi vroiam initial sambata, apoi am vazut evenimentul acela Aero-Nautic mi s-a parut mai interesant, apoi cand mi-a explicat Ana cat e de departe am renuntat. Dar sunt convinsa ca voi mai ajunge in Bucuresti si atunci o sa vad si restul obiectivelor turistice si ma voi intalni si cu alti bloggari si cititiori.

      Ștergere
  3. Pentru 3 zile a fost o vizită fructuoasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ma gandeam ca voi reusi ceva asemanator si la intoarcere dar timpul a fost scurt si eu prea obosita. Bine totusi ca ne-am vazut si am experimentat si Caru cu Bere :)

      Ștergere
  4. Ma bucur ca am avut ocazia sa ne vedem. :) Poate data viitoare voi veni eu in...Cluj. Am auzit numai lucruri frumoase despre acest oras. :D
    Daca mai vii in Bucuresti te duc sa vizitezi Palatul de la Mogosoaia. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur Nice, te astept oricand la Cluj, voi fi un ghid bun! La Bucuresti o sa mai ajung sigur, dar nu stiu exact cand :). Oricum ramane stabilit, Palatul Mogosoaia!

      Ștergere
  5. Ce frumos! Imi pare rau ca n-am anuntat si eu ca sunt in Bucuresti, mi-ar fi placut sa le cunosc si offline pe Ana, Nice si bineinteles pe tine. Dar m-am gandit ca lumea are treaba, e la serviciu dimineata cand am eu timp de plimbari. Eh, data viitoare.

    Cat despre taxa foto, sa stii ca erau totusi mai mici. La Antipa e 10 lei fara blitz (m-am uitat acum si pe site). Iar la Muzeul Taranului Roman tot asa, e o taxa foto.

    Iar la Muzeul Satului biletul e 10 lei, nu 15.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca la Antipa mi-au spus pretul cu blitz ... sau nu stiu dar 65 ron mi-au cerut. Avand in vedere ca biletul il luai de la aparat nici nu m-am uitat dupa o lista de preturi ...
      La muzeul Taranului nu stiu cat e taxa ca nu am mai cerut detalii, nu mi s-a parut ca ar merita, in nici un caz ...

      Sper sa ne vedem data viitoare, la Cluj, Iasi sau alt colt al Romaniei :)

      Ștergere
  6. Adevarul este ca Bucurestiul nu e un oras foarte prietenos cu turistii. Ma bucur totusi ca ai gasit lucruri frumoase si te-ai simtit bine. Apropo, peste drum de Muzeul Taranului Roman este Muzeul de geologie, care are o colectie de minerale si roci mult mai bogata decat Muzeul Antipa.
    Abia astept sa ne povestesti cum a fost in Turcia :-)

    RăspundețiȘtergere